Arici de mare în vîrful dealului

Gîrbova de Sus, locul în care un rîu mititel s-a luat cîndva la trîntă cu piatra. Iar lupta lor inegală a scos la lumină icoana unui meleag străvechi: o lume de acum peste zece milioane de ani. O lume străină, în care cea mai mare parte a meleagurilor noastre era acoperită de apele unei mări dispărute demult... De o veşnicie.

Gîrbova de Sus, locul în care un rîu mititel s-a luat cîndva la trîntă cu piatra. Iar lupta lor inegală a scos la lumină icoana unui meleag străvechi: o lume de acum peste zece milioane de ani. O lume străină, în care cea mai mare parte a meleagurilor noastre era acoperită de apele unei mări dispărute demult... De o veşnicie.

Apa care a măcinat stîncile de la Gîrbova de Sus are un nume ciudat: Pîrîul Bobii. Aşa i-au zis localnicii. Pentru specialişti, minusculul canion de aici este o rezervaţie paleontologică unde, "în afară de resturi fosile de moluşte şi corali, se regăsesc deosebit de multe resturi de Echinide". Aşa o fi fost cîndva. Acum, locul este acoperit de vegetaţie, iar malurile pîrîului sînt invadate de păduri ce par a se afla acolo de la Facerea Lumii. Doar pe firul apei ies la iveală un şir de stînci albicioase. Tăcute acum, ele vorbesc totuşi, pe limba ştiinţei, despre o mare străveche, care-şi unduia cîndva apele peste aproape toată Transilvania.

ECHINIDELE. După cum am văzut, savanţii includ ciudatele fosile scoase la lumina zilei de Pîrîul Bobii la Gîrbova de Sus în familia Echinidelor. Concret, de-a lungul timpului acolo a fost descoperită şi dusă prin muzee, o mulţime de "Arici de mare" fosilizaţi. Situate undeva, aproape de începutul lanţului evolutiv, aceste fiinţe cu o organizare internă relativ simplă sînt un "brevet" al Naturii aproape perfect, care funcţionează impecabil de cîteva sute de milioane de ani. Este o familie mai mare de vietăţi în care, alături de "Arici", sînt incluse şi "Stelele de mare" şi "Holoturiile", cunoscute sub numele de "Castraveţi de mare". Referitor la încadrarea geologică a zonei Gîrbova de Sus, savanţii vorbesc de "Badenian", epoca de mijloc a Miocenului.

MAREA ASCUNSĂ ÎN STÎNCĂ. Am ajuns destul de uşor în Gîrbova de Sus. Este lîngă Aiud, la 10-15 kilometri distanţă. Apropierea de "sit"-ul paleontologic n-a mai fost însă la fel de simplă. La ieşirea din sat, drumul comunal se transformă într-un drumeag şi apoi într-o potecă din ce în ce mai subţire. Un timp, şerpuieşte paralel cu firul apei. Apoi se ascunde sub iarbă, pentru a ieşi din nou la iveală în spatele vreunui rug de mure ţepos. La cîteva zeci de metri de albia pîrîului, pe ambele maluri, se înalţă nişte pereţi stîncoşi, de culoare alb-cenuşie. Roca pare a fi solidă şi, călcînd peste ea, nimic nu-ţi dă de înţeles că, de fapt, despici valurile unei mări străvechi. O mare încremenită de o eternitate. Oricum, cu multe milioane de ani înainte ca omul să fi apărut pe Pămînt.

CRONICA DE PIATRĂ. Văzute de la distanţă, acele stînci par a fi o blană tărcată, jupuită de pe un animal gigantic. Privită în secţiune, piatra apare ca o succesiune de dungi orizontale de un alb imaculat. Între ele, se intercalează porţiuni mai închise la culoare. Fiecare dintre ele sînt "pachete" de sedimente maritime diferite, depuse în milioane de ani. Privite astfel, acele straturi de piatră pot fi comparate cu foile unei cărţi gigantice, ale cărei "file" distincte s-au "închegat" de-a lungul erelor geologice. Straturile albe sînt clădite dintr-o rocă ceva mai friabilă, un soi de cretă nu cu mult mai compactă decît cea pe care o ştim de la şcoală. Sfărîmată între degete, pare a fi compusă din miliarde de cochilii mărunte, abia vizibile. Oricît de insignifiante par, chiar şi ele sînt nişte relicve ale vieţii străvechi care palpita aici în urmă cu milioane de ani.      

