Apa terestră, observată din spaţiu

A început numărătoarea inversă pentru lansarea a doi sateliţi europeni - unul care măsoară furtunile solare (Proba-2) şi celălalt care măsoară umiditatea solului şi salinitatea oceanelor (SMOS, Soil Moisture and Ocean Salinity).

Misiunea noului satelit SMOS, care face parte din Programul Agenţiei Spaţiale Europene "O Planetă Vie", este de a oferi comunităţii ştiinţifice o mai bună înţelegere a fenomenului încălzirii globale, unul dintre scopurile satelitului constând în cartografierea umidităţii solului o dată la fiecare trei zile şi salinităţii Oceanului planetar o dată la 30 de zile.

Construit de europeni, respectiv de Agenţia Spaţială Europeană (ESA), Centrul naţional francez de studii spaţiale (CNES) şi Agenţia spaniolă de studii spaţiale (CDTI), satelitul SMOS a costat 315 milioane de euro. După câteva lansări amânate, SMOS pare că nu mai are cale de întoarcere - cosmodromul de la Pleseţk, din nordul Rusiei, este pregătit pentru lansarea rachetei Rockot (o rachetă balistică intercontinentală SS-19 modificată), având la bord cei doi sateliţi, pe care urmează să-i plaseze pe orbită, la 2 noiembrie, la o altitudine de circa 763 de kilometri (în cazul SMOS) şi 700 (în cazul Proba-2).

Experimentele pe care oamenii de ştiinţă urmează să le efectueze prin intermediul SMOS constau, între altele, în testarea unui nou diometru (care va scana atât umiditatea solului, cât şi salinitatea oceanelor), precum şi în strângerea a cât mai multor informaţii referitoare la circuitul apei în natură. Se vor strânge informaţii despre vreme, cu precădere despre fenomene naturale extreme şi factori climatici caracteristici fiecărui sezon, dar şi despre straturile de gheaţă din zonele permanent reci, pentru a schiţa "tabloul" general al criosferei.

Toate măsurătorile şi observaţiile făcute de instrumentele de pe SMOS vor fi analizate cu atenţie de specialiştii europeni, informaţiile adunate urmând să contribuie la realizarea unor modele ale încălzirii climatice. Yann Kerr, coordonatorul ştiinţific al misiunii satelitului SMOS de la Centrul de Studii Spaţiale asupra Biosferei (Cesbio), a declarat recent presei europene că specialiştii nu au reuşit, până în prezent, să facă suficiente studii pentru a determina consecinţele încălzirii climatice asupra circuitului apei în natură (precipitaţii, evaporare, condensare, infiltrare în sol). "Modelele noastre teoretice nu pot prezice cu exactitate ce se va întâmpla cu circuitul apei în natură, în condiţiile încălzirii globale, iar acest satelit a fost conceput pentru a ne oferi o serie de date de care avem nevoie", a explicat Kerr, adăugând că un alt aspect important pe care îl va urmări SMOS constă în "urmărirea disponibilităţii apei" pe Glob. Cât despre salinitatea Oceanului planetar (care, alături de temperatură, determină densitatea apei, un element extrem de important în "viaţa" curenţilor oceanici), satelitul va efectua măsurători cât mai exacte, care vor completa "baza de date" actuală. SMOS va permite măsurarea variaţiilor nivelului de salinitate de la suprafaţa oceanelor, variaţii care influenţează de asemenea circulaţia apei în natură.

La bordul rachetei ruseşti Rockot ("Bubuit" - n.r.) se va afla, pe lângă SMOS, şi un satelit de dimensiuni mai mici şi mult mai ieftin decât "colegul" său. Folosit pentru testarea tehnologiilor aflate la bord, satelitul Proba-2 este utilat cu nu mai puţin de 17 instrumente şi patru experimente ştiinţifice de monitorizare a furtunilor solare. Cântăreşte 130 de kilograme şi a fost conceput şi construit, în cadrul Programului ESA General Support Techonlogy, de un consorţiu belgian. La bordul satelitului Proba-2 se află două instrumente de studiu al Soarelui - SWAP (care măsoară radiaţiile în spectrul ultraviolet) şi LYRA (radiometru solar) -, care vor furniza datele echipei de cercetători de la Observatorul Regal din Belgia.

Enigmele de la Pleseţk
Sateliţii SMOS şi Proba-2 se află la baza Pleseţk, din nordul Rusiei, din luna septembrie a acestui an. Folosit pentru lansarea sateliţilor militari, de pe cosmodromul de la Pleseţk, situat la circa 800 de kilometri nord de Moscova, au zburat rachete ca Soiuz, Cosmos-3M, Rockot şi Ţiklon. Fostă bază de lansare a rachetelor balistice intercontinentale, această locaţie a fost ţinută secret timp de mai mulţi ani, până când fizicianul britanic Geoffrey Perry a decoperit-o în 1966, după ce a analizat, împreună cu studenţii lui, orbita satelitului Cosmos 112 şi a descoperit că lansarea acestui obiect nu ar fi fost posibilă de pe cosmodromul de la Baikonour (aşa cum se anunţase iniţial). Abia în 1983, URSS a recunoscut oficial că la Pleseţk există un cosmodrom.