x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Horoscop Horoscop 2020. Tot ce trebuie să știi despre Zodia Peștilor

Horoscop 2020. Tot ce trebuie să știi despre Zodia Peștilor

19 Feb 2020   •   08:11
Horoscop 2020. Tot ce trebuie să știi despre Zodia Peștilor
Sursa foto: pixabay.com

Ultima din ciclul zodiacal al celor 12 zodii europene este zodia Peştilor, care începe pe 19 februarie şi se încheie pe 20 martie.

Dintotdeauna, acest semn a fost simbolizat de cei doi peşti, dintre care unul merge în susul râului, iar celălalt în josul râului fapt care exprimă foarte bine dualitatea nativilor din Peşti.

O primă categorie de persoane născute în această zodie sunt firi liniştite, lineare, fără ascunzişuri, cu înclinaţii native pronunţate spre inerţie şi stagnare, cu izbucniri determinate doar de situaţii conjuncturale. Cea de-a doua categorie o reprezintă persoanele impetuoase, imprevizibile, generoase, dar şi răzbunătoare, potrivit www.eastrolog.ro.

Zodia Peştilor, o zodie feminină de apă, face parte din triunghiul zodiilor de apă, alături de Rac şi Scorpion, fiind caracterizată de sentimente schimbătoare şi puternice.

Semnul zodiacal este guvernat de planetele Neptun şi Jupiter. Cum Jupiter este planeta bogăţiei, nativii zodiei posedă adesea mijloace de a-şi crea o viaţă luxoasă. Neptun acţionează pe partea spirituală, aceştia având capacitatea de a atinge înălţimi supraomeneşti de evlavie şi jertfă. Cea mai frumoasă calitate a semnului este mila.

Nativii sunt însă mereu prada unei frământări, adeseori fără niciun rost. Îşi creează griji inutile, închipuite. Cea mai mică dificultate poate fi interpretată de aceştia drept ca o mare catastrofă. Ei sunt foarte influenţabili având şi un caracter care se manifestă contradictoriu. Se lasă uşor pradă unor furii subite, iar când se liniştesc sunt cuprinşi de remuşcări excesive.

Piatra mistică - ametistul, perla
Ziua norocoasă - joi
Numerele norocoase - 5 şi 9
Culori norocoase - galben, violet, purpuriu
Simţul cel mai dezvoltat - gustul

Alimente benefice - lichide, băuturi şi alimente calde, carne de pui şi peşte, carne din zona pulpelor, cafea, ceaiuri din frunze, sucuri naturale, lămâi şi portocale.

Intuiţia şi inteligenţa sunt două trăsături, care bărbaţilor născuţi în zodia Peştilor le întăresc sistemul de apărare împotriva elementelor care le pot bulversa viaţa. Ei sunt născuţi pentru a iubi, sunt soţi model şi amanţi perfecţi. Uneori devin nehotărâţi, dar numai din teama de a nu fi respinşi. Sunt delicaţi, chiar prea delicaţi, aproape feminizaţi. Excesiva lor încrede în sine poate să-i ducă până la o stupidă naivitate. Cu simţul lor artistic înnăscut ştiu cum să facă orice vechitură să arate perfect.

Femeia născută sub semnul Peştilor este o fiinţă sensibilă şi fragilă. Nu este foarte ambiţioasă, dar i se poate întâmpla să facă o frumoasă carieră în domeniul artistic. În viaţa de familie, chiar dacă nu este o supergospodină, este o femeie perfect adaptată căminului, drăgăstoasă, devotată, însă susceptibilă, potrivit www.venus.org.ro. Iubeşte copiii, pentru că şi în fiinţa ei se ascunde o fiinţă vulnerabilă. Copiii o iubesc nu doar pentru că îi răsfaţă, ci şi pentru că ştie drumul spre mintea şi sufletul lor.

Copiii născuţi în zodia Peştilor sunt dependenţi de afecţiunea cu care sunt trataţi. Nu sunt copii foarte activi. Sunt deseori mai concentraţi pe instinctele lor decât pe logică şi sunt mai interesaţi de vise decât de viaţa reală, după cum menţionează www.copilul.ro. Cei mai mulţi copii ai acestei zodii se dovedesc foarte talentaţi la desen, pictură, muzică, dans, teatru. Chiar dacă nu vor face carieră, deşi mulţi sunt înzestraţi, arta le va împlini o dimensiune sufletească şi le va da încredere în forţele proprii.

Compatibilitate cu alte zodii
Foarte bună: Rac, Scorpion
Redusă, dificilă: Gemeni, Fecioară, Săgetător
Foarte bună pe plan profesional: Săgetător
Foarte bună pe plan emoţional: Gemeni
Foarte bună pe plan financiar: Berbec
Foarte bună pe plan spiritual: Scorpion, Vărsător
Dificilă, dar interesantă: Fecioara
Nerecomandabilă: Berbec

Personalităţi de la noi născute în zodia Peşti: Eugen Barbu, Virgil Ianţu, Ludovic Sătmăreanu, Grigore Alexandrescu, Tudor Muşatescu, Arthur Schopenhauer, Romulus Vulcănescu, Maya Simionescu, Marga Barbu, Alexandru Repan, Gheorghe Şincai, Emilia Comişel, Mircea Eliade, Ion Creangă, Ovidiu Ioaniţoaia, Emilia Popescu, Ion Caramitru, Horia-Roman Patapievici, Dan Negru, Ion Besoiu, Ernest Maftei, Vlad Zamfirescu, Radu Ciobanu, Gina Patrichi, Rona Hartner, Adrian Ordean, Mircea Anghelescu, Andrei Pippidi, George Nicolescu, Carmen Galin, Florin Răducioiu, Sorin Dumitrescu.

Personalităţi de pe tot mapamondul născute în zodia Peşti: Andrés Segovia, Nina Simone, Phil Knight, Mark Moses, Enrico Caruso, Julio Iglesias Jr., Michael Bolton, Irwin Shaw, Snowy White, Allan Sillitoe, Albert Einstein, Victor Hugo, Carlo Goldoni, Georg Friedrich Händel, Frédéric Chopin, Maurice Ravel, Michelangelo Buonarroti, Cindy Crawford, Peter Strauss, Robert Altman, Sidney Poitier, Elisabeth Taylor, Ursula Andress, Sharon Stone, Rihanna (Robyn Rihanna Fenty), Bruce Willis, Eva Longoria, Tiziano Ferro, Jennifer Love Hewitt, Alan Rickman, William Baldwin, Kenneth Williams, Kyle MacLachlan, Steve Irwin, Peter Fonda, Steven Jobs. AGERPRES

×
Subiecte în articol: horoscop 2020 horoscop pesti