Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Teoria atașamentului poate ajuta la explicarea motivului pentru care adulții, care au depășit de mult provocările legate de atașament din copilărie, cad în ritmuri romantice previzibile. Un aspect crucial este că cercetarea ne oferă și o perspectivă asupra modului în care le putem schimba.
Ce trebuie să știi despre atașament
1. Reacțiile tale actuale au un istoric de atașament
Dacă te-ai gândit vreodată după o ceartă nerezonabilă sau complet evitabilă: „De ce devin așa în relații?”, teoria atașamentului ar putea avea un răspuns pentru tine.
Stilurile de atașament - clasificate în general ca sigur, anxios, evitant și diversele lor combinații - sunt tipare pe care le dezvoltăm devreme, dar care se repetă adesea în relațiile adulte. Stilul tău de atașament se poate observa în modul în care cauți confort, cum te calmezi și cum testezi apropierea.
O lucrare de referință publicată în Journal of Personality and Social Psychology, care a adus atașamentul în viața romantică, a cartografiat modul în care aceste tipare infantile apar atunci când adulții se îndrăgostesc. Această lucrare, și o mare parte din cercetarea care a urmat pașii, este un element de bază atât în mediul academic, cât și în cel terapeutic și a ajutat la transformarea unei teorii abstracte în ceva ce poți observa la cină, în mesaje text și în timpul certurilor.
De exemplu, dacă partenerul tău are nevoie de puțin spațiu pentru a se răcori după o ceartă, stilul tău de atașament anxios ar putea să-l vadă ca pe un „abandon” al acestuia într-un moment tensionat. În realitate, însă, este sistemul tău nervos care răsucește o dorință de înțeles, de a considera pauza un semnal de alarmă evident.
Când intimitatea activează amintiri vechi de atașament, reacțiile tale pot fi imediate și copleșitoare, nu pentru că ceva este în neregulă cu tine, ci pentru că sistemul tău nervos face exact ceea ce a învățat să facă.
2. Stilurile de atașament anxioase și evitante folosesc același combustibil
Anxietatea de atașament și evitarea atașamentului, în special în modul în care sunt încadrate în cercetare, pot părea foarte diferite la suprafață. Prin urmare, teoria atașamentului este adesea configurată ca un sistem binar: partenerii anxioși pot căuta reasigurare, se pot gândi prea mult la mesaje text sau se pot teme de abandon. În schimb, partenerii evitanți se pot închide, pot minimiza emoțiile sau pot avea nevoie de distanță atunci când lucrurile devin intense.
Cele două stiluri de atașament au în comun o linie principală importantă de insecuritate sau sentimentul că o nouă amenințare este chiar după colț. Ambele stiluri de atașament nesigur afectează relațiile în moduri similare. O meta-analiză amplă care a reunit 132 de studii, cu un eșantion combinat de aproximativ 71.011 de persoane, a constatat că atât anxietatea de atașament, cât și evitarea sunt legate în mod fiabil de o satisfacție relațională mai scăzută.
Conform analizei, scăderea satisfacției este adesea resimțită mai puternic de persoana cu stilul de atașament nesigur, dar radiază și într-o măsură mai mică către partenerul său. Pe scurt, îngrijorarea cronică legată de dragostea partenerului (anxietatea) și disconfortul cronic legat de intimitate (evitarea) prezic ambele mai puțină fericire în relații.
Acesta este motivul pentru care cuplurile anxios-evitant par atât de magnetice, chiar și atunci când sunt atât de dureroase. Strategia de adaptare a fiecărei persoane declanșează cea mai profundă frică a celuilalt - abandonul pe de o parte și absorbția pe de altă parte. În acest fel, teoria atașamentului arată cum două strategii de protecție se pot ciocni neintenționat într-un spațiu care a fost menit colaborării.
3. Și despărțirile urmează modele de atașament
Un studiu publicat în 2021 a examinat modul în care orientările de atașament ale adulților se raportează la comportamentele pe care oamenii le adoptă după despărțirile de relații, inclusiv auto-învinovățirea, comportamentele de urmărire sau adaptarea constructivă.
A descoperit legături clare între modelele nesigure și răspunsurile disfuncționale post-despărțire, sugerând că aceeași logică de atașament care guvernează apropierea modelează și felul în care gestionăm sfârșiturile. Faptele care modifică intimitatea pot schimba și recuperarea după o pierdere.
Persoanele atașate cu anxietate erau mai predispuse să rumege și să caute contact. Și persoanele atașate cu evitare, așa cum era de așteptat, erau mai predispuse să-și suprime emoțiile, ceea ce adesea întârzia vindecarea, în loc să o accelereze. Acest lucru ajută la explicarea motivului pentru care unii oameni „merg mai departe” rapid, dar se luptă mai târziu, în timp ce alții se simt distruși timp de luni de zile.
Teoria atașamentului reformulează despărțirile nu ca eșecuri personale, ci ca leziuni ale atașamentului. Aceasta implică faptul că nu este neapărat nevoie să te complaci sau să te suprimi pentru a te vindeca după o despărțire. În schimb, ceea ce au nevoie mai întâi este siguranța, structura și adesea sprijinul, împreună cu timpul.
