Grădina Botanică

Aflată la doar un sfert de oră de mers pe jos de centrul prăfuit al oraşului, Grădina Botanică a Universităţii din Bucureşti reprezintă o oază de linişte care te primeşte, încă de la intrare, cu un aer curat şi parcă mai puţin poluat faţă de restul oraşului.

După ce ai trecut de poarta din fier, te întîmpină ciripi­tul vesel al sumedeniilor de păsări care îşi petrec timpul prin­tre frunzele arborilor. La prima vedere pare un parc obişnuit, dar pe măsură ce înaintezi pe aleea principală, unde se plimbă agale cîteva cupluri, descoperi, printre tufe înverzite şi flori care de care mai colorate, plăcuţe de metal, îmbătrînite de vreme, care îţi dezvăluie denumirile ştiinţifice şi populare ale plantelor.

De pe una dintre aleile late­rale glasul unui copil sparge toată această armonie: “Ce căutăm noi aici?”. Răspunsul însoţitoarei grupului de năzdrăvani se pierde însă într-un cor de voci grăbite să-şi atribuie primele replici. Zîmbim şi înaintăm pînă în dreptul clădirii administraţiei. Biologul Petronela Comănescu ne întîmpină zîmbind. Peste tot în jur – linişte şi triluri de păsări, deşi ne aflăm pe o alee la mai puţin de 50 de metri distanţă de unul dintre cele mai aglomerate bulevarde ale Bucureştiului. În toiul săptămînii, puţini oameni se aventurează printre culorile vii ale grădinii în aerul proaspăt, neîntinat. Iar responsabilii instituţiei nu par foarte interesaţi de soarta aleilor presărate, pe ici, pe colo, de cîteva mucuri de ţigară.

Aflu că principalii “clienţi” ai Grădinii Botanice sînt cei mici, fie ei aduşi de bunici, părinţi sau profesori. Motivul? “Noi ne-am asumat şi rolul de a face educaţie ecologică, deoarece considerăm că manualele şcolare nu sînt întotdeauna suficiente pentru ca elevii să înţeleagă ce se întîmplă de fapt în natură”, spune gazda noastră. Lucrînd cu plante şi studiind biodiversitatea, copiii ajung să le cunoască, iar oferta vizuală impresionantă a Grădinii din Bucureşti poate face faţă oricărei provocări. “Copiii din Bucureşti nu ştiu decît cîteva plante cultivate ornamental sau recunosc doar plantele utile.

Am avut mai de mult un eveniment numit «Mulţumeşte-i unei plante», iar ei nu înţelegeau pentru ce ar trebui să facă acest lucru”, explică biologul, sugerînd ca posibile motive rigiditatea în care este predată biologia la şcoală.

Cu paşi rari, trecînd pe lîngă rozariul plin de trandafiri înfloriţi şi bolte de flori care străjuiesc aleile, ne oprim pentru cîteva minute în faţa serelor. Clădirea din sticlă poartă şi ea, asemănător plăcuţelor informative, amprenta celor peste 50 de ani care s-au scurs de la construirea grădinii pe o suprafaţă de 17 hectare de teren.

Inevitabil, cursul discuţiei noastre se îndreaptă spre un subiect extrem de sensibil – comportamentul oamenilor în mijlocul naturii. Figura nemulţumită a Petronelei Comănescu îmi confirmă suspiciunile – nici aici nu am scăpat de nesimţiţi. Caut repede cu privirea în jur, sperînd, pentru o clipă, ca bănuielile mele să nu fie confirmate. Însă nu departe de mine, pe o bucată de iarbă, o femeie tînără culegea flori. Trecuse pe lîngă plăcuţa pe care scria mare “Nu intraţi în peluză!” “Avem agenţie de pază, dar în zilele în care sînt foarte mulţi vizitatori supravegherea devine o problemă.” M-a surprins însă că biologul nu a insistat pe acest subiect. Mulţi dintre cei care intră pe peluză consideră, din păcate, că au tot dreptul să facă acest lucru şi li se pare chiar normal să fure plante. Un lucru interesant pe care îl aflu este însă faptul că, deşi convenţiile internaţionale obligă grădinile botanice să nu comercializeze seminţe sau plante, acestea fiind destinate exclusiv cercetării ştiinţifice, aici se află întotdeauna un biolog de serviciu care poate să ofere informaţiile de care au nevoie pasionaţii acestui domeniu, cu o plajă întreagă de amănunte.