Super Luna în Balanță din 16 octombrie, va aduce șansa unui nou început. Acest lucru se întâmplă atunci când Soarele și Luna sunt aliniate. În timp ce o simplă Lună Nouă apare o dată sau de două ori pe an, Super Luna are loc o dată sau de două ori pe an, scrie yourtango.com.
Ce este o Super Lună
Când Luna se află la cea mai mică distanță de Pământ, în timpul orbitei sale obișnuite, ea pare cu 14% mai mare. Chiar dacă nu luminează cerul nopții, așa cum face Super Luna Plină, o vedem atunc când răsare Soarele.
Din punct de vedere spiritual, Super Luna reprezintă un început nou și puternic, ceea ce înseamnă că trebuie să profităm la maxim de acest moment. Este timpul să plantăm acele semințe care dorim să crească în noului ciclu lunar, timp de 6 luni, până când Luna Plină se va produce în același semn zodiacal.
Acest ciclu lunar începe pe 16 octombrie și ține până șa 28 martie 2021.
Ce înseamnă Super Luna în Balanță
Balanța este un semn de aer care semnifică echilibrul și dreptatea. Întrucât este una din zodiile guvernate de Venus, Balanța reprezintă parteneriatele divine și iubirea împărtășită. Dar este mai mult decât iubire. Semnifică reciprocitatea în relații, dar și armonia în toate domeniile vieții.
Super Luna în Balanță ne arată, astfel, că în perioada următoare vom avea parte de mai multă stabilitate. Însă, pentru a ajunge acolo, trebuie să vedem cât de mult dezechilibru există în viața noastră. Pe măsură ce ne apropiem de moment, vom simți că lucrurile ajung la un final, imposibil de ignorat.
Aceasta este una dintre cele două Super Luni ale anului, următoarea având loc în noiembrie, ceea ce ne arată că ne aflăm în pragul unor schimbări majore, pentru care am muncit până acum. Și este timpul să facem ultimul pas pentru a deschide un alt capitol al vieții.
Cum afectează relațiile, dragostea și familia
Cu această Lună Nouă în semnul Balanței, știm că relațiile vor fi centrul atenției, mai ales datorită temei Lunile în Rac, pe care am văzut-o pe tot parcursul anului 2020. Accentul se pune pe casă, familie, relații intime, datorită celor patru Luni în Rac, ultima având loc pe 29 decembrie. Din această cauză, mulți au văzut deja mari schimbări în aceste zone.
Unele relații se vor sfârși, altele încep, viața profesională va lua direcții diferite, totul făcând parte dintr-un scop mai mare, de a trăi mai aproape de adevărul și autenticitatea noastră.
Acum ni se cere să ne perfecționăm într-o parte foarte importantă a vieții - parteneriatele divine. Un parteneriat divin este o conexiune care depășește cu mult o relație. Acest tip de relație este orchestrat prin contracte de suflet, profund contectate la creșterea și vindecarea spirituală, care se dezvoltă în echilibru.
Însă echilibrul nu înseamnă mereu egalitate, ci o reciprocitate orgnaică complementară între doi oameni care sunt mai puternici împreună. Astfel că vom căuta nu doar armonia în propriile noastre vieți, dar vom fi conștienți și de acele relații dezechilibrate. În timp ce această Super Lună anunță un nou început pentru cei care se află în Parteneriate Divine, reprezintă și un moment semnificativ pentru tot ceea ce înseamnă relații romantice. Vom vedea, astfel, cât de conectați suntem cu persoana de lângă noi.
Deoarece energia Super Lunii durează până la următoarea Lună Plină, care va fi a doua din octombrie, o Lună Albastră, trebuie să ne așteptăm ca această temă a echilibrului în dragoste să dureze până atunci, ori chiar până la Super Luna din 15 noiembrie.
Cum ne afectează emoțiile
Nu ne așteptăm ca Lunile Noi să fie cataclismice, ca Lunile Pline, dar avem câteva puncte fierbinți la trebuie să fim atenți.
Marte, Saturn și Pluto creează toate aspectele cu această Lună, ceea ce ne va pune nervii la încercare și ne vor crește frustrările.
Marte este acum retrograd în semnul său, Berbec, în timp ce Saturn merge direct și își încheie lecțiile majore din Capricorn, rupând structurile învechite care ne-au reținut până acum.
Pluto este întotdeauna un alchimist, dar, în această schemă, el crește riscul de frustrare și furie, mai ales din partea celor obsedați de manipulare, control și o mentalitate bazată pe frică. Aceștia vor să-și dea importanță iar dacă nu o obțin, li se va părea că lucurile le scapă din mână. Așa că vor fi nervoși, dar nu pentru că au sentimente adevărate de iubire, ci pentru să se simt răniți în propriul orgoliu. Vor fi afectate îndeosebi acele relații dezechilibrate, pentru că va fi un fel de „Cum îndrăznești să mă lași ?”.
Deși nu este obligatoriu să ne confruntăm cu aceste lucruri, trebuie să fim conștienți că pericolele există. Cu cât suntem mai cinstiți, cu atât vom evita ca astfel de emoții să iasă la lumină. Pentru cei care aleg să creadă în lucrurile bune și adevărate, vor avea parte de acel miracol care face ca întâmplările să se sincronizeze într-un fel armonios și să pună bazele vieții la care au visat dintotdeauna.