4. Stresul îți dezvăluie stilul de atașament
Te poți simți în siguranță atunci când lucrurile sunt calme, dar complet destrămate atunci când relația ta intră într-o perioadă dificilă sau viața ta devine pur și simplu mai dificilă, în general. Când stresul atinge un vârf, stilul tău de atașament devine cel mai vizibil.
Factorii de stres din viață și relaționali îi obligă pe oameni să revină la mișcările lor implicite de atașament. Cu alte cuvinte, stresul poate amplifica anxietatea la persoanele anxioase și îi poate determina pe cei evitanți să se retragă mai puternic decât înainte.
O analiză citată pe scară largă despre modul în care atașamentul adult modelează răspunsurile la stres arată, de asemenea, aceste tipare consistente, confirmând că insecuritatea atașamentului prezice strategii previzibile de reglare a emoțiilor aflate în pericol. Cunoscând acest lucru, puteți citi mișcările de stres ale partenerului ca un semnal, nu ca un sabotaj.
5. Stilurile de atașament nu sunt fixe
Poate cea mai promițătoare lecție dintre toate este că stilurile de atașament nu sunt fixe, ceea ce înseamnă că nu sunteți condamnați să repetați același mecanism de adaptare maladaptativă sau tipare toxice în toate relații. Insecuritatea atașamentului se poate atenua prin experiențe repetate de fiabilitate emoțională, receptivitate și reparare.
Comportamentele sigure pot fi învățate prin relații de susținere, terapie și experiențe corective consistente. Aceeași lucrare meta-analitică și longitudinală care leagă insecuritatea de o satisfacție mai scăzută implică și inversul, adică reducerea anxietății și a evitării prezice rezultate mai bune în timp.
Punerea în practică a perspectivei asupra atașamentului
Înțelegerea stilului de atașament este un lucru, dar utilizarea acestor cunoștințe pentru a vă îmbunătăți relațiile este locul în care se produce o schimbare reală. Aceste strategii traduc teoria în acțiune, astfel încât să puteți răspunde cu atenție în loc de reactiv:
1. Numiți-vă tiparele. În fiecare săptămână, acordă-ți câteva minute pentru a observa reacțiile tale obișnuite:
„Observ că mă îndepărtez atunci când mă simt presată să-mi împărtășesc sentimentele.”
„Observ că devin agățată atunci când mă simt nesigură în legătură cu dragostea partenerului meu.”
Denumirea tiparului tău ajută la exteriorizarea lui. Iar acest lucru îl transformă dintr-un defect într-un obicei cu care poți lucra. Chiar și simpla etichetare a reacțiilor emoționale reduce activarea amigdalei, scăzând reactivitatea.
2. Exersează mini-reparații. Alege un ritual de reparare mic și consecvent și ține-te de el de fiecare dată când apare un conflict:
Ia o pauză de cinci minute când tensiunile cresc, apoi revino la conversație.
Urmează fiecare dezacord cu o scurtă verificare, cum ar fi: „Îmi pare rău că am intrat în defensivă. Putem relua conversația?”
Experiențele repetate de reparare întăresc sentimentele de siguranță și reduc evitarea sau anxietatea în timp.
3. Construiește momente sigure zilnic.
Siguranța câștigată vine din comportamente mici și consecvente care întăresc încrederea. Încearcă aceste exerciții zilnice:
Exprimă-ți recunoștința începând cu „Apreciez că ai observat…”
Oferă reasigurare prin fraze precum „Îmi pasă de cum te simți și sunt aici.”
Împărtășește o vulnerabilitate din când în când, ceva de genul „M-am simțit singur astăzi și am vrut să împărtășesc asta cu tine.”
Aceste micro-experiențe semnalează fiabilitate partenerului tău și propriului sistem nervos, remodelând treptat răspunsurile de atașament.
4. Reglează înainte de a reacționa.
Modelele de atașament sunt profund legate de sistemul nervos. Când simți că se declanșează răspunsuri anxioase sau evitante, încearcă următoarele sfaturi:
-Fă o pauză și realizează trei respirații lente și adânci.
-Folosește tehnici de împământare, cum ar fi simțirea picioarelor pe podea și a mâinilor în poală.
Amână răspunsurile, dacă este necesar, spunând ceva de genul „Vreau să mă gândesc la asta un minut, ca să pot răspunde calm.”
Reglarea fiziologică reduce răspunsurile automate de tip luptă sau fugi, permițând apariția unor comportamente mai reflexive și sigure.
5. Caută sprijin strategic.
Atașamentul nu se schimbă peste noapte. Necesită perioade lungi de comportamente relaționale consistente și sigure. Pentru a vă ajuta pe parcurs, puteți lua în considerare următoarele resurse:
-Terapie de cuplu sau individuală care se concentrează pe atașament sau Terapie Centrată pe Emoții (EFT).
-Prieteni de încredere care modelează comportamente de atașament sigur.
-Exerciții structurate, cum ar fi controale săptămânale sau stabilirea unor obiective comune, care întăresc predictibilitatea și siguranța.
-Sprijinul repetat și fiabil vă învață sistemul nervos că apropierea este sigură, reducând reacțiile determinate de anxietate sau de evitare.
Per total, dacă doriți o relație care să vă stabilizeze, mai degrabă decât să vă declanșeze alarma, știința indică două aspecte importante.esențiale, răspunsuri previzibile și reparații consecvente, potriviit forbes.com.
Citește pe Antena3.ro
