Trei batrani din statiunea californiana Huntington Beach au ajuns la camera de garda, in acest week-end, dovedindu-se ulterior ca starea de rau pe care o acuzau fusese data de niste prajituri cu marijuana pe care le mancasera la o inmormantare.
Doua femei de 71 de ani si un barbat de 82 au venit la inmormantarea unui conoscut, unde au fost serviti cu o prajitura. Cei trei s-au plans, la scurt timp de greata, ameteli si nu au mai putut sta singuri pe picioare.
Aparent, batranii nu stiau ce contine prajitura respectiva, chiar daca persoana inmormantata obisnuia sa consume acest produs destul de frecvent. Tocmai de aceea s-a si servit prajitura in cauza la pomana de dupa, fara ca invitatii sa afle insa ce urmeaza sa manance.
Prajiturile de tip chec, in care untul este frecat cu marijuana, reprezinta o metoda uzuala prin care consumatorii pot obtine un efect psihotrop.
Politia din Huntington Beach ancheteaza in prezent provenienta marijuanei, care nu poate fi comercializata in statiune nici macar pentru uz medical.