Cu busola prin istorie

De cînd lumea şi pămîntul, omenirea a avut nevoie de repere. Fiinţa umană a căutat mereu să inventeze obiecte care să le ofere potenţiale răspunsuri.

De cînd lumea şi pămîntul, omenirea a avut nevoie de repere. Din raţiuni logice sau din simpla nevoie de a trăi într-o iluzie a siguranţei prin cunoaştere, pentru a se poziţiona şi regăsi în timp şi spaţiu, fiinţa umană a căutat mereu să inventeze obiecte care să le ofere potenţiale răspunsuri.

Busolele (deşi încă nu le putem numi aşa) au dat pentru prima oară răspunsuri “magice” vrăjitorilor chinezi în timpul Dinastiei Qin (221 – 206 î.Hr.). Aceştia au prezis viitorul folosind mese de ghicit construite din magnetită (n.r. – rocă vulcanică de conţine oxid natural de fier cu proprietăţi magnetice). Ulterior au descoperit singurul adevăr care ieşea la iveală cu ajutorul acestui oxid de fier – stabilirea punctelor cardinale, în urma studierii substanţei care se alinia de aşa natură încît să indice nordul. Mai ciudat este însă faptul că busolele primitive indicau sudul, nu nordul, dar, ce-i drept,… cu coada. Acest “ac-indicator”, realizat din magnetită, avea forma unei linguriţe fixate pe o dală din piatră sau pe o placă din marmură. Totuşi, prima referire la fenomenul magnetismului în cadrul literaturii chineze s-a făcut abia în secolul al IV-lea d.Hr.

ÎMBUNĂTĂŢIRE. Cinci sute de ani mai tîrziu, în secolul al IX-lea, tot chinezii inventau busola pe apă, fixînd un ac magnetic – încărcat prin frecare cu un magnet – într-o bucată de plută pe care o aşezau apoi într-un vas cu apă. Tot ei sînt responsabili şi pentru invenţia busolei “uscate”, creată după aproximativ trei secole. Aceasta consta dintr-o ramă de lemn, cu forma ovală agăţată de o platformă, avînd în interior un ac magnetic sigilat cu ceară.

Busola cu apă a fost utilizată în continuare de către navigatori, din secolul al XIII-lea (adăugîndu-i-se un cadran pe care erau marcate direcţiile punctelor cardinale) pînă în secolul al XVI-lea (cînd bolul cu apă a fost suspendat în balansiere pentru ca nivelul lichidului din busolă să rămînă neschimbat, chiar dacă nava era lansată pe mare).

DISPUTĂ. În Europa, prima menţionare a unei busole apare încă de la sfîrşitul secolului al XII-lea, în 1187, cînd scriitorul englez Alexander Neckam descrie un indicator folosit de către marinari pentru a se orienta atunci cînd Steaua Polară nu este vizibilă din cauza norilor. Busola europeană a fost, pentru multă vreme, un obiect care a stat la baza discuţiilor în contradictoriu privind originalitatea invenţiei. Este sau nu o invenţie independentă de cea a chinezilor? Cadranul busolei chinezeşti era împărţit în 24 de subdiviziuni, cel al europenilor în 16, acul primeia indica sudul, acul celei de-a doua, nordul, dar totuşi forma amîndurora era aceeaşi; englezii au montat acul indicator pe pivot şi, patru secole mai tîrziu, în secolul al XVIII-lea, au schimbat forma acului într-un paralelogram, pentru a-i da mai multă stabilitate. În plus, în 1745, inventatorul englez Gowin Knight descoperea o metodă de magnetizare a oţelului, acest metal înlocuind, într-un final, magnetita.

Citește pe Antena3.ro