Csoma - Sfîntul din Tibet

Budhismul, religie oficială pentru foarte multe ţări din Extremul Orient. O religie exotică, fără zei, dar cu o mulţime de sfinţi. Iar unul dintre ei este un personaj excepţional, un savant, originar de pe meleagurile noastre: ar­deleanul Sandor Csoma Korosi.

Budhismul, religie oficială pentru foarte multe ţări din Extremul Orient. O religie exotică, fără zei, dar cu o mulţime de sfinţi. Iar unul dintre ei este un personaj excepţional, un savant, originar de pe meleagurile noastre: ar­deleanul Sandor Csoma Korosi.

22 februarie 1933: Universitatea Taisho din Tokio i-a acordat lui Sandor Csoma Korosi rangul de "Bodhisattva". Un rang deosebit, echivalent al celui de "Sfînt" din Creştinism. Pentru budhişti aceasta este poziţia supremă la care poate aspira o fiinţă umană. În plus, Csoma Korosi este singurul om alb sanctificat şi integrat în panteonul acestei religii subtile, unde i se spune "Bodhi­sattva din regiunea de Vest a lumii".   

Sfîntul filolog

"Bodhisattva" este un termen mistic hindus, preluat în toate canoanele Budhismului clasic. Conform tradiţiei, cel care dobîndeşte statutul de "Bodhisattva" este un om deosebit care, ajuns pe culmile împlinirii spirituale, re­fuză totuşi să intre în Nirvana. Devenit egal cu zeii, rămîne totuşi aici şi ajută lumea să evo­lueze. La un nivel apropiat de cel uman, "Bodhisattva" este un om care prin viaţa şi activitatea sa duce omenirea pe calea Binelui. Privit astfel, dincolo de aspectul metafizic, viaţa lui Csoma Korosi a reuşit, fără îndoială, să mişte lumea. Iar sanctificarea şi rangul mistic cu care a fost încununat nu trebuie să ne inducă în eroare. Nu, Korosi nu a fost un pustnic. Dar toată viaţa lui a trăit totuşi ca un ascet.  

A fost un filolog de geniu care ne-a lăsat o moştenire culturală excepţională. Chiar dacă cei mai mulţi dintre noi nu ştim acest lucru, el este autorul primului dicţionar Tibetano-englez. O lucrare fundamentală care, ulterior, a devenit o punte de legătură între două lumi: lumea subtilă şi mistică a vechiului Tibet şi lumea dinamică a Europei, aflată pe atunci în expansiune. Iar pentru aceasta, ambele îi sunt, într-un fel sau altul, datoare. În plus, trebuie să mai ştim că, departe de a fi fost un "şoarece de bibilotecă", Csoma a fost mai curînd un fel de Indiana Johns al timpului său: un savant rafinat dublat de spi­ritul unui aventurier.   

Ucenicul  

Urmele documentare ale trecerii lui Sandor Csoma Korosi prin această lume sînt împrăştiate acum prin arhive. Iar lucrările sale originale sînt păstrate în marile centre culturale, ca rarităţi bibliofile. Sandor Csoma s-a născut la 27 mai 1784 în localitatea Chiurus, (Korosi în maghiară), loc de baştină pe care îl va menţiona întotdeauna alături de nume. Comună care acum se numeşte Csomakoros. Era al şaselea copil al unui mic nobil secui. Ajuns în străinătate el se va prezenta întotdeauna ca "Siculo-Hungrois de Transilvanie". La şase ani a fost dat la şcoala din Chiuruş, unde a învăţat pînă în 1799. Apoi, tătăl său l-a înscris la Colegiul "Bethlem Gabor" din Aiud. Era doar un adolescent de 15 ani, care probabil că şi-a impresionat dascălii: lucru rar întîlnit, a fost admis ca bursier. În anii care au urmat s-a remarcat prin pasiunea pentru istorie. Ulterior, a consacrat trei ani Filosofiei şi alţi patru Teologiei. Simultan ajunge să stăpînească foarte bine limbile clasice: latina şi greaca veche şi ebraica. Care s-au adăugat limbilor maghiară, germană şi română pe care le ştia "de acasă". Apoi, cunoaşterea francezei a venit aproape de la sine. Ceva mai tîrziu, a deprins şi engleza. Aceea este şi perioada în care în minte i se va cristaliza gîndul ce-l va urmări toată viaţa: dorinţa de a regăsi patria asiatică originală a poporului ungar.  

