x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă BOMBA cu CEAS economică ce va costa PLANETA 60.000 de MILIARDE de dolari. "Privim şi nu putem face NIMIC"

BOMBA cu CEAS economică ce va costa PLANETA 60.000 de MILIARDE de dolari. "Privim şi nu putem face NIMIC"

19 Apr 2014   •   20:27
BOMBA cu CEAS economică ce va costa PLANETA 60.000 de MILIARDE de dolari. "Privim şi nu putem face NIMIC"

Ultimul raport dat publicităţii de ONU arată că efectele schimbărilor climatice vor fi "severe, ireversibile" şi vor afecta întregul glob. Printre cele mai importante efecte se numără inundaţiile, modificarea randamentului culturilor agricole şi diminuarea resurselor de apă, scrie antena3.

Însă când vine vorba de costuri, situaţia se schimbă şi mai mult. Topirea rapidă a gheţii din Oceanul Arctic este "o bombă cu ceas economică", ale cărei costuri la nivel global se vor ridica la cel puţin 60.000 de miliarde de dolari, din cauza efectelor schimbărilor climatice, afirmă cercetători de la universităţile Cambridge şi Erasmus din Rotterdam.

Rolul cheie al regiunii arctice în reglarea oceanelor şi climei înseamnă că topirea gheţurilor va cauza schimbări climatice care vor afecta recoltele agricole, vor produce inundaţii şi vor distruge infrastructură, afirmă cercetători de la Universitatea Cambridge din Marea Britanie şi de la Universitatea Erasmus din Rotterdam, din Olanda.

Schimbările climatice vor cauza costuri care probabil vor depăşi beneficiile de trei sau patru ori, a afirmat Chris Hope, de la Cambridge Judge Business School.

Potrivit calculelor cercetătorilor europeni, ţările în curs de dezvoltare vor suporta 80% din pagubele totale de 60.000 de miliarde de dolari , întrucât au o capacitate mai redusă de a face faţă unor dezastre precum inundaţii, secete sau furtuni. 

×