x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Susan Boyle, visul îndeplinit

Susan Boyle, visul îndeplinit

15 Apr 2009   •   00:00
Susan Boyle, visul îndeplinit

Avea toate aparenţele unei victime perfecte pentru prezentatorii maliţioşi ai concusului "Britain's Got Talent", mai ales că a mărturisit inocent că nu a avut niciodată un prieten şi că nu a fost vreodată sărutată. Fata bătrână, eterna ţintă a glumelor mârlăneşti. Audienţa era la rândul ei pregătită să se amuze.



 


Susan Boyle, 47 de ani, şomeră, locuieşte într-un cătun din Scoţia împreuna cu pisica sa, Pebbles. Este grăsuţă, are sprîncene stufoase, părul nearanjat.

Visul neîmplinit al lui Susan, acela de a avea oportunitatea de a lucra în teatrul muzical, putea stărni,  în cel mai fericit caz, zâmbete de compasiune.

Din fericire, nu un tratament de chirurgie estetică, nu implanturile de silicon şi nici o coafură platinată ci vocea sa a amuţit de uimire asistenţa concursului  "Britain's Got Talent"  şi a îngropat definitiv răutatea sub un val de ovaţii şi aplauze.

"I Dreamed A Dream" ("Am avut un vis") din Les Miserables a fost interpretarea de excepţie a lui Susan, şi visul său a devenit realitate.


×
Subiecte în articol: magazin