x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Au fost descoperite cele mai vechi fosile din lume

Au fost descoperite cele mai vechi fosile din lume

22 Aug 2011   •   08:33
Au fost descoperite cele mai vechi fosile din lume

Cercetatorii australieni au descoperit cele mai vechi fosile de pe Terra, ale unor microbi care traiau in urma cu circa 3,4 miliarde de ani, intr-un mediu lipsit de oxigen, si care supravietuiau datorita unor compusi pe baza de sulf.

Conform unui studiu publicat in revista Nature Geoscience, descoperirea a fost facuta pe stanci aflate pe un tarm din vestul tarii..

“Avem, in sfarsit, o buna dovada despre viata din urma cu peste 3,4 miliarde de ani. Se confirma astfel faptul ca existau pe atunci bacterii care traiau fara oxigen', a declarat profesorul Martin Brasier, de la Universitatea Oxford, care a facut parte din echipa de cercetatori coordonata de David Wacey, de la University of Western Australia.

Fosilele au fost descoperite de David Wacey si echipa sa pe una dintre cele mai vechi plaje de pe Terra, Strandley Pool, in regiunea desertica Pilbara. Fosilele sunt asociate unor cristale microscopice de pirita, un mineral pe baza de sulfura de fier.

Terra are varsta de 4,5 miliarde de ani. Viata ar fi aparut pe planeta noastra in urma cu 3,5-3,8 miliarde de ani, potrivit unor studii precedente, iar savantii sunt foarte siguri de varsta fosilelor, in conditiile in care rocile sedimentare in care au fost descoperite s-au format intre doua perioade vulcanice, ceea ce limitetaza intervalul de timp in care acestea se puteau forma la cateva zeci de milioane de ani.

In urma cu 3,4 miliarde de ani, Terra era o planeta calda, cu o puternica activitate vulcanica, iar temperatura oceanelor atingea valori cuprinse intre 40°C si 50°C. Potrivit profesorului Brasier, in epoca actuala, exista in continuare bacterii care utilizeaza sulful in locul oxigenului pentru a genera energie si a prospera, fiind intalnite in special in craterele hidrotermale de pe fundul oceanelor.

×
Subiecte în articol: australia fosile