x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Elon Musk a oferit noi detalii despre nava Starship, proiectată să transporte oameni pe Lună şi Marte

Elon Musk a oferit noi detalii despre nava Starship, proiectată să transporte oameni pe Lună şi Marte

29 Sep 2019   •   14:30
Elon Musk a oferit noi detalii despre nava Starship, proiectată să transporte oameni pe Lună şi Marte

Elon Musk, CEO-ul SpaceX, a prezentat sâmbătă seară nava spaţială Starship proiectată de compania sa pentru a transporta un număr mare de oameni şi mărfuri între Lună şi Marte, informează duminică DPA.

Nava spaţială Starship a SpaceX ar putea ajunge şi în alte locuri din sistemul solar şi va putea fi utilizată de mai multe ori, a declarat Musk în timpul prezentării noilor detalii despre acest proiect, în cadrul unui eveniment transmis în direct sâmbătă seară din statul american Texas.

Până la o sută de persoane ar putea călători în spaţiu, în cadrul unor zboruri interplanetare de lungă durată, a indicat SpaceX pe Twitter.

Capacitatea Starship de a transporta un număr mare de oameni şi o cantitate importantă de mărfuri ar putea ajuta la înfiinţarea unei eventuale baze pe Lună, precum şi a oraşelor marţiene.

Musk şi-a anunţat anterior planurile de a coloniza Marte şi de a transporta pe "Planeta Roşie" un milion de oameni.

Conform planurilor prezentate de Musk în 2016, oamenii ar putea începe călătoriile pe Marte în 2025.

Agenţia spaţială americană NASA a anunţat că primii oameni ar putea ajunge pe Marte cel mai devreme în jurul anului 2030.

Prezentarea lui Elon Musk a fost susţinută la facilităţile SpaceX din apropiere de Boca Chica (Texas), unde compania construieşte prototipul navei spaţiale denumite Starship Mk1, sau Mark 1.

Compania şi-a propus să lanseze acest vehicul, în premieră, luna viitoare, un test care se va desfăşura fără echipaj uman şi doar până la altitudinea de 20 de kilometri, conform informaţiilor oferite de Elon Musk.

"Naveta Mk1 are aproximativ 200 de tone fără combustibil & 1.400 de tone cu rezervoarele pline. Până la modelele (ulterioare) Mk4 şi Mk5 ne-am propus să coborâm greutatea până la 120 de tone cu rezervoarele goale. Capacitatea totală de transport este de 5.000 de tone", a explicat Musk, joi, într-o serie de mesaje pe Twitter prin care a răspuns unor întrebări adresate de persoanele care-i urmăresc contul.

Miliardarul japonez Yusaku Maezawa aşteaptă cu nerăbdare finalizarea testelor rachetei şi navei construite de SpaceX. El şi-a rezervat o călătorie în jurul Lunii la bordul navetei, călătorie prevăzută pentru anul 2023.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: elon musk starship