 Drumuri europene

În 1816, Csoma Korosi a cîştigat o bursă la Universitatea din Gottingen. Demonstrase deja o mare uşurinţă în deprinderea limbilor străine, iar acum se apucă de studiul celor orientale. Araba şi Turca sînt primele dintre ele. Tot acolo intră în contact cu susţinătorii teoriei privitoare la înrudirea ungurilor cu Uigurii din Asia Centrală. În 1818, Csoma consideră că şi-a încheiat studiile teoretice şi întors acasă intră în contact cu cercurile ştiinţifice de la Cluj. Chiar dacă acolo începea să se impună teoria, acceptată şi astăzi, că ungurii fac parte din familia de popoare ugro-finice, el rămîne fidel presupusei lor înrudiri cu Uigurii. În 1819 pleacă la Timişoara şi apoi la Zagreb. Aici învaţă limbile sîrbă şi croată, precum şi slava veche.   

Lumea în lung...  

La 25 noiembrie 1819, Csoma Korosi a părăsit Ardealul, pe care nu avea să-l mai revadă niciodată. Avea 35 de ani şi pornea în călătoria vieţii sale. Călătoria care avea să-l ducă pe   "Acoperişul Lumii", printre Lama-şii tibetani. Spre anii de trudă care aveau să-l facă celebru. Dar şi spre moartea pe meleaguri străine, departe de ai săi. Iar peste un secol, aceeaşi călătorie avea să-l ducă pe Csoma în lumea divină, printre sfinţii Paradisului Budhist. Plecat doar cu un simplu permis de trecere, a intrat în Muntenia prin punctul vamal de la Turnu Roşu. În acel timp, tronul ţării surori Ardealului era ocupat de Alexandru Suţu, zis "Draco", ultimul domn fanariot al Valahiei. Peste doar doi ani, aici avea să izbucnească răscoala lui Tudor Vladimirescu. Dar pînă atunci Csoma avea să fie departe, un simplu pion pe tabla unei partide de şah mondiale. Abia început, secolul XlX devenise rapid o perioadă deosebit de tulbure. Marile "plăci tectonice" ale politicii europene se reaşezau, aducînd în prim-plan "actori" noi care-şi do­reau să conducă lumea. Bătrînul Imperiu Otoman îşi trăia ultimul secol de senectute decrepită. Marcat de un formalism birocratic din ce în ce mai rigid, Imperiul Austro-Ungar era şi el şubrezit de mişcarile politice care afirmau, tot mai acut, independenţa naţiunilor componente. Franţa îşi lingea rănile după dramaticul sfîrşit al "aventurii" napoleoniene. În schimb, Rusia devenea din ce mai activă, iar pretenţiile imperiale ale Moscovei vizau atît Europa, cît şi Asia Centrală. Şi de ce nu, Extremul Orient. Iar Imperiul Britanic se extindea, pas cu pas, din India către restul Asiei de Sud-Est.  

Se pare că, iniţial, Csoma Korosi a intenţionat să plece spre patria Uigurilor prin Rusia. Era drumul cel mai scurt, de "doar" 7.000 de kilometri. Dar era şi cel mai greu. De fapt, un drum imposibil de parcurs de un om singur, fără mulţi bani, doar cu un toiag în mînă şi o desagă în spate. Dacă prima etapă, adică Rusia europeană, era relativ uşoară, situaţia se schimba dramatic în Siberia care, pe atunci era încă un ţinut aproape neumblat. Nu existau drumuri practicabile, iar deplasările locale se făceau mai curînd iarna, cînd gerul cumplit îngheţa bălţile şi mlaştinile care vara erau aproape de netrecut. Alături de alte nişte argumente de natură administrativă, acesta a cîntărit greu cînd Csoma a ales calea mai lungă, prin Imperiul Otoman, peste ţinuturi ceva mai accesibile.    

