x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Scrabble a împlinit 60 de ani

Scrabble a împlinit 60 de ani

de Adriana V. Paduraru    |    Adrian Vaduva    |    23 Mai 2008   •   00:00
Scrabble a împlinit 60 de ani

În Marea Britanie s-au aniversat 60 de ani de la inventarea jocului de cuvinte denumit Scrabble. Cu acest prilej, în celebra Pia­ţă Trafalgar Square din Londra au fost am­pla­sate piese-gigant care alcătuiesc cuvîntul „sixty“ (adică vîrsta acestui îndrăgit joc).



În Marea Britanie s-au aniversat 60 de ani de la inventarea jocului de cuvinte denumit Scrabble. Cu acest prilej, în celebra Pia­ţă Trafalgar Square din Londra au fost am­pla­sate piese-gigant care alcătuiesc cuvîntul „sixty“ (adică vîrsta acestui îndrăgit joc).

NAŞTERE RECORD - A fătat 20 de căţei
Kaiser, o femelă din rasa bulldog american, a dat naştere la 20 de pui, in­for­mea­ză The Sun. Kerry New, stăpîna pa­tru­pe­dului, din New Barnet – Hertfordshire (Ma­rea Britanie), a fost şocată de naşterea-record. În mod normal, o femelă din această rasă fată în medie zece căţeluşi. Dar tot răul spre bine. Un pui de bulldog se poate vinde şi cu 1.000 de lire sterline.

AMENDĂ - A dat gunoiul prea devreme
O femeie din Marea Britanie a fost amendată cu 265 de lire sterline, întrucît a scos prea devreme pubela cu gunoi în stradă, informează The Sun. Consilierii locali au observat că Zoe Watmough din Horwich (Lancashire) nu a respectat regu­lile şi a scos gunoiul mai devreme de ora 7:30 a.m. Drept pentru care au amendat-o cu 75 de lire sterline. Pentru că femeia nu a plătit suma în termenul legal, aceasta a crescut la 265 de lire sterline. „Sînt oameni care comit infracţiuni mult mai grave. Mi se pare ridicol să ajung la tribunal pentru aşa ceva“, a declarat Watmough.  

MEXIC - Măgar eliberat condiţionat
Un măgar din Mexic a fost eliberat condiţionat din închisoarea în care a fost reţinut după ce a muşcat şi a lovit două persoane. Blacky a stat la „răcoare“ trei zile şi principala condiţie pentru a fi eliberat a fost ca stăpînul să plătească spitalizarea victimelor, informează Ananova. Pe lîngă factura medicală şi o amendă substanţială, Mauro Gutierrez, stăpînul animalului, trebuie să le plătească celor doi şi salariul pentru zilele cît au lipsit de la serviciu.  

REDFORD - Planuri de căsătorie la 71 de ani
Actorul american Robert Redford se va căsători cu Sibylle Szaggars, cu care are o relaţie de mai mulţi ani, relatează Rompres. Redford (71 de ani) şi-a anunţat logodna cu Szaggars (52 de ani) într-un interviu acordat revistei germane Bunte, precizând însă că nu a stabilit data căsătoriei, întrucât nu există nici o grabă în acest sens. „Sîntem logodiţi şi sîntem foarte fericiţi din acest punct de vedere. Este logodnica mea şi asta spune totul, nu?“, a declarat actorul. Cei doi au o relaţie încă din 1996 şi trăiesc împreună la Sundance Resort, în Utah.

×
Subiecte în articol: magazin