x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Carburant din computere

Carburant din computere

de Anca Aldea    |    24 Mai 2008   •   00:00

Componentele de computere ar putea ajunge în viitor în rezervoarele maşinilor. Desigur, sub formă de combustibil.

O echipă de cercetători români şi turci a reuşit să transforme plăcile cu circuite şi alte componente de computer în combustibil ecologic, informează publicaţia Science Daily.

SIMPLU, DAR EFICIENT. Concret, metoda identificată de cercetători constă în încălzirea şi descompunerea chi­mică a compuşilor chimici toxici din părţile construite din material plastic. Ulterior, la încheierea acestui proces, se obţine ulei de piroliză, care poate fi rafinat printr-un procedeu asemănător cu rafinarea ţiţeiului sau poate fi folosit ca atare în procese industriale. Este o metodă simplă şi în acelaşi timp eficientă, scrie editorialistul de la Science Daily despre studiul publicat de Cornelia Vasile, de la Institutul de Chimie Macromoleculară din cadrul Academiei Române, şi colegii săi, intitulat “Reciclarea unor materiale brute din componente de calculator” (“Feedstock Recycling from the Printed Circuit Boards of Used Computers”).

CE E VECHI POLUEAZĂ. Documentul aminteşte despre necesitatea identificării şi dezvoltării unor carburanţi de generaţie nouă, care să înlocuiască treptat combustibilii tradiţionali, şi vorbeşte despre nivelul ridicat de toxicitate (rezultat din elementele inflamabile, substanţele chimice şi metale grele conţinute de circuite) a părţilor componente ale unui calculator, mai ales dacă aparatul are o oarecare vechime. Cu fiecare nouă generaţie de calculatoare lansate pe piaţă, reciclarea aparatelor vechi continuă să ridice o serie de probleme din ce în ce mai complicate, pentru că majoritatea componentelor lor conţin aditivi toxici diverşi şi metale grele.

Metoda dezvoltată de cercetătorii români şi turci poate fi folosită şi pentru producţia diferitelor produse de consum, precum şi a materialelor plastice. Ideea lor este lăudabilă, mai ales în măsura în care, la ora actuală, Europa se confruntă cu o proble­mă importantă – creşterea alarmantă a cantităţii de deşeuri electrice şi electronice provenite de la populaţie.

 

×
Subiecte în articol: eco