x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Laborator de teste Primul smartwatch pentru nevăzători – Lansare şi preţ

Primul smartwatch pentru nevăzători – Lansare şi preţ

03 Aug 2015   •   10:05
Primul smartwatch pentru nevăzători – Lansare şi preţ
O companie tech, la început de drum, a anunţat recent că lucrează la primul smartwatch cu Braille. Cu sediul în Coreea de Sud, Dot vrea să dezvolte o tehnologie permisivă persoanelor nevăzătoare.

"Până acum, dacă primeai un mesaj pe iOS de la prietenă, spre exemplu, trebuia să asculţi prin Siri, care îţi citeşte ce scrie, lucru care este impersonal",
 a declarat CEO-ul Dot, Eric Ju Yoon Kim pentru Tech in Asia, citat de Noobz.ro"Nu ai prefera să citeşti singur şi să auzi vocea iubitei tale în mintea ta?"

Condusă de continua lansare a produselor Apple, piaţa de smartwatch-uri şi de dispozitive smart (inteligente) a crescut exponenţial în ultima perioadă.

Potrivit World Health Organization, există 285 de milioane de oameni cu probleme severe de vedere, dintre care 39 sunt declaraţi oficial nevăzători.

În prezent, dispozitivele inteligente cu Braille sunt pe piaţă la preţul de 3.000 de dolari sau mai mult. Dot vrea să facă disponibilă această tehnologie la mai puţin de 300 de dolari. Citeşte mai departe AICI .  

×