x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Scaunul Patriarhal - Primele alegeri

Scaunul Patriarhal - Primele alegeri

de Jurnalul National    |    12 Sep 2007   •   00:00

Mitropoliţii Daniel al Moldovei şi Bartolomeu al Clujului şi Episcopul Ioan de Covasna şi Harghita sunt cei trei candidaţi pentru scaunul patriarhal, desemnaţi de Sfăntul Sinod al BOR, reunit in şedinţă extraordinară.
• Adrian Iorgulescu: "Noul Patriarh trebuie să nu fi colaborat cu Securitatea" Â

Mitropoliţii Daniel al Moldovei şi Bartolomeu al Clujului şi Episcopul Ioan de Covasna şi Harghita sunt cei trei candidaţi pentru scaunul patriarhal, desemnaţi miercuri de Sfăntul Sinod al BOR, reunit in şedinţă extraordinară.

Primul candidat desemnat de Sfăntul Sinod a fost Mitroplitul Daniel, Mitropolitul Bartolomeu a fost ales in cel de-al doilea tur de scrutin, iar in cel de-al treilea Episcopul Ioan de Covasna şi Harghita, a anunţat secretarul Sfăntului Sinod, PS Vincenţiu Ploieşteanul.

Mitropolitul Olteniei, Teofan, s-a retras de la cel de-al doilea tur de scrutin, iar IPS Laurenţiu al Ardealului a anunţat inaintea inceperii primului tur de scrutin că nu vrea să fie propus candidat.

Cei doi candidaţi urmează să-şi prezinte CV-urile membrilor Colegiului Electoral Bisericesc, care se va intruni miercuri după-amiază, pentru a-l alege pe cel de-al şaselea Patriarh al BOR. Colegiul are 169 de membri, dintre care 99 sunt clerici, iar 70 mireni.

Sfăntul Sinod al BOR s-a reunit sub conducerea Mitropolitului Banatului, Nicolae Corneanu, cel mai vechi ierarh in hirotonie.

Mitropolitul Banatului a fost asistat ca 'bărbaţi de incredere' de PS Irineu Bistriţeanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Clujului, şi de PS Calinic Botoşeneanul, Episcop vicar al Iaşiului.

Secretar de şedinţă a fost Ioan Casian de Vicina, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Americii şi Canadei, cel mai nou episcop in hirotonie.

Cei doi candidaţi au fost aleşi dintre cei 29 de ierarhi eparhioţi eligibili pentru postul de patriarh.

De la şedinţa Sfăntului Sinod au lipsit, din motive de boală, PS Ioachim al Huşilor şi PS Eftimie al Romanului, astfel incăt la reuniune au fost prezenţi 47 de ierarhi.

  • Rompres

IPS Ioan Selejan al Harghitei şi Covasnei

Candidatul surpriză la scaunul patriarhal - IPS Ioan Selejan al Harghitei şi Covasnei - are 56 de ani, este absolvent al Facultăţii de Instalaţii şi Automatizări din Bucureşti, promoţia 1976, iar din 1980 a intrat in viaţa monahală, la Mănăstirea Lainici.

Episcopul Covasnei si Harghitei s-a născut la 16 noiembrie 1951, in localitatea Pietrani, judeţul Bihor.

A urmat Liceul "Constantin Brăncuşi" din Oradea, promotia 1971, Facultatea de Instalaţii şi Automatizări din Bucureşti, promoţia 1976; Seminarul Teologic din Craiova, promotia 1986; Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu, promoţia 1990; Institutul Biblic din Ierusalim, perioada 1991-1994. De asemenea, şi-a făcut doctoratul la Institutul Biblic din Ierusalim (Biblice, Egiptologie şi Orientalistică).

Din anul 1980 a intrat la Mănăstirea Lainici, judetul Gorj, iar la 6 august 1990 a fost hirotonit diacon la aceeaşi mănăstire. In 15 august 1990, a fost hirotonit preot la Mănăstirea Tismana. Intre 1990-1994 a fost stareţul Mănăstirii Lainici, iar in anul 1994 a fost Arhimandrit şi Superior al Aşezămintelor Romănesti de la Ierusalim.

In 9 iulie 1994 a fost ales Episcop al Covasnei si Harghitei, iar in 20 iulie 1994 a fost hirotonit Episcop la Mănăstirea Topliţa, judeţul Harghita. La 25 septembrie 1994 a fost instalat Episcop al Covasnei şi Harghitei, la Miercurea-Ciuc.
  • Mediafax

×
Subiecte în articol: magazin episcop