Steno 7

Avem nevoie de o literatură bună din toate punctele de vedere; avem nevoie de oameni de litere talentaţi, geniali – dacă e posibil -, care să dea însă opere reuşite din toate punctele de vedere. Avem asemenea opere &a

Avem nevoie de o literatură bună din toate punctele de vedere; avem nevoie de oameni de litere talentaţi, geniali – dacă e posibil -, care să dea însă opere reuşite din toate punctele de vedere. Avem asemenea opere şi din anii '50, să ştiţi, şi din ultimii cinci ani. Eu nu sînt de acord – şi am mai spus-o, de altfel - cu acei tovarăşi care încearcă să tragă o perdea şi să arunce tot ceea ce s-a creat într-o anumită epocă, spunîndu-şi că lumea începe cu ei. Aveam şi lucruri proaste atunci, dar mai avem şi acum, tovarăşi, şi vom avea lucrări bune şi mîine, şi în ‘80, şi în '90, şi în 2000; şi vom avea şi atunci şi lucrări proaste. Să ştiţi că nu vom reuşi să facem numai lucrări bune. Şi le vom tipări ca şi acum – şi pe cele bune, şi pe cele proaste. Şi atunci vom avea plîngeri că se vînd mai puţin unele şi altele, aşa a fost, dar principalul este că, într-adevăr, să creăm condiţii ca oamenii să poată să scrie, dar să-i şi ajutăm săa înţeleagă pe cei care vor să scrie. Nu săa-i comandăm, deşi de cînd este lumea se comandă anumite filme. Inclusiv marii pictori au pictat la comandă78 şi, probabil, în toată lumea va fi aşa, va trebui şi noi să comandăm opere pe care (nu) toţi le admirăm acuma, aşa că acest lucru nu e de astăzi, să ştiţi, şi, probabil, întotdeauna va fi la fel. Cred că şi în comunism tot se vor mai scrie opere la comandă. Şi atunci, să ştiţi, că libertatea va fi tot necesitate înţeleasă, şi că nimeni nu va putea reclama dreptul de a face ceea ce poate lovi în interesele societăţii. N-aş vrea să revin iar la domeniul ideologic - mi se pare chiar am mai discutat cu dumneavoastră -, dar ştiţi bine că sînt anumite familii din regnul animal, de pildă, albinele, care omoară pe trîntori aşa ... fără discuţie, şi păstrează doar unul. Mai mulţi însă nu. Aşa este. Să ştiţi, la toate animalele există regula de a nu păstra pe aceia care le pot dăuna. Eu am văzut o ursoaică care, cînd un pui mare de acum a ieşit din pădure şi ursoaica ştia ce sînt vînători, i-a trîntit două labe de l-a trîntit cît colo. Fiecare îşi ia măsuri de apărare. Aşa ca să nu fie nici un fel de neînţelegere, tovărăşi, dacă va fi nevoie să luăm asemenea măsuri de apărare. Dacă unii vor înţelege că o să ne închinăm şi o să spunem, "e libertate de creaţie şi nu mă ating, îl las să facă ce vrea şi să dăuneze societăţii", îl rog să nu judece astfel. Aţi spus aici că sînt înţelegător, dar să ştiţi că toatăa înţelegere mea e legată de înţelegerea necesităţilor poporului meu, ale naţiunii, ale dezvoltării României socialiste, şi nici un fel de înţelegere nu va putea să mă abată de la a servi cum trebuie cauza dezvoltării socialismului în România, poporul meu! Dacă voi ajunge la concluzia că sînt acţiuni care dăunează, desigur, nu cu forme reprobate, dar cu măsuri respective vom acţiona. Şi aici să fim destul de clari, tovarăşi, că mi se pare că unii au înţeles că democraţia aceasta socialistă înseamnă că fiecare poate să facă ceea ce îl taie capul. Vă rog, dacăaţi înţeles aşa,  m-aţi înţeles pe mine greşit şi-fac autocritica, dar vreau să fim încă o dată bine înţeleşi, tovarăşi, şi sub acest spirit să dezbatem în organizaţia de partid şi să cădem de acord. Vrem o literatură să servească poporul, socialismul, bazatăa pe concepţia noastră. Posibilitatea fiecăruia să scrie în stilul, în felul său, să atace problemele complexe din societatea noastră, să redea, să critice fenomenele negative din societatea noastră. A vem nevoie de această critică, pentru că numai aşa vom asigura mersul înainte al dezvoltării noastre Dar să facă toate acestea de pe o poziţie de om care doreşte să-şi servească poporul şi naţiunea. Şi atunci, tovarăşi, vom fi în cea mai bună înţelegere din toate punctele de vedere.
