Destul de clar în exprimare, ai tendinţa de a spune lucurilor pe nume poate puţin cam prea direct, pentru unii. Motiv pentru care îţi este recomandat a-ţi manifesta pasiunea într-un alt mod – poate creând ceva nou sau practicând sportul preferat, în special în a doua parte a zilei. Tot atunci socializarea devine a doua ta natură – deşi este doar a doua zi a săptămânii, te simţi în vacanţă, în orice moment al zilei.
Taur
Se anunţă musafiri în casa ta, în prima parte a zilei mai ales – dacă alegi să îţi petreci ziua de astăzi în casă. Apoi, spre seară faci ce faci şi tot acasă te retragi pentru a te linişti şi pentru a te relaxa. Cea mai bună distracţie este exact aici, acasă, de această dată, deoarece aici eşti vedetă. Ai nevoie de satisfacţie emoţională şi doar aici o poţi găsi.
Gemeni
O zi în care este indicat să separi totul, pe categorii – să ştii clar ce anume se întâmplă la fiecare nivel al existenţei tale. Probabil că ar fi cazul să separi situaţiile în care te afli de idealul pe care îl ai faţă de fiecare dintre acestea, ştiind astfel ce se întâmplă cu viaţa ta. Pe cât posibil, evită a-ţi impune părerile şi ideile cu orice preţ, deoarece nu toţi sunt atât de pregătiţi pentru o schimbare, aşa, cum eşti tu.
Rac
Deşi gândurile-ţi fug departe, la vacanţă şi distracţie, la petrecere şi voie bună, eşti obligat de circumstanţe să rămâi ancorat în realitatea obiectivă. Este indicat să te foloseşti, totuşi, de imaginaţia flamboiantă de care ai parte astăzi, reuşind astfel să obţii soluţii minunate. Tot de astăzi se pare că şi veniturile tale vor începe a se înmulţi. Numai veşti bune, pentru ţine.
Leu
Nu te grăbi să te pronunţi, indiferent de circumstanţele în care îţi este cerută părerea. Pe cât posibil, exprimă-ţi doleanţele, în schimb. Este o zi în care îţi este permis (aproape) orice, dar există tendinţa de a te limita tu, pe ţine însuţi. De altfel, de astăzi Venus este prezenţa în semnul tău solar pentru câteva săptămâni, ceea ce îţi da şansă de a te bucura din ce în ce mai mult de viaţa pe care o trăieşti.
Fecioara
Cam tot ceea ce se poate întâmpla astăzi are legătură cu lucrurile nespuse. Cum comunicarea este vitală într-o relaţie, de orice natură ar fi aceasta, alege cu atenţie şi discernământ ce anume spui şi cui spui, căci s-ar putea că ceea ce nu trebuie zis să fie exact ceea ce vei alege să menţionezi. Nici nu trebuie să ţii totul în tăcere, din contra. Diplomaţia ar trebui să fie sfătuitorul tău de încredere, în special în relaţia de cuplu.
Balanţă
Astăzi vei afla dacă ceea ce ai construit, în plan mental, este ridicat pe o baza solidă sau doar pe o imaginaţie bogată. Speranţele tale s-ar putea să fie deşarte, dându-ţi seama de acest lucru pe măsură ce te apropii de obţinerea lucrurilor pe care le căutai. În orice caz, există şansa ca toate acestea să devină tangibile, la un moment dat, cheia fiind păstrarea credinţei cum că orice este posibil.
Scorpion
Îţi doreşti să fii în centrul atenţiei, deşi ceva din interiorul tău te ţine deoparte. Eşti observat imediat, la fel şi rodul muncii tale, iar imaginea pe care ţi-ai construit-o în ultimul timp, cu trudă şi răbdare, devine din ce în ce mai evidentă. Poate că este un moment propice pentru a lăsa garda jos şi pentru a te bucura, în sfârşit, de ceea ce ai construit. Asigură-te că ceea ce intenţionezi a spune este perceput că atare.
Săgetător
O zi în care ai tendinţa de a ascunde informaţia. Preferi să păstrezi pentru tine concluziile la care ai ajuns, deşi sfatul îţi este cerut foarte des decătre oamenii care se bazează pe experienţa ta de viaţă. Probabil că ar fi mai bine dacă nu ai încerca să argumentezi ceea ce spui, lăsând pe fiecare să înţeleagă ceea ce are de priceput în funcţie de experienţa de viaţă proprie. Între timp, fii atent ce visezi, ar putea fi vise premonitorii.
Capricorn
Carismă şi puterea de a-i convinge pe ceilalţi este ceea ce îşi doresc mulţi dintre oameni, însă astăzi, este rândul tău să ai de partea ta puterea pe care aceste calităţi ţi-o oferă. Ceea ce alţii numesc “vrăjitorie”, pentru tine este o bagatelă, ai senzaţia că l-ai prins pe Cel de Sus de un picior. Totuşi, este recomandat să nu ai încredere chiar în toţi cei pe care îi întâlneşti în această zi – păstrează distanţa.
Vărsător
Cei mai buni parteneri ai tăi, oamenii care te ajută să duci la bun sfârşit ceea ce începi, sunt exact membrii familiei tale. Probabil persoanele de sex feminin. Capitolul financiar, însă, este cel care îţi atrage atenţia şi... de asemenea şi restul resurselor (timp, răbdare, energie etc.) – este posibil să fii nevoit a face cheltuieli pe care nu le-ai prevăzut, rezultatul fiind deloc pe placul tău.
Peşti
Mai sensibil şi mai receptiv decât de obicei, astăzi ai toate şansele să percepi ceea ce simţi mult mai amplificat decât este cazul. Fie încerci să fii prezent trup şi suflet, găsind astfel elementele cheie ale problemelor care trebuie rezolvate, fie alegi să nu acţionezi de nici un fel – nu există cale de mijloc, de această dată. Concentrează-te pe detalii, lăsând pentru o altă zi studiul situaţiei de ansamblu.
Astrolog Alina Cârciumărescu
Horoscop oferit de www.astrocafe.ro
________________________________________
Vrei un horoscop personalizat? Click aici!
________________________________________
Citeste si
Femeile SEXY ale zodiacului
Se teme nora de limba soacrei? Ce zic astrele despre cum se vor împăca? Citește Zodiacul noră-soacră!
Horoscop financiar pentru lunile iulie, august și septembrie 2014
Horoscopul lui Pinocchio. Cum (ne) mint barbatii, in functie de zodia in care s-au nascut
HOROSCOPUL VACANȚELOR 2014
Care este meseria potrivită pentru zodia ta?
În pat cu astrologul. Află de ce se tem bărbații, în funcție de zodia în care s-au născut
Horoscop... 2 în 1. Cum decurge relația între doi parteneri născuți în aceeași zodie?
La ce vârstă începe fericirea? Află răspunsul, în funcție de zodia în care te-ai născut
Citește pe Antena3.ro