x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Am fost împerecheaţi în secret cu animalele

Am fost împerecheaţi în secret cu animalele

de Sînziana Stancu    |    24 Iul 2011   •   21:00

In laboratoarele britanice, cercetatorii au produs in secret, in trei ani, 150 de embrioni-hibrid, cu material genetic mixt de om si animal, dezvaluie Daily Mail. Experimentele au vizat descoperirea unor posibile tratamente pentru un spectru mai lard de boli incurabile, iar specialistii au preferat sa le faca in secret, desi, din 2008, o lege speciala din Marea Britanie le da posibilitatea sa faca acest lucru “la lumina zilei'. Dar faptul ca ei au preferat “clandestinitatea' a dat nastere la indoieli privind scopul declarat al experimentelor. Un comitet stiintific a avertizat, intr-o conferinta pe teme de specialitate, asupra unui scenariu de cosmar, de tip “Planeta Maimutelor' (alizie la popularul serial SF al anilor ’70), asemenea experimente putand sa treaca usor “granita' spre periculos. “Cybrizii' creati conform noii legi contin, de regula, un “ou' de ori­gine animala, fertilizat cu sperma umana, altfel spus, un nucleu uman, implantat intr-o celula de animal. “Himera' rezulta insa din celule umane si embrioni de origine animala. Cercetatorii sustin faptul ca aceste tehnici pot fi folosite la dezvoltarea celulelor stem embrionare ce ar putea fi folosite apoi la tratarea unor boli incurabile. Trei laboratoare din Marea Britanie au primit licenta, dupa adoptarea legii, pentru aceste experimente: King’s College London, Universitatea Newcastle si Universitatea Warwick.

×
Subiecte în articol: stiinta