Nu mai mă refer la prablemele financiare. Le vom analize şi soluţiona. După mine, soluţiile sînt foarte apropiate şi le vom putea realiza. Dar problema de fond este literatura pe care o vrem, activitatea pe care o cerem de la fiecare scriitor. Sînt de acord, dacă cineva crede că poate scrie din birou, să scrie din birou. Dar dacă vreţi o literatură bună faceţi ca Eminescu, aşa cum s-a legat şi cum a scris el în Luceafărul, "te coboară pe pămînt şi stai alături de oameni". El a scris "fii muritor ca mine". Un poet, fără să se coboare pe pămînt, nu va putea fi nici poet, nici scriitor, nimic. Vreţi să fiţi scriitori, vreţi să serviţi patria? Coborîţi jos, uniţi-vă cu poporul! Sînteţi din rîndul poporului, nu vă izolaţi de părinţii voştri, de fraţii voştri! Scrieţi pentru ei, mergeţi împreună cu ei, în pas cu ei! Atunci, într-adevăr, veţi face o treabă bună! Asta vrem noi de la acest sector important al societăţii noastre, şi sînt convins că cea mai mare parte a scriitorilor noştri vor merge pe acest drum.
Şi cu aceasta am terminat, tovarăşi. (Aplauze.)
30.IX.1971 2 ex. N, VB

Note

49 Întîlnirea a avut loc la sediul CC al PCR şi a fost dedicată "analizării mdoului în care Uniunea Scriitorilor acţionează pentru traducerea în viaţă a programului privind îmbunătăţirea activităţii politico-ideologice, de educaţie marxist-leninistă a membrilor de partid, a tuturor oamenilor muncii" din iulie 1971, precum şi "examinării unor problee legate de pregătirea viitoarei conferinţe pe ţară a scriitorilor" ("Scînteia", an XLI (1971), nr. 8915, miercuri 22 septembrie). Au fost prezenţi: Paul Niculescu-Mizil (membru al Comitetului Executiv al CC al PCR, al Prezidiului Permanent, secretar al C al PCR), Dumitru Popescu (membru al Comitetului Executiv al C al PCR, secretar al C al PCR, preşedinte al Consiliului  Culturii şi Educaţiei Socialiste), Miu Dobrescu (membru supleant al Comitetului Executiv al CC al PCR, şeful Secţiei Propagandă a CC al PCR). Au participat membri ai conducerii Uniunii Scriitorilor, ai Asociaţiilor Scriitorilor, ai Comitetului PCR al Uniunii Scriitorilor, redactori şefi ai publicaţiilor literare şi cutural-sociale din Capitală şi dinţară, directori de edituri, reprezentanţi ai prsei etc. aproximativ 30 de scriitori.
50 Proxima Conferinţă Naţională a Scriitorilor va avea loc în 22-24 mai 1972. În cuvîntarea sa, de la încheierea lucrărilor, Nicolae Ceauţşescu va reitera exigenţele partidului pentru literatura din România, pe care o va defini tot în limitele strîmte ale vechiului "realism socialist". Raportul conducerii Uniunii Scriitorilor, prezentat de acad. Zaharia Stancu, prşedinte, va urmări fidel "tezele" Plenarei CC al PCR din noiembrie 1971. În luările de cuvînt ale scriitorilor, consemnate de presa vremii, nu transpar voci dizidente.
