x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă O metoda simpla de a incetini imbatranirea!

O metoda simpla de a incetini imbatranirea!

21 Dec 2017   •   14:34
O metoda simpla de a incetini imbatranirea!

Frunzele verzi ale legumelor au darul de a incetini procesul de imbatranire a creierului, stimuland memoria si alte functii cognitive. Este concluzia la care au ajuns specialistii Centrului de medicina a Universitatii Rush. Un articol pe aceasta tema a fost publicat in revista Neurology.

 

La studiu au participat 900 de persoane in etate, varsta medie fiind de 81 de ani. Intr-o prima faza, ei au completat mai multe anchete, indicand, printre altele, si care sunt preferintele culinare.

In plus, toti voluntarii trebuiau sa raspunda zilnic, in scris, la mai multe teste privind capacitatile lor cognitive (atentie, memorie, gandire).

Participantii au fost impartiti in cinci grupe, in functie de cantitatea de legume consumate. Datele astfel obtinute, au fost comparate.

S-a constatat, astfel, ca, pe ansamblu, capacitatile mentale ale tuturor participantilor s-a diminuat anual cu 0,08 unitati standard. Dar la persoanele care au consumat mai multe legume si verdeturi, semnele imbatranirii au fost mai putin accentuate. Concret, acestea din urma pareau cu 11 ani mai tineri decat participantii care nu au mancat asa ceva.

 

×