x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech La ce nivel a ajuns creatorul jocului Pokemon Go

La ce nivel a ajuns creatorul jocului Pokemon Go

26 Iul 2016   •   21:22
La ce nivel a ajuns creatorul jocului Pokemon Go

John Hanke, patronul firmei Niantic Labs, care a lansat jocul Pokemon Go, nu se numără printre cei mai buni vânători de monştri virtuali, relatează marţi 20minutes.ch.

Şeful firmei create în cadrul Google în 2010, care a conceput jocul alături de Nintendo, nu a dormit prea mult de la lansarea jocului mobil Pokemon Go, în 5 iulie. "John Hanke încearcă în prezent să facă să funcţioneze serverele. Nu are timp să facă nimic altceva, nici chiar să joace propriul joc", scrie revista Forbes. Ca urmare, nu figurează nici pe departe printre cei mai buni vânători de Pokemoni. "Cred că sunt la nivelul 5", a mărturisit el cu timiditate, adică nivelul de la care se poate împărtăşi experienţa de joc şi colabora cu alţi jucători.

Aplicaţia, numărul unu în 36 de ţări, ajunsă cea mai virală încă din prima săptămână de la lansare, deşi disponibilă oficial la început doar în trei ţări, ar fi depăşit 75 de milioane de descărcări pe iOS şi Android, conform datelor furnizate de SensorTower. Potrivit cabinetului de analiză, i-au trebuit numai 19 zile jocului Pokemon Go să depăşească pragul simbolic de 50 de milioane de descărcări la magazinul Google Play, faţă de 77 de zile pentru aplicaţia "Color Switch", 81 pentru jocul "Slither.io" sau 112 pentru "Candy Crush Jelly Saga", încheie 20minutes.ch.

Sursa: AGERPRES

×
Subiecte în articol: Pokemon Go pokemon