51 "Îmbunătăţirea e care vorbeşte Zaharia Stancu a însemnat, de fapt, retragerea unor cărţi din librării, epurarea bibliotecilor, revizuirea planurilor editoriale, în sensul eliminării unor titluri suspecte de "liberalism", înăsprirea cenzurii presei ş.a. Ceea ce este prezentat de Zaharia Stancu drept un "tribut" deja plătit reprezintă, în ochii dictatorului nesăţios, un frugal început: "Ceea ce am realizat pînă acum nu ne poate mulţumi", va declara N. Ceauşescu în cuvîntarea ţinută la Cluj, în vizita de lucru prilejuită de inaugurarea anului universitar (mareţi, 3 oct. 1972).
52 Este vorba despre Consiliul Educaţiei Socialiste, înfiinţat prin Decretul 301 din 15 septembrie 1971, organism care preia funcţiile de "îndrumare şi control" a culturii ale fostului Comitet de Stat pentru Cultură şi Artă, acuzat de ineficienţă politică şi ideologică. După dsfiinţarea oficială a cenzurii, în 1977, va deveni principala instituţie însărcinată cu supravegherea şi contorlul politic al culturi, în România.
53 Despre astfel de satisfacţie vorbeşte Monica Lovinescu, cînd observă că, "în panica generală, sînt totuşi cîţiva care se bucură. În sfîrşit, trebuie să-şi spună, în sfîrşit, a revenit vremea noastră! (...) Nu se putea să nu revină vremea aceea de aur cînd era de ajuns să înşiri slogane ca să devii scriitor, să desenezi tractorişti ca să te transformi în pictor, să compui marşuri şi tangouri cu partidul ca să fii trecut printre compozitori, să înveţi pe de rost cîteva formule-tip pentrua fi încadrat printre «culturali». Era vremea noastră. Cea bună." Monica Lovinescu, Unde scurte..., I, p. 511.
54 Este vorba despre ampla trilogie Cronică de război, Bucureşti, 1967.
55Aurel Mihale, Primăvara timpurie, Bucureşti, 1969.
56 Comitetul Judeţean de Partid.
57Fondul Literar al Uniunii Scriitorilor. Acesta a fost înfiinţat prin Decretul nr. 31, din 29 ian. 1949, cu scopul de "ajutorare materială a scriitorilor, prin: acordarea de împrumuturi pentru o perioadă pregătire a operelor literare; acordarea de ajutoare şi pensii pentru caz de boală, invaliditate, pierderea capacităţii de muncă, asigurarea familiei scriitorului în caz de deces; înfiinţarea şi întreţinerea de case de odihnă, sanatorii, creşe, cămine de copii, cantine etc.; (...) Pentru anul 1949 se aloca Fodnului Literar un prim buget de 30.000.000 de lei."
58 Direcţia Generală pentru Presă şi Tipărituri (din 1975, Comitetul pentru Presă şi Tipărituri), înfiinţată în 1949, ca "organism central de partid şi de stat", subordonată Comitetului Central al PCR şi Consiliului de Miniştri, avea ca principal obiectiv cenzura presei literaturii şi artei. Va fi desfiinţată în 1977. Atribuţiile ei vor fi preluate tacit de Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste, care va pune în practică şi perfecţiona noi forme de cenzură politică şi ideologică.
59Între anii 1970 şi 1971 redactor şef al revistei este D. Ignea. Pe parcursul anului 1972, revista va apărea ca "bilunar", penru ca, din ianuarie 1972 şi pînă î decembrie 1989, să revină la statutul de "lunar".



