x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Descoperire INCREDIBILĂ care schimbă istoria României. Un guvernator roman al Daciei a existat cu adevărat. S-a găsit dovada

Descoperire INCREDIBILĂ care schimbă istoria României. Un guvernator roman al Daciei a existat cu adevărat. S-a găsit dovada

de Redacția Jurnalul    |    24 Noi 2022   •   15:29
Descoperire INCREDIBILĂ care schimbă istoria României. Un guvernator roman al Daciei a existat cu adevărat. S-a găsit dovada

Un guvernator roman al Daciei a existat în realitate, deși nu este menționat în documentele istorice. S-a găsit dovada, scrie BBC.

"Am descoperit un împărat. A fost un personaj considerat fictiv, nerecunoscut de experţi. Însă noi credem că a fost real şi a avut un rol în istorie", a explicat profesorul Paul Pearson de la University College din Londra.

O monedă din aur descoperită în Transilvania, în urmă cu circa 300 de ani, are inscriptionat chipul lui Sponsian. Însă aceasta a fost considerată inițial un fals și a fost păstrată într-o cutie dintr-un muzeu din Scoția. 

Acum, oamenii de știință au studiat din nou moneda și susțin că este adevărată. Are zgârieturi vizibile la microscop, ceea ce demonstrează că s-a aflat în circulație.

Moneda a fost găsită printre mai multe obiecte din aur descoperite în anul 1713. S-a crezut atunci că este o monedă romană dar în anul 1863, cercetătorii i-au contestat autenticitatea. Un renumit expert în numismatică de la acea vreme, Henry Cohen, de la Biblioteca Naţională a Franței, a considerat că moneda este un fals pentru că imaginile sunt grosolan realizate. 

Istoricul Paul Pearson este însă de altă părere. El a văzut fotografii ale monedei în timp ce studia un tratat despre istoria Imperiului Roman. A observat zgârieturi pe suprafața acesteia și a luat legătura cu Muzeul Hinterian de la Universitatea din Galsgow. Acolo se află patru monede care s-au dovedit autentice după ce au fost studiate la microscop. În urma unei analize chimice s-a aflat că au stat îngropate timp de sute de ani. 

Cine a fost împăratul Sponsian

Monedele cu chipul lui Sponsian sunt expuse la Muzeul Hunterian din Glasgow. 

Istoricii sunt de părere că Sponsian ar fi fost un comandant militar care a devenit guverenator al Daciei, într-o perioadă dificilă pentru Imperiul Roman.
Studiile arheologice arată că Dacia a fost izolată de restul Imperiului Roman în jurul anului 260 e.n., aflându-se la periferia acestuia și fiind greu de apărat de invadatori. 

Sponsian și-a asumat responsabilitatea conducerii provinciei în timpuri grele, marcate de pandemii și război civil. El ar fi încercat să protejeze populația și armata până la retragerea romană din 271-275 e.n.
"În interpretarea noastră, el a fost responsabil de menţinerea controlului asupra armatei şi a populaţiei civile pentru că se aflau înconjuraţi de triburi nomade şi erau complet izolaţi de Imperiul Roman. Pentru a crea o economie funcţională în provincie, au decis să-şi bată propriile monede", este de părere istoricul Jasper Ericsson.

"Este posibil ca ei să nu fi ştiut cine era de fapt împăratul, deoarece era un război civil. Dar, în absenţa unei puteri reale de la Roma, aveau nevoie de un comandant militar suprem. El a preluat comanda într-o perioadă în care era nevoie de ea", explică și profesorul Paul Pearson. 

Istoricii britanici i-au anunțat pe cei de la Muzeul Brukenthal din Sibiu, unde se află o altă monedă cu chipul lui Sponsian, donată de  baronul Samuel von Brukenthal. Legenda spune că acesta studia moneda atunci când a murit și ar fi lăsat o notiță pe care scrie "autentică".

"Pentru istoria Transilvaniei şi în special a României, dar şi pentru istoria Europei în general, dacă aceste rezultate sunt acceptate de comunitatea ştiinţifică, ele vor însemna adăugarea unei alte figuri importante la istoria noastră", spune managerului interimar al Muzeului Brukenthal, Alexandru Constantin Chituţă.

×
Subiecte în articol: moneda din aur imparat roman