x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Aurul şi argintul antic al României a ajuns la Oradea

Aurul şi argintul antic al României a ajuns la Oradea

de Carmen Anghel    |    16 Iul 2014   •   15:42
Aurul şi argintul antic al României a ajuns la Oradea

Expoziţia-eveniment itinerantă “Aurul şi argintul antic al României”, realizată la iniţiativa Muzeului Naţional de Istorie a României(MNIR), poate fi vizitată la sediul Muzeului Ţării Crişurilor din Oradea în perioada 16 iulie – 31 august 2014.

“Aurul şi argintul antic al României reprezintă încununarea cu succes a unui proiect muzeologic de anvergură naţională, unul dintre cele mai mari demersuri de acest fel organizate în România în ultimii 20 de ani. Este astfel pentru prima oară când publicul din România are posibilitatea de a vedea, reunite într-un singur loc, cele mai importante capodopere ale orfevrăriei pre- şi protoistorice sau de epocă clasică din colecţiile muzeale din ţară, informează MNIR.

Unele dintre obiectele din expoziţie se află în colecţia Tezaurului Istoric a MNIR şi, prin urmare, pot fi văzute doar la Bucureşti, altele sunt expuse în diferitele muzee de istorie şi arheologie din ţară, în timp ce o parte dintre acestea nu au mai fost prezentate niciodată publicului.Pentru realizarea acestei expoziţii-eveniment au colaborat cu MNIR 31 de muzee din ţară.

“Podoabele din aur şi din argint, accesoriile vestimentare, armamentul de paradă, piesele de harnaşament, vesela geto-dacică, dar şi tezaure- precum cele de la Sâncrăieni, Peteni, Drăgeşti, Tăşad, Sacalasău, Rociu, Bălăneşti- ocupă un loc important în cadrul expoziţiei, alături de numeroase alte asemenea piese din metale preţioase, descoperite pe teritoriul României.”, mai arată MNIR.

Expoziţia-eveniment itinerantă Aurul şi argintul antic al României va fi vernisată,în curând, şi la Muzeul Judeţean Satu Mare.


×