Locul cel mai bun pentru a-i face pe salariati sa viseze cu ochii deschisi la legaturi amoroase este chiar biroul de sedinte. Se stie deja ca, in medie, 30% dintre cupluri se formeaza la locul de munca, iar un recent sondaj in randul salariatilor francezi, realizat de 'Monster' si citat de 20minutes, arata ca sala de sedinte domina de departe topul 'afrodiziacelor sacre' de la serviciu. Astfel, 34% dintre salariatii intervievati au recunoscut ca sala de sedinta 'ii inspira' cel mai mult. In primul rand, sala de sedinte este unul dintre cele mai favorabile locuri de socializare. In al doilea rand, pentru ca acolo se aduna mai multa lume intr-un loc mai 'izolat' decat birourile propriu-zise, iar persoanele stau una langa cealalta, de obicei in jurul unei mese mai mici sau mai mari, rutunda, ovala sau de alta forma, 'patronata' de sef, care vine astfel si el mai aproape de subalternii lui.
Pe locul al doilea in topul fanteziilor sexuale la locul de munca se afla chiar biroul sefului. 29% dintre salariatii francezi intervievati au spus ca au avut fantezii erotice cand s-au aflat in biroul sefului – cu sau fara el - iar daca biroul mai era dotat si cu o canapea de piele, de preferinta neagra... Locul al treilea in sondajul de opinie i-a revenit ascensorului. Pentru 21% dintre respondenti, ascensorul este locul ideal pentru fantezii erotice, in special pentru amatorii de clandestinitate si de senzatii tari. Parcarea de la birou vine pe locul al patrulea in topul 'afrodiziacelor' de la locul de munca, aceasta incapand doar in fanteziile erotice a 16% dintre respondenti.
Bruno Bremond, directorul Monster (pentru Franta si sudul Europei), afirma ca 'biroul este un loc de socializare, unde intalnesti o multime de persoane. Punand la socoteala si timpul petrecut la serviciu, este normal sa se nasca unele afinitati. Mediul profesional face parte din cotidian si nu este deloc surprizator faptul ca la locul de munca salariatilor le trece adesea prin cap cum i-ar putea schimba «destinatia»'. Bremond ii avertizeaza insa pe amatorii de afrodiziace la locul de munca sa fie foarte atenti daca 'trec la fapte' sa nu fie prinsi 'in flagrant', pentru ca ar putea sa-si compromita grav CV-ul si chiar intreaga cariera.