George Constantinescu

La înce­putul seco­lului trecut, un inginer român a descoperit şi aprofundat teoria sonicităţii.

S-a născut la 4 octombrie 1881 la Craiova. În 1904  a absolvit ca şef de promoţie Şcoala Naţională de Poduri şi Şosele din Bucureşti. În scurta sa carieră de inginer constructor, a promovat utilizarea la scară largă a betonului armat, a cărui utilizare în construcţii era la vremea aceea în fază de pionierat. Teoriile sale privind transmirea efortului de la beton la oţel au fost folosite cu succes la construirea cupolei Camerei Deputaţilor din Bucureşti, a moscheii din Constanţa, a castelului de apă de la Periş (Ilfov). Totodată, el a creat primul pod din cadre de beton armat.

 
În 1910, George s-a mutat la Londra, unde a pus la punct primele dispozitive în care erau materializate principiile ştiinţei sonice – transmiterea energiei mecanice prin vibraţii elastice în fluide. Românul a sesizat că legile sonicităţii sînt similare cu cele ale electricităţii – undele elastice ale lichidului într-o conductă formează un curent sonic analog curentului electric prin conductori metalici. Una dintre aplicaţiile sonicităţii a fost “mitraliera sonică”, sincronizată prin a trage printre palele elicei unui avion aflat în zbor. În 1918, George Constantinescu a publicat cartea “Teoria sonicităţii”, iar în 1923, omul de ştiinţă român a inventat schimbătorul de viteze automat, pe care l-a denumit “convertizorul de cuplu”. În 1961, el a primit de la Institutul Politehnic din Bucureşti titlul de Doctor Honoris Causa în Ştiinţe Tehnice.