Csoma Korosi a părăsit Bucureştiul la 1 ianuarie 1820, însoţind o caravană bulgărească ce se întorcea la Sofia. Pornea de unul singur într-o expediţie dură, în care avea să parcurgă peste 9.000 de kilometri pînă în creierii Munţilor Himalaya. Îşi fixase prima escală la Constantinopole. Dar, abia ajuns acolo, află că o cumplită epidemie de ciumă face ravagii în Anatolia. A plecat rapid, la bordul unui vas, spre Egipt. Era un ocol, dar nu avea de ales. Ajuns la Alexandria află că epidemia "debarcase" înaintea lui. Pleacă şi       de acolo şi, în scurt timp, ajunge în Cipru. De fiecare dată se "lipeşte" de caravane comerciale ce-l duc din ce în ce mai adînc în inima Asiei. Intrat în zona de influenţă a Islamului îşi adaptează numele: Sandor din maghiară este echivalentul lui Alexandru, căruia în Orientul Apropiat i se spune Iskender. Prescurtat, Skander. În etapa musulmană a călătoriei, Sandor Csoma se va prezenta "Skander Beg", adică "domnul Skander".
 

...şi în lat

Ajuns la Alep, aşteaptă cîteva săptămîni plecarea altei caravane cu care, după un drum aventuros cu pluta pe apele fluviului Tigru, ajunge la Bagdad. După cîteva luni de odihnă, pleacă din superbul oraş al Califilor spre următoarea etapă: Teheran. De aici pătrunde adînc în inima fostului Imperiu Persan. Parcurs mai ales prin deşert, drumul către Buhara a fost deosebit de greu. Şi i-ar fi fost imposibil să-l parcurgă fără ajutorul caravanelor de nomazi, de la care a învăţat să supravieţuiască în condiţii vitrege. Traversează apoi Afganistanul, care era sfîşiat de un cumplit război civil. În trecătoarea Khyber se întîlneşte cu doi funcţionari francezi care-l vor însoţi pînă în Kashmir. De aici, drumul lui Csoma spre inima unei alte civilizaţii era dechis.   

Politica mondială

Lumea în care Csoma pătrunsese cu eforturi aproape supraomeneşti nu era cu nimic mai liniştită decît cea pe care o lăsase în urmă, în Europa. Acolo, în îndepărtata Asie, politica de mare anvergură se învîrtea în jurul imensului spaţiu chinezesc. La sosirea lui Csoma în zonă, pe tronul Chinei Imperiale se afla împăratul Daoguang, venit la putere după moartea predecesorului său, împăratul Jiaqing. Condusă de dinastia Qing, China trecea de aproape două secole printr-o perioadă de declin din ce în ce mai accentuat. Motiv pentru care era pîndită de "după colţ" de toate marile puteri. Anglia şi-o dorea. Aflată şi ea în expansiune, Rusia înfiinţase deja un Departament special al Asiei de Sud-Est, care, printre altele, avea în vedere extinderea influenţei în China şi Tibet. De fapt, filologul ardelean nu a apucat să ajungă în "Tibetul Mare" ci doar în Tibetul de Vest, care acum face parte din alte state apărute între timp. Ultimul drum al vieţii sale s-a încheiat înainte ca el să fi apucat să ajungă în Lhassa. Dar locurile prin care umbla se aflau sub coordonarea liderilor din Tibet. Iar acolo, conducător spiritual era Tsultrim Gyatso, cel de al zecelea Dalai Lama. Dar puterea "lumească" se afla sub sceptrul lui Tenpai Niyama, cel de-al şaptelea Panchen Lama.   

