Scorpion, 2020
Anul 2020 va fi dedicat redescoperirii. Începi să acorzi mai multă atenție nevoilor tale și deseori ai tendința să ignori chiar și prezența persoanelor importante din viața ta. Acest mod de a aborda relațiile cu ceilalți îți va aduce conflicte, în prima parte a anului.
Astfel, îți dorești să petreci cât mai mult timp singur și ai tendința să te izolezi într-o încercare de a te cunoaște mai bine. Vrei să îți dai seama în ce direcție să te îndrepți, însă izolarea nu este tocmai cel mai bun mod prin care să faci asta.
În plus, în această primă parte a anului ai tendința să fii impulsiv și să te lași enervat chiar și de cele mai mici gesturi și probleme care apar în rutina zilnică.
Cea de-a doua parte a anului vine cu mai mult calm și, mai mult, cu o relație de cuplu care progresează exact așa cum ai visat. Pasiunea te ajută să privești cu mai multă deschidere schimbările care se petrec în jurul tău. Mai mult, acestă nouă perspectivă pe care o ai asupra lucrurilor te ajută și pe plan profesional.
În această a doua parte a anului este indicat să lucrezi și la relațiile pe care le-ai pus deoparte în prima parte a anului. Este indicat să vorbești deschis cu persoanele importante din viața ta despre caruselul emoțional prin care ai trecut.