x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Horoscop Horoscop zilnic, joi 15 mai 2014. Vezi ce ţi se va întâmpla

Horoscop zilnic, joi 15 mai 2014. Vezi ce ţi se va întâmpla

14 Mai 2014   •   21:44
Horoscop zilnic, joi 15 mai 2014. Vezi ce ţi se va întâmpla
Berbec
Atras de subiecte care promit lărgirea ariei tale de cunoaştere şi evadarea din cotidian, astăzi ai toate şansele să-i cucereşti pe cei din jur cu forţa, dar şi cu rafinamentul tău în exprimare. Delimitează totuşi obiectivele tangibile de visurile nerealiste şi încearcă pe cât posibil să nu te implici emoţional în jocuri de putere, pe care apoi să le scapi de sub control.

Taur
Este posibil ca astăzi să fii atras mai mult ca de obicei de domenii mai puţin vizibile ochiului obişnuit, punând accent pe percepţiile subtile în legătură cu sectorul financiar. Este însă important ca din slaba concentrare asupra detaliilor şi a implicării emoţionale, să nu evaluezi eronat o afacere avută în comun cu un prieten. Pentru a putea accesa resursele interioare, disciplinează-ţi dorinţele.

Gemeni
În toate relaţiile parteneriale simţi că este esenţială libertatea de mişcare şi spaţiul personal şi inclusiv la serviciu este posibil să te simţi împovărat de atâtea angajamente. Totuşi, amator de socializare şi de mondenităţi, poţi cuceri cu mare uşurinţă atenţia şi admiraţia celor din cercurile în care activezi. Mizează pe spontaneitate dar şi pe stilul tău aparte.

Rac
Deşi atenţia îţi poate fi captată astăzi de locul tău de muncă, nu-ţi va veni tocmai comod să te conformezi rutinei şi nici concepţiilor de viaţă ale altora, de care instinctiv vei simţi nevoia să te separi. În schimb, poţi recupera printr-o putere intuitivă dar şi introspectivă care îţi poate furniza informaţii pentru a convinge persoanele care au un rol important pentru ascensiunea ta.

Leu
Astăzi ai multă energie de consumat şi orice activitate în natură ar fi binevenită. Faptul că eşti dornic să experimentezi nu te scuteşte să te asiguri de sinceritatea unor parteneri atât de afaceri, cât şi intimi. În grupurile de prieteni eşti un adevărat maestru al folosirii cuvintelor potrivite, în stilul potrivit situaţiilor. Deschis către idei avangardiste, nu te sfieşti să le împărtăşeşti şi altora.

Fecioara
Responsabilităţile ce ţin de căminul personal nu prea te încântă astăzi, cu atât mai mult dacă te laşi dus de spiritul de aventură şi te implici într-o relaţie care presupune multă pasiune, apărută ca din senin. Acordă-ţi timp pentru a te lămuri dacă această este cu adevărat ceea ce cauţi şi eventual discută concret şi pe îndelete despre drumul vostru împreună.

Balanţă
Deschis către cele mai diverse domenii de cunoaştere şi dornic de a mai descoperi locuri noi, poţi neglija activităţile cotidiene care implică prea multă rutină. Astfel, în cursul unei deplasări ai ocazia să fii fermecat de persoanele care-ţi ies în cale sau la rându-ţi să laşi o impresie de neuitat prin felul în care împărtăşeşti universul vast de cunoştinţe pe care îl deţii.

Scorpion
Mai puţin cumpătat în administrarea finanţelor, astăzi e important să-ţi controlezi emoţiile, mai ales dacă eşti tentat de acţiuni speculative riscante. În schimb, la serviciu găseşti maniera eficientă, elegantă şi persuasivă de a-ţi expune ideile, de altfel destul de nonconformiste, cu atât mai mult cu cât nu sunt şanse să-ţi scape vreun detaliu contractual semnificativ.

Săgetător
Cu Luna aflată în propriul semn, radiezi energia unui spirit jovial şi dornic de libertate, ceea ce la un momentdat te poate face să te simţi încorsetat de obligaţiile care ţin de casă şi familie. Optimizează această dispoziţie dând curs demersurilor creative, astăzi inspiraţia ta putând atinge cote înalte. Fă-ţi cunoscută originalitatea, deoarece îţi poţi convinge uşor partenerii.

Capricorn
Poate astăzi nu vei fi în forma fizică dorită, dar asta nu te împiedică să de dedici studiului subiectelor tale de interes. De fapt, recomandabil ar fi pentru astăzi un program de lucru acasă, unde să poţi schimba idei cu cei apropiaţi din familie. Astfel, ei te pot ajuta să găseşti soluţii neaşteptate şi să-ţi ofere sprijin la cele mai comune probleme, inclusiv cele ce implică sectorul sănătăţii.

Vărsător

Domeniul comunicării şi persoanele care au ceva interesant de spus sunt astăzi punctele tale de interes. Noile tehnologii şi reţelele de socializare sunt surse de relaxare şi experiment, dar şi ocazii de a te lega sentimental de cineva, într-o manieră cu totul spontană. Încearcă să te menţii raţional când vine vorba de a investi în materializarea planurilor tale de viitor.

Peşti

Astăzi eşti optimist privind evoluţia carierei tale dar emoţiile îţi pot influenţa uşor percepţia asupra detaliilor importante, creându-ţi o viziune posibil distorsionată asupra realităţii. Sfaturile pertinente ale celor apropiaţi din familie îţi pot furniza o imagine mai obiectivă dar şi ocazia de a deveni brusc conştient de resursele tale creative, profitabile din punct de vedere financiar.

Astrolog Ana Ozsvath
Horoscop oferit de 
www.astrocafe.ro

________________________________________

Vrei un horoscop personalizat? Click aici!

×