Un prieten englez

În Kashmir Csoma l-a întîlnit pe exploratorul britanic Wiliam Moorcroft, care i s-a plîns de lipsa de interes pe care albii o arătau faţă de cultura tibetană. Şi mai ales de imposibilitatea de a comunica în mod coerent cu acest popor, vorbitor al unei limbi extrem de complexe. Lipseau dicţionarele, precum şi lucrări dedicate gramaticii sale. Anterior existaseră cîteva tentative, dintre care cea mai cunoscută era "Alphabetum Tibetanum" publicată la Roma, sub semnătura lui "Padre Georgi". Aceasta era însă doar o compilaţie, uneori confuză, uneori fantezistă. Astfel că lucrările lui Csoma Korosi aveau să devină primele studii cu adevărat serioase. Încurajat de spusele lui Moorcroft, Csoma s-a apucat să studieze, cu rigoare ştiinţifică, limba şi cultura Tibetană. Iar de atunci, englezul îi va rămîne un bun prieten, care adeseori îi va finanţa activitatea ştiinţifică.

 Pelerinul

Vara anului 1823 îl prinde pe Csoma la Zanskar, un vechi regat de la poalele Munţilor Himalaya. Aici timp de un an şi jumătate, va fi ucenicul lui Sangye Phuntsong, un erudit călugăr Lama de la care va deprinde fundamentele limbii tibetane. Călugărul îi pune la dispoziţie nenumărate lucrări privitoare la istoria Tibetului, geografia, medicina şi literatura, acumulate de un popor care avea deja în spate o cultură milenară. Învăţînd de la călugării Lama, Csoma trăieşte printre ei adoptînd traiul lor ascetic. Locuia într-o chilie strîmtă, fără nici un fel de încălzire. Iar hrana de bază era ceaiul dens, aproape vîscos, amestecat cu "Tsampa", un soi de brînză obţinută din lapte de yak. Aici face cunoştinţă cu subtilitatea textelor sfinte tibetane "Kandjur" şi "Tandjur". Cu ajutorul călugărilor, alcătuieşte o primă variantă a unui Dicţionar compus din cîteva mii de cuvinte, înscrise cu litere tibetane plus traducerea lor în engleză. În varianta sa finală, Dicţionarul va cuprinde peste 22.000 de termeni, fiecare explicat amănunţit.    

Acuzat de spionaj

În toamna anului 1824, Csoma părăseşte Mănăstirea Zangla şi pleacă la Sabathou. Aici autorităţile engleze prezente în zonă, îl iau la ochi, considerîndu-l un soi de spion. Probabil al ruşilor. Pentru a-şi clarifica situaţia, savantul redactează o serie de rapoarte unde expune scopul prezenţei sale şi împrejurările în care a ajuns să studieze cultura locală. Interesaţi de rezultatele muncii sale, englezii şi-au schimbat atitudinea. Oricum ei îşi doreau să poată comunica direct cu tibetanii, aşa că i-au asigurat lui Csoma toate mijloacele materiale necesare. Dar asta nu a eliminat o întrebare ciudată: era oare posibil ca sub bănuielile englezilor să se fi acuns un graunte de adevăr? În acele împrejurări deosebit de complexe, o fi fost oare Csoma un agent "acoperit" al unei alte puteri care a "defectat" în favoarea britanicilor? N-o să ştim niciodată. Oricum ar fi, opera sa gigantică aruncă în derizoriu asemenea întrebări.    