URIAŞII. Am venit aici mînaţi de speranţa că vom găsi vreo fosilă de "Arici de mare". Că doar de, la carte scria că pe aici ar trebui să se găsească din abundenţă. Dar am avut ghinion. Oricît ne-am zgîit la pietrele ce ameninţau să ne cadă în cap, n-am găsit nici unul. Şi pînă la urmă a trebuit să ne mulţimim cu cei pe care i-am văzut la Muzeul de Ştiinţe Naturale din Aiud. "Aricii de mare" trăiesc şi în zilele noastre, în mările calde. Iar uneori îi regăsim în meniul gurmanzilor, care-i consideră nişte delicatese la fel de savuroase ca "fructele de mare". Sînt nişte ghemotoace ţepoase, nu mai mari decît pumnul unui copil. În contrast cu ei, cei care au trăit cîndva pe aceste meleaguri erau nişte uriaşi. Cei numiţi de savanţi "Clypeaster" erau mari, aproape cît o pîine rotundă, coaptă pe vatră. Ceva mai mici, "Schizaster" atingeau totuşi dimensiunile unui blid de dimensiuni medii. Rudenia lor cu "Stelele de mare" pare a fi indicată de crestăturile stelate, existente pe faţa lor superioară, bombată semicircular. Totuşi, acolo am găsit cîte ceva: cîteva scoici străvechi, atît de bine păstrate încît sideful le strălucea mat, de parcă ar fi ajuns acolo aduse direct de pe o plajă a Mediteranei actuale.  

CALCARELE. Ceva mai tîrziu, paleontologul Vlad Codrea ne-a spus cîte ceva despre marea preistorică înţepenită la Gîrbova de Sus. "Este vorba despre o mare ce-şi trăia «agonia» în Badenian, perioadă de la mijlocul Miocenului. Atunci, în aceste locuri exista ceea ce savanţii numesc Marea Paratethis, rămasă în urma fragmentării, în timp, a străvechiului Ocean Tethis. Munţii Apuseni se ridicaseră deja. Iar Gîrbova de Sus era o insulă a acelei mări. Piatra albă este un «calcar lumaşelic». Clima era mai caldă decît în zilele noastre, iar în acea mare trăiau nişte alge roşii, care secretau un înveliş calcaros. Din acumularea lor provine  majoritatea rocilor de acolo."

LUMEA BADENIANĂ. Bineînţeles că "Aricii de mare" nu erau singurele vietăţi care trăiau în acea mare. Existau şi corali, care alcătuiau recife acum dispărute. La Muzeul din Aiud am văzut fosila unui rac destul de mare. Este o "piesă" atît de  bine conservată, încît i se văd cele mai mici cute şi pori de pe carapace şi "cleşti". Din aceeiaşi perioadă geologică, prin alte locuri s-au găsit fosile de peşti, inclusiv dinţii unor rechini uriaşi, acum dispăruţi. Lumea acelor vremuri era altfel. Dar nu se deosebea fundamental de a noastră. Pe uscat existau păduri cu copaci pe care i-am recunoşte uşor. Iar prin ele îşi duceau traiul nenumărate mamifere, dintre care unele trăiesc şi în zilele nostre. Altele s-au schimbat mult, astfel încît acum abia le mai putem recunoaşte în urmaşii lor, apăruţi ceva mai curînd pe scara evolutivă. La fel ca şi noi înşine.

Noi n-am găsit mai nimic la Gîrbova de Sus. Dar n-am regretat drumul pînă acolo, căci locurile sînt de o frumuseţe dumnezeiască. La plecare, un văzut un vultur care plutea lin deasupra stîncilor. La un moment dat, a scos un soi de cîrîit care semăna surprinzător cu un hohot de rîs. Poate chiar asta era. Strămoşii lui, ai vulturului, plutiseră neclintiţi acolo, în slava cerului, chiar şi pe timpul Mării Parathetis. Nu însă şi ai noştrii.

PARATHETIS

Acum 10-15 milioane de ani, teritoriul Transilvaniei era acoperit de apele Mării Parathetis. O întindere de ape vastă, dar relativ puţin adîncă, ce-şi trăia o "agonie" întinsă de-a lungul unor întregi ere geologice. Pe atunci, în Badenian, clima din acele locuri era mai caldă decît în zilele noastre, iar formele de viaţă acvatică erau deosebit de bogate. Acum, după atîta amar de vreme, relicvele paleontologice ale acelor vremuri sînt foarte greu de găsit. Dar fosila acestei scoici, asemănătore celor de pe plajele Mediteranei, este atît de bine conservată, încît sideful îi luceşte şi astăzi.