x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Laborator de teste Rusia a început să dezvolte un sistem anti-asteroizi

Rusia a început să dezvolte un sistem anti-asteroizi

28 Ian 2019   •   11:39
Rusia a început să dezvolte un sistem anti-asteroizi

Rusia a început să dezvolte un sistem de apărare anti-asteroizi, potrivit agenţiei spaţiale Roscosmos, citată de EFE. 

"Academia Rusă de Ştiinţe şi Roscosmos au început să elaboreze un program pentru a investiga şi contracara ameninţările provenite din spaţiu: asteroizi şi fragmente de roci cosmice", informează Agenţia Federală Spaţială Rusă, într-un mesaj postat pe contul său de Twitter. 

Roscosmos notează, de asemenea, că deşeurile spaţiale de pe orbita Terrei reprezintă un pericol mai mare decât ameninţarea altor corpuri cereşti. 

Un grup de cercetători ruşi şi-a propus să folosească rachete balistice intercontinentale RS-20, într-o primă etapă, pentru crearea unui sistem de apărare planetar. 

"Dintre numeroasele sarcini ce pot fi îndeplinite cu rachete şi tehnologie spaţială cea mai importantă este crearea unui sistem planetar de apărare pentru a preveni coliziunile catastrofale pentru Terra cu asteroizi şi nuclee de comete", se arată într-un comunicat publicat săptămâna trecută. 

Potrivit cercetătorilor ruşi, este necesară nu doar dezvoltarea tuturor componentelor sistemului, ci şi studierea caracteristicilor fizice ale corpurilor cereşti care pot reprezenta un pericol pentru Terra, cu ajutorul unor aparate de mai mici dimensiuni. 

"Pentru lansarea acestora se pot utiliza rachete portabile Dnepr, o versiune modificată a rachetei strategice RS-20, care sunt relativ ieftine şi a căror fiabilitate este verificată", se arată în comunicatul Roscosmos. 

Autorii comunicatului susţin că această tehnologie poate "veni în completarea şi chiar reprezenta o alternativă la misiunile spre asteroizi şi comete, care sunt mai scumpe şi de mai lungă durată".

AGERPRES

×
Subiecte în articol: sistem anti-asteroizi Rusia roscosmos