Singurul portret  

Toamna anului 1825 îl prinde pe exploratorul Csoma Korosi la Mănăstirea Phuktal, centru religios vechi de peste o mie de ani. Centrate iniţial doar pe aspectele strict lingvistice, studiile sale se vor extinde treptat asupra celor mai diverse aspecte ale civilizaţiei tibetane. Se mişcă peste tot în zonă. Între 1827 şi 1830 a trăit în Kanam, unde a avut acces la vechi biblioteci extrem de bogate. Ajunge în India, trece prin Delhi şi Agra, iar în mai 1831 ajunge la Calcutta. Timp de cîţiva ani deţine funcţia de şef al Bibliotecii  Societăţii Asiatice Bengaleze. În acea perioadă primeşte vizita pictorului Agoston Shoeff, care-i face un portret, singurul ce-i imortalizează chipul. Fără această lucrare plastică, nu am fi ştiut niciodată cum arăta eruditul explorator. 

Păstrătorul tradiţiei budhiste

În primele luni ale anului 1834 văd lumina tiparului cele mai importante lucrări ale lui Csoma. Sînt două: Dicţionarul tibetan-englez publicat sub titlul "Essay towards a Dictionary Tibetan and English", care conţine între filele sale traducerea a peste 30.000 de cuvinte, şi Gramatica tibetană, "A Grammar of the Tibetan Language in English". În prefaţa primeia, Csoma se prezintă drept ceea ce a fost încă de la început: "un cercetător pornit în căutarea originii poporului şi a limbii maghiare". Tot acolo evidenţiază faptul că "li­teratura şi cultura tibetană au păstrat în mod fidel literatura budistă deja pierdută în India, iar importanţa lor este dată în primul rînd de aceast fapt".  

Considerînd că a făcut pentru cultura tibetană tot ceea ce omeneşte era posibil, în 1842 porneşte către Lhassa, capitala "Tibetului Mare". Din păcate, pe drum se îmbolnăveşte de o fromă gravă de malarie. Ajunge doar pînă la Derjeeling, aproape de Munţii Himalaya. Aici moare la 11 aprilie 1842. Avea doar 58 de ani. Pleca din lumea oamenilor lăsînd în urma sa o operă ştiinţifică monumentală, rămasă de referinţă pînă în zilele noastre.  

Privit la un alt nivel, poate că rangul de Bodhisattva acordat lui Csoma Korosi nu este absolut deloc o exagerare. În tradiţia Budhismului Mahayana, învăţatul tibetan Marpa este sanctificat sub numele de "Traducătorul". El este cel care cu multe secole înaintea europea­nului a plecat din Tibet către India, de unde a adus sute de  documente privitoare la învăţătura Budhistă. Întors acasă, le-a tradus din limba sanscrită şi le-a făcut astfel accesibile călugărilor tibetani. Csoma a murit în Tibet. Dar moştenirea lui spirituală s-a întors în Europa. Într-un fel, putem spune că savantul  Csoma a adus Budhismul în Europa. De fapt, Tibetul este cel care pare să fi început cucerirea lumii albilor. O cucerire paşnică, în cursul căreia, devenită din ce în ce mai accesibilă, subtilitatea Budhismului cîştigă din ce în ce mai mulţi aderenţi, din Europa pînă în America. În Ungaria există chiar o Universitate Budhistă, finanţată de stat. Iar unii tineri maghiari îl cinstesc pe Csoma Korosi ca pe un erou arhetipal al cărui exemplu merită pe deplin să fie urmat. Motiv pentru care mulţi merg acum în Tibet ca într-un veritabil pelerinaj. În plus, interesul pentru Budhism a început să se extindă şi în ţara noastră. De curînd, fotograful Suto Zsolt, din Tîrgu-Mureş, a pornit şi el pe urmele lui Csoma Korosi. Şi a umblat prin foarte multe dintre locurile pe care acesta le-a călcat cu piciorul. La întoarcerea sa în ţară, a adus cu el un adevărat tezaur de imagini surprinse pe "Acoperişul Lumii". Cîteva dintre acestea, incluse în www.yun.ro,  sînt prezente azi în revista noastră. Motiv pentru care îi mulţumim şi pe această cale pelerinului.