60 Aurel Baranga a avut, atunci, unul dintre cele mai obediente discursuri, care bifa conştiincios principalele "teze" ale lui Ceauşescu . . .Dramaturgia absurdului", agreată de tinerii scriitori, era denunţată drept "deliruri verbale, pastişe elementare ale unei dramaturgii occidentale de orientare filozofică disperată. ( ... ) Mă întreb cui serveşte o asemenea dramaturgie, pe care (...) spectatorii au respins-o în mod decisiv". Adeziunea lui Baranga este necondiţionată şi ostentativă: "Cu riscul să irit anumite sensibilităţi alergice, sînt obligat să subliniez un fapt. Oriunde şi oricînd arta a avut un comanditar, care a comandat-o pe baza unui caiet de sarcini foarte precise şi nişte beneficiari. (...)  Aşa a fost întotdeauna şi pretutindeni, aşa este şi astăzi, la noi. Comanditarul artei noastre este clasa muncitoare şi poporul". (Aurel Baranga), Cuvîntul participanţilor la Consfătuirea de lucru a activului de partid din domeniul ideologiei şi al activităţii politice şi cultural-educative, în "Scînteia", an. XL (1971), nr. 8843 (dum. 11 iul.), p. 2-7.
61 Ofelia Manole (Vinea) , membru de partid din ilegalitate (1926). personaj aspru şi pitoresc, cu importante funcţii de conducere în anii 50 (deputat în MAN; membru supleant al CC al PMR; adjunct şi, apoi, prim adjunct al şefului Secţiei Propagandă şi Agitaţie al PMR; secretar cu probleme de propagandă şi agitaţie al Comitetului regional de partid Bucureşti), se remarcă printr-un comportament intolerant şi abuziv. Moare în 1983, la Bucureşti, fiind, de fapt, ucisă, într-o istorie "sordidă şi sinistră" (v. Ovid. S. Crohmalniceanu, Gp. cit., p. 72-75).

62 Iosif Chişinevschi (Iosif Roitman). Membru de partid din ilegalitate, deţinut politic, închis la Doftana (1928-1930), condamnat, din nou, la 25 de ani muncă silnică şi închis la Caransebeş (iun. 1941-2:3 aug. 1944). Este una dintre figurile teribile şi emblematice ale perioadei comunismului dur. A deţinut, în anii 50, mai multe funcţii importante: secretar pentru propagandă şi cultură al CC al PMR; responsabil în cadrul Biroului Politic de Secţiile Propagandă, Externă, Cadre Exterioare şi Administrativ-Politică ale CC al PMR şi de Direcţiile Superioare Politice ale Armatei şi MAl; vicepreşedinte, responsabil cu problemele culturii şi ştiinţei, apoi prim-vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri etc. etc. Vladimir Tismaneann (Arheologia terorii, Bucureşti, Ed. Allfa, 1996) îl prezintăi drept colaborator NKDV, om al lui Stalin în conducerea PCR: "uneltitor de profesie, iezuit şi mieros în faţă, întotdeauna cu stiletul ascuns sub mînecă" (p. 185). Va fi eliminat de către Dej din Biroul Politic, la Plenara din iulie 1957. Moare imediat după aceea, "fără a fi onorat cu vreun necrolog" (p. 185).
63 Dumitru Popescu, supranumit şi "Dumnezeu". A deţinut de timpuriu funcţii-cheie în ierarhia superioară de partid (la acea dată lIe cumula pe cele de secretar al CC al PCR şi de preşedinte al CCES), calitate în care răspundea de cultura, arta şi presa ş§i coordona Comitetul pentru Presă şi Tipărituri, adică însăşi instituţia cenzurii. De asemenea, avea o relaţie privilegiată cu Nicolae Ceauşescu, căruia îi redacta discursurile, impunîndu-i astfel şefului partidului şi statului, după cum singur va mărturisi după 1990, o "dependenţă indezirabilă", În ultimul deceniu comunist, Ceauşescu îl va elimina din eşalonul
superior al conducerii de partid. Revoluţia din 1989 îl va găsi rector al Academiei de Ştiinţe Social-Politice "Ştefan Gheorghiu", funcţie pe care o ocupa din 1981.
