x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Samuel L. Jackson va primi Premiul Cinematecii Americane

Samuel L. Jackson va primi Premiul Cinematecii Americane

de Ovidiu Ciutescu    |    26 Sep 2008   •   00:00
Samuel L. Jackson va primi Premiul Cinematecii Americane

Actorul Samuel L. Jackson va primi, pe 1 decembrie, Premiul Cinematecii Americane.  Hallywood Reporter arată că premiul, aflat la cea de-a 23-a ediţie şi acordat anual unei personalităţi din lumea filmului, care "se dedică scopului de a aduce o contribuţie importantă" acestei arte. În 2008, premiul a revenit actriţei americane Julia Roberts.

OMAGIU. Samuel L. Jackson  va primi premiul în cadrul unei gale ce va avea loc pe 1 decembrie, la Beverly Hilton din Beverly Hills, ceremonia urmînd să fie transmisă de televiziunea AMC, pe 9 decembrie. Printre marile realizări ale actorului se numără rolurile din "Pulp Fiction" şi trilogia "Star Wars". De curînd, Jackson a jucat în superproducţia "Omul de oţel/ Iron Man" şi în "Mărul discordiei/ Lakeview Terrace", în regia lui Neil LaBute, şi urmează să apară în comedia "Soul Men" şi filmul de acţiune "The Spirit". Cinemateca omagiază un actor, regizor sau scenarist în fiecare an, de la iniţierea sa în 1986. Printre laureaţii precedenţi se numără Steven Spielberg, Martin Scorsese, Tom Cruise şi Nicole Kidman.

×
Subiecte în articol: magazin