x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Horoscop Horoscop zilnic, 3 iulie 2014. Racii, îndemnaţi să nu ia decizii radicale

Horoscop zilnic, 3 iulie 2014. Racii, îndemnaţi să nu ia decizii radicale

02 Iul 2014   •   20:40
Horoscop zilnic, 3 iulie 2014. Racii, îndemnaţi să nu ia decizii radicale
Berbec
Răbdarea şi colaborarea cu colegii de serviciu pot fi astăzi cele mai bune variante de abordare pentru a ajunge la un parteneriat serios, pe care te poţi baza şi care promite să îţi răsplătească eforturile. Acasă, poţi simţi cum creşte presiunea şi că manifestările de autoriate nu mai pot fi tolerate, deci ai grijă câtă tensiune nervoasă acumulezi şi ce faci pentru a te relaxa.

Taur
Atât relaţia cu partenerul de cuplu, cât şi cea cu copiii este astăzi dominată de simţul puternic al responsabilităţii şi de acţiuni practice. Dacă aveţi de luat decizii pe termen lung, vei ţine cont de cât de mult vor fi şi aceştia afectaţi, iar pentru noi surse de creştere a veniturilor te poţi îndrepta către acţiuni care îţi pun în valoare capacitatea spontană de exprimare.

Gemeni
Siguranţa şi nevoia de control în chestiunile băneşti poate constitui un factor suplimentar care să te facă să te mobilizezi pentru a desfăşura un ritm de lucru mai organizat. Astfel, deşi ai destule idei bune care-ţi trec rapid prin minte, ai nevoie de o analiză atentă, eventual în intimitatea căminului privind ceea ce poţi face astfel încât acţiunile tale să fie cât mai productive.

Rac
Organizarea şi atenţia la detalii în activităţile cotidiene sunt la ordinea zilei, iar un ritmul alert de care vei avea parte te poate distrage într-o oarecare măsură de la luptele de putere pe care le poţi experimenta în relaţia cu partenerii tăi, de afaceri sau de căsnicie. Până nu găseşti o cale de rezolvare cât de cât amiabilă, ar fi recomandat să nu iei decizii radicale şi să încerci să discuţi detaşat.

Leu
Astăzi vei aborda tema financiară cu multă precauţie, încercând să iei în cunoştinţă de cauza cele mai bune soluţii care privesc investiţiile, mai ales cele care vizează şi restul familiei. Tensiunile care sunt legate de locul de muncă pot genera frustrări şi tumult sufletesc greu de exprimat, dar e de preferat să nu eviţi momentul confruntării cu ele şi soluţionarea într-o anume direcţie.

Fecioara
Comunicarea cu persoanele cu care interacţionezi este marcată astăzi de axarea pe subiecte concrete şi bine argumentate, ceea ce poate fi un avantaj în negocierile ce privesc cariera, dar şi un plus de seriozitate în abordarea studiilor pe care le urmezi. Cu prietenii poţi intra însă în conflicte, simţind nevoia de a schimba ierarhia pentru a-ţi manifesta în voie creativitatea.

Balanţă
Sistemul de valori la care aderai până de curând poate să necesite schimbări, incluzând şi raporturile tale cu persoane cu autoritate. Însă înainte de a lua decizii ar fi recomandat să îţi aduni gândurile în linişte şi să-ţi analizezi atent sursele de anxietate. Ceea ce nu îţi mai foloseşte poate fi lăsat în urmă mai uşor, doar trebuie să-ţi regăseşti pacea interioară, ajutat eventual de căutări spirituale.

Scorpion
Relaţia cu domeniul legislativ sau chiar cu un profesor autoritar pare să devină destul de tensionată, dar dacă îţi menţii o viziune realistă şi marcată de responsabiliate asupra planurilor de viitor poate câştigi un plus de încredere în puterea ta personală. Atitudinea calmă şi răbdătoare îţi poate aduce alături oamenii de care ai nevoie pentru a-ţi îndeplini dorinţele.

Săgetător
Perfecţionist şi preocupat să-ţi duci responsabilităţile sociale la bun sfârşit, ai şanse să ieşi în evidenţă prin muncă depusă şi mai puţin prin entuziasm. Dacă mai existau aspecte nemulţumitoare, inclusiv legate de veniturile tale, acum este un moment bun în care să stai la masa dialogului şi odată clarificate, să laşi în urmă subiectele apăsătoare pe care ai încercat să le ignori.

Capricorn
Sfera relaţională se poate încărca de tensiune, fiind dispus să schimbi cât mai curând termenii oricărui parteneriat dacă te simţi dominat sau nu eşti lăsat să te exprimi. Deşi ai toată energia necesară şi tentaţia de a trece la fapte va fi mare, ar fi de preferat să încerci mai întâi să te detaşezi puţin, discutând şi cerând sfatul unor prieteni de nădejde care pot fi obiectivi.

Vărsător
Simţind nevoia de a revizui atitudinea legată de serviciu şi relaţia cu cei alături de care munceşti, astăzi eşti ajutat de o bună capacitate analitică pentru a face ordine în sectorul banilor şi a bunurilor de care beneficiezi prin asociere. Chiar dacă poate ai senzaţia că te deplasezi cu paşi lenţi spre scopurile propuse, atitudinea precaută şi atenţia la detalii îţi sunt cei mai buni aliaţi.

Peşti
Astăzi atenţia îţi va fi îndreptată către partenerul de viaţă, alături de care vrei să iei cea mai bună decizie într-o chestiune care implică acte şi chestiuni legislative, fără însă a te abate de la principiile în care crezi. Planurile de viitor pe care ţi le-ai făcut pot suferi transformări deoarece este posibil cădorinţele copiilor tăi să nu mai fie în concordanţă cu acestea. 

Astrolog Ana  Ozsvath 
Horoscop oferit de 
www.astrocafe.ro

________________________________________

Vrei un horoscop personalizat? Click aici!


Citeste si
HOROSCOPUL VACANȚELOR 2014
Care este meseria potrivită pentru zodia ta?
În pat cu astrologul. Află de ce se tem bărbații, în funcție de zodia în care s-au născut
Horoscop... 2 în 1. Cum decurge relația între doi parteneri născuți în aceeași zodie?

×