Deşi autor el însuşi, de romane, eseuri, versuri, reportaje de călătorie, scriitorii l-au reţinut drept un ideolog atotputemic, arogant, "pus să ne păstorească, să ne mîne cu biciul, un bici mai subţire, culcat anume pentru asta ... " (Florenţa Albu, Gp. cit., p. 17), "rece şi tăios ca un gheţar de lame, (cu o) suverană greaţă faţă de pălmaşii domeniului" (Mircea Sîntimbreanu, Gp. cit., p. 137). Nu lipsit de inteligenţă. În opinia unora, mai curînd, "profita de monopolul inteligenţei. Cînd ai dreptul să fii singurul inteligent, îndrăzneţ, original, sâ spargi limbajul de lemn, sigur că eşti «Dumnezeu» (altfel, cognomen exagerat)" M. Sîntimbreanu.) Pentru alţii, era "un diletant penibil" (Victor Felea, Gp. cit., 2000, p. 297).
Cu toate că, în calitate de patron al cenzurii, este descris, de colaboratori, drept receptiv la argumentele editorului ("a dezlegat cenzurarea textelor de postul negru al analizelor de microscop, ne-a dat harţul de dulce, acceptînd doar pledoaria pe sens, pe semnificaţie, pe sunetul fundamental al textelor..."), rămîne, pentru aceiaşi, un personaj "odios". (Mircea Sîntimbreanu, p. 137.)
Condamnat în lotul CPEx la 14 ani de detenţie, din care va executa 3, la iînchisoarea Jilava, a fost graţiat, la intervenţiile repetate ale senatorului Adrian Păunescu, în ultimul moment, de Ion Iliescu . Din nou liber, pensionar, face "un fel de consilierat" pe lîngă cotidianul "Evenimentul zilei", activitate care încetează "odată cu plecarea lui Ion Cristoiu". Colaborează publicistic la "Vremea" şi "Totuşi iubirea" ale lui Adrian Păunescu. Publică cinci volume de memorii, un "Jurnal de detenţie" (1992) şi un volum de "poezii scrise în închisoare" (1994).
65 Vezi intervenţia lui Adrian Păunescu la întîlnirea din 4 august : 971 (p. 53).
66 Mihail Sadoveanu, Lumina vine de la Răsărit, Bucureşti, Ed.
Cartea Rusă, 1945.

67 Adrian Păunescu joacă, aici, conştient sau inconştient, pe muchie de cuţit. În memoriile sale (vol. III, p. 229), Dumitru Popescu vorbeşte despre dispreţul, aproape repulsia, lui Ceauşescu pentru faptul real, brut: "Începuse să-l irite «naturalismul» unor emisiuni în care nu se făcea selecţia realităţii, sau anumite aspecte nu se fardau. I se părea că realitatea nudă e incongruentă, brutală, primitivă şi, în ultimă instanţă, falsă, mai exact «falsificată». Pretindea că nu aşa stau lucrurile în fapt."
68 În timpul călătoriei sale în SUA, Adrian Păunescu îl vizitase pe Mircea Eliade şi îi solicitase (la Chicago, în ianuarie 1971) un interviu. Considerîndu-l un poet şi gazetar nonconformist, Eliade i-l acordă, "cu o singură condiţie: ca interviul să fie publicat integral. Sau deloc." Acesta va apărea în "Contemporanul" din 10 şi 17 martie, (...) cenzurat, schimbat, pus în cu totul altă lumină de o introducere, de fapt o «reconsiderare»" (Monica Lovinescu, Unde scurte, II, p. 13) a lui Adrian Păunescu. Mircea Eliade va protesta, transformînd episodul într-un caz de presă.
69 Miron Constantinescu, sociolog. Unul dintre rarii intelectuali autentici pe care conducerea partidului comunist i-a tolerat, la vîrf. Membru de partid din 1936. Membru al CC al PMR/PCR, al Biroului Politic al CC al PMR/PCR; membru al Secretariatului CC al PMR/PCR; membru supleant al Comitetului Executiv al CC al PCR; ministru al Învăţămîntului (24 novo 1956-16 iul. 1957) etc. La acea dată, rector al Academiei de Ştiinte Social-Politice "Ştefan Gheorghiu". Asociat cu tendinţele de liberalizare din partid, fusese eliminat din conducerea PMR, la Plenara din iunie 1957, sub acuzaţia de "fracţionism şi lichidatorism" (VI. Tismăneanu, Gp. cit., p. 202), pentru a fi reabilitat, ulterior, de Nicolae Ceauşescu.

