Chiar daca in natura exista numeroase specii hermafrodite, cu ambele functii sexuale prezente si active, vietatile respective se imperecheaza indeobste cu altele din specia lor. Acest fapt ajuta la diversificarea genomului si proliferarea speciei.
Singura specie vertebrata care se abate de la aceasta regula este un mic peste amfibian cu denumirea stiintifica Kryptolebias (sau Rivulus) marmoratus, ce traieste pe coastele vestice si sudice ale Americilor, in mangrovele si mlastinile cu apa sarata din apropierea estuarelor.
Conform newscietist.com, acesti pesti hermafroditi elibereaza simultan sperma si ovulele, iar dupa fecundarea celor din urma, le depun pe pietris.
Autofertilizarea altereaza mult variatia genetica, astfel ca, dupa numai cateva generatii, toti pestii dintr-un areal sunt monozigoti, avand copii identice ale tuturor genelor. Aceste grupuri de clone hermafrodite pot fi chiar foarte diferite intre ele, aproape ca doua specii distincte, cu rate diferite de crestere si de reproducere.
Din cand in cand, in anumite populatii apar cativa masculi, cu care pestii hermafroditi se imperecheaza ocazional. Masculii calatoresc de la un areal la altul si se imperecheaza cu hermafroditi avand genotipuri diferite de ale lor, intretinand o minima variatie genetica.