Csoma a studiat, un timp, la Mănăstirea Phuktal. Veche de peste o mie de ani, aceasta este unul dintre cele mai cunoscute centre religioase din Ladakh. Lăcaşul aparţine "şcolii" Nyngma a Budhismului de Nord, iar tradiţia spune că într-o grotă din apro­pierea mănăstirii ar fi sihăstrit marele mistic tibetan Naropa. Aici, Csoma Korosi a trăit în aceleaşi condiţii austere în care vieţuiau asceticii călugări Lama. În perioada petrecută în mănăstire, el a fost "ucenicul"  călugărului cărturar Sangye Puntsog, dar a be­neficiat şi de spriji­nul "Lama"-şilor Kunga Choleg şi Tsultrim Gyatso. Timpul petrecut acolo a fost una dintre cele mai fructuoase perioa­de ale expediţiei lui Sandor Csoma Korosi în Tibet.


Universitatea Taisho din Tokio a fost cea care l-a ridicat pe Csoma la rangul de Bodhisattva. Acest fapt n-ar trebui să ne mire, pentru că ceea ce noi cunoaştem sub numele de "Zen", una dintre religiile oficiale ale Japoniei, este o formă de Budhism, specifică acestei ţări din Asia de sud-est. Strict doctrinar Budhismul Zen aparţine aceleiaşi "şcoli" din care fac parte Budhismul "Chan" din China şi Budhismul Tibetan. Religia Budhistă a ajuns în Japonia între se­colele Vl şi Xlll, adusă, în mai multe "reprize" din China, dar printr-o "filieră" Korio, adică prin Regatul Coreei medievale. În perioada de glorie a samurailor aceştia au adoptat "Zen" -ul ca religie specifică acestei "caste" războinice.

Budhismul

La cîteva secole după ce Budha Sakya Muni a părăsit lumea aceasta, învăţăturile sale au îmbrăcat haina unei religii care, ulterior s-a răspîndit într-o mare parte a lumii. Dar în sec.l d.Hr, această nouă religie a trecut printr-un soi de "schismă" din care au rezultat două "confesiuni" oarecum deosebite: Mahayana care strict literar înseamnă "Marele Vehicul". Ei îi aparţine şi «Bodhisattva», fiinţa ajunsă la împlinirea spirituală supremă, care nu intră în absolutul Nirvanei special pentru a ajuta la mîntuirea restului omenirii. În schimb, curentul "Hinayana", numit şi "Micul vehicul", pune accentul exact pe mîntuirea individuală.


Apărut în India, în secolul Vl î.Hr, Budhismul s-a răspîndit ulterior, în Extremul Orient. În Tibet a pătruns între se­colele Vll şi Vlll d.Hr, cînd s-a suprapus peste religia "Bon", specifică autoh­tonilor, de origi­ne mongolă. Din sinteza celor două religii a apărut una specifică acestei civilizaţii, cu un panteon spectaculos. "Bardo Thodol", celebra "Carte a morţilor tibetani", este una dintre cele mai complexe expresii rituale a Budhismului din Tibet. Acolo, călugării numiţi "Lama" trăiesc şi acum în mănăstiri similare celor prin care a trecut Csoma cîndva. Iar ritualul religios specific este păstrat şi acum cu stricteţe.

În tibet

Budhismul de Nord, în varianta sa tibetană, este răspîndit pe un teritoriu deosebit de vast care, în afară de "Tibetul Mare", al cărui teritoriu face acum parte din China, include zone vaste din Mongolia, Buthan, India şi chiar din regiunile asiatice ale Rusiei. De fapt, expediţia lui Sandor Csoma Korosi a atins doar Tibetul de Vest. Abia spre sfîrşitul vieţii sale a pornit către "Tibetul Mare" unde visa să aibă acces la vastele biblioteci ale mănăstirilor din Lhassa, vechea capitală a regatului. Din păcate n-a mai apucat să ajungă acolo. Pe drum s-a îmbolnăvit de o formă deosebit de agresivă de malarie şi a murit la Darjeerling, loc unde a şi fost înmormîntat.