70 Iosif Ardeleanu, director general al Direcţiei Generale pentru Presă şi Tipiirituri, şeful cenzurii. După pensionare, va fi înlocuit cu Ion Cumpănaşu.
71 Lucreţiu Pătrăşcanu, jurist: a pledat în procesele comuniştilor de la Cluj (1928), Timişoara şi Chişinau (1929), Arad (1930), Craiova (1936). Membru al Partidului Socialist (oct. 1919), membru PCE din 1921), reprezentant al PCR în Comitetul Executiv al Cominternului. Acuzat de simpatii comuniste, este exclus din Baroul Ilfov (iunie 1936). Arestat de mai multe ori, trecut prin lagărele Jilava, Văcăreşti, Braşov, Mirecurea-Ciuc şi Tîrgu Jiu (din 1924 şi pînă în 1941), i se stabileşte (1943) domiciliu forţat la Poiana Ţapului. A participat la lovitura de stat din 23 august 1944. Ulterior, a deţinut funcţii de partid şi de stat (cea mai importantă: ministru al Justiţiei). Căzut în dizgraţie, este arestat şi închis la Jilava (28 apr. 1948-6 apr. 1954); procesul s-a desfăşurat cu uşile închise (6-13 apri1ie 1954), primind sentinţa capitală; executat; reabilitat la Plenara CC al PCR din 22-25 apr. 1968.
72 Ştefan Foriş, intelectual transilvănean (professor de matematică), de naţionalitate maghiară, "unul dintre militanţii de primă oră ai comunismului românesc" (VI. Tismăneanu, Gp. cU., p. 86). A fost neutralizat politic, la 4 apr. 1944, prin izolarea sa într-o locuinţă conspirativa a PCR. Rezultat al luptelor pentru putere dintre el şi gruparea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, Secretariatul CC al PCR (compus din Dej, Ana Pauker, Vasile Luca şi Teohari Georgescu) decide lichidarea fizică a lui Foriş, executată într-o acţiune sadică, de tip mafiot (v. p. 89).
73 Este vorba despre serialul Incoruptibilii (producţie SUA, 1959-1963).
74 Şi caii se împuşcă, nu-i aşa?/They Shoot Horses, Don't They?, regia S. Pollack, 1969. Ecranizare a romanului lui Horace McCoy. Premiul pentru cel mai bun actor în rol secundar (Gig Young) şi numeroase alte nominalizări Oscar.
75 Ion Brăduţ Covaliu, pictor, membru supleant al CC al PCR (12 aug. 1969-23 novo 1979). Preşedinte al Uniunii Artiştilor Plastici (4 iun. 1968-1989).
76 Sintagma a fost evitată, cu grijă, la prima întîlnire a lui Nicolae Ceauşescu cu scriitorii, din 19 mai 1965. (Ea nu mai apăruse nici în telegrama Comitetului Central către participanţii la Conferinţa Naţională a Uniunii Scriitorilor, din februarie 1965. V. Anneli Ute Gabanyi, Gp. cit., p. 137). Conceptul era, însă, prezent, fiind desemnat prin perifraze. "Realismul socialist" nu a fost folosit ad litteram nici în "tezele din iulie", care despre acesta vorbeau, pentru a fi rostit pe faţă la această întîlnire, în care Ceaşescu avertizase că va discuta "lăsînd hainele jos". De asemenea, este printre puţinele documente în care cenzura este numită cu numele ei adevărat.
77 Ştefan Voicu (Aurel Rotenberg), ziarist, membru supleant al CC al PMR; membru al CC al PCR. Redactor-şef la "Lupta de clasă", mai tîrziu la "Era socialistă".
78 Trimiterea (0 posibilă replică) a lui N. Ceauşescu pare să confirme observaţia lui Gabriel Dimisianu (revista "Vatra", nr. 8/2001, p.51), care reţine anecdota "străvezie" (neconsemnată în prezenta dactilogramă), pe care A.E. Baconsky i-ar fi servit-o "degajat, zîmbitor" lui Ceauşescu, despre Papa Iuliu al II-lea.