Teatrul Metropolis vă invită luni, 19 mai, ora 20:00, la o retrospectivă a celor 4 concerte “INTERZIS FM” susţinute de A.G.Weinberger pe scena de pe Eminescu 89.
Teatrul Metropolis vă invită luni, 19 mai, ora 20:00, la o retrospectivă a celor 4 concerte “INTERZIS FM” susţinute de A.G.Weinberger pe scena de pe Eminescu 89.
MISIUNE POSIBILĂ. Orădean la origine, chitarist, vocalist, interpret la
muzicuţă, producător şi realizator de emisiuni radio şi producător de albume,
iniţiator al mişcării de cluburi, în
România nu se poate vorbi despre Blues fără acest muzician de excepţie care
este AGWeinberger. Eforturile sale de a promova cu zel misionar (“Big City
Blues Magazine”, Detroit) şi de a implementa acest gen pe piaţă, încep să se
facă vizibile odată cu anul 1990 şi a unor turnee în Germania, Elveţia, Israel,
Turcia şi Ungaria, pentru ca, mai apoi, în 1996, să ajungă pentru prima oară în
SUA, la Memphis, Tennessee, cu scopul de a lua contact cu industria americană
de Blues. Anul următor îl găseşte din nou în Memphis, la Festivalul BLUESTOCK, fiind
singurul artist nonamerican acceptat să participe la celebra manifestare. Cucerit
de lumea muzicală de peste ocean, în mai 2000, va pleca “în exil cultural în
Statele Unite”, aşa cum îi place să spună.
AG KING. Timp de
patru ani, A.G. munceşte cu tenacitate în domeniul muzical în America, astfel încît să poată demonstra că şi
un chitarist din Romania
poate reuşi acolo unde a reuşit celebrul B. B. King. Cîntă la început în cluburi din Chicago, pentru
a se muta mai apoi în New York, concertând în cluburi celebre ca Decade, Bitter
End, Red Lion. După 30 de mii de mile de muzică, alături de o cântăreaţă
country din Nashville, se stabileşte în final în Las Vegas, unde cântă în
cluburi şi cazinouri şi predă lecţii de chitară.”În SUA am învăţat, de fapt mi s-a motivat, să spun
ceea ce gîndesc. America
îţi dezvoltă sinele, te face să fii aşa cum eşti. Credeţi în voi şi nu vă
lăsaţi păcăliţi de nimeni! Indiferent că e mai bună sau mai rea, fiţi mîndri de
personalitatea voastră. Trebuie să fiţi mîndri de ea”, spune AG despre
experienţele trăite în ţara tuturor
posibilităţilor.
În mai 2004 se mută la Luasanne, în Elveţia. Îşi lasă însă inima peste ocean.
Astfel, înregistrările pentru întîiul album american semnat A.G. încep chiar de
anul următor la Nashville, Tennessee, fiind produs de Tom Hambridge
(Lynyrd Skynyrd, Johnny Winter, Bonnie Riatt, Susan Tedeschi, Delbert McClinton).
“Este pur şi simplu un monument al tezaurului muzicii americane, Blues-ul”,
spunea atunci despre el săptămânalul
naţional american de divertisment “Call Back Magazine”.
MUZICIAN COMPLEX.
Că “în muzica lui, există sinceritate şi o
reală pasiune”, nu o spune doar cotidianul “The Jonesboro Sun”. Spectatorul român a avut nenumărate şanse de a cântări
singur această afirmaţie, de la înălţimea celor mai bine de 90 de concerte pe
care AG le susţine an de an. De la primul album de blues din România, pe care
îl lansează în 1996, “Good Morning, Mr. Blues”, disc ce e premiat, ca
urmare a concertului de la Sala Radio din 1997 - concert ce are meritul de a fi
scos blues-ul din underground -,
drept cel mai bun disc al anului, până
la “Transylvania Avenue” şi
“Nashville Calling”, AG îşi face un nume şi în luma teatrală din România.
Astfel, după lunga colaborare cu Teatrul de Stat din Oradea (“Omul care aduce
ploaia”, “Yvona, Principesa Burgundiei”, “Cenuşăreasa ”, “Ivan Turbincă”), Arad
(“Aceşti îngeri trişti”), dar şi
Teatrul “Lucia Sturdza Bulandra”, din Bucuresti (”Patul lui Procust”), AG Weinberger demonstrează, dacă
mai era cazul, că nu este doar un chitarist de blues, chiar dacă unul, “foarte
bun, dinamic”, cum sune despre el celebrul B. B. King, ci compune, cum a aşezat
cândva în vorbe “Las Vegas Review Journal”, o muzică de clasă mondială, cu o aromă unică.
De toate acestea, publicul bucureştean se poate convinge luni, 19 mai, ora 20:00, la Cafeneaua Actorilor din Parcul Tineretului, unde “cel mai racoritor concert semnat A.G Weinberger!”, cum sună chemarea cu parfum estival a Teatrului Metropolis, se va lăsa cu o tombolă la care spectatorii pot câştiga cinci colecţii complete “Guitar Man” şi cinci CD-uri cu ultimul album semnat AG, “Nashville Calling”. Somebody fucking answer!