Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Vă prezentăm în aceste pagini un nume ilustru al şcolii clujene de medicină. Este vorba despre Iuliu Haţieganu, supranumit "Hipocrate al românilor".
Vă prezentăm în aceste pagini un nume ilustru al şcolii clujene de medicină. Este vorba despre Iuliu Haţieganu, supranumit "Hipocrate al românilor".
S-a născut la 14 aprilie 1885 – un an norocos pentru cultura românească (Liviu Rebreanu şi Mateiu Caragiale au văzut lumina zilei în această perioadă) – în satul Dîrja de pe Valea Someşului. Iuliu a venit pe lume într-o familie numeroasă – el a fost, de altfel, al cincilea dintre cei 13 copii ai preotului greco-catolic Haţieganu. După absolvirea, în 1910, a Facultăţii de Medicină din cadruL Universităţii din Cluj, Iuliu Haţieganu a devenit asistenul unui binecunoscut profesor al vremii – internistul Zsigmound Puryesz. Tînărul Iuliu fusese captivat de mintea enciclopedică a maestrului său încă de cînd se afla pe băncile facultăţii şi s-a lăsat, de bunăvoie, influenţat de senior. Prietenia dintre cei doi devenise atît de strînsă încît, aşa cum scrie Marin Florea, în tomul "Vieţi dedicate omului", Puryesz a lăsat cu limbă de moarte că urmaşul său de drept nu poate fi altul decît I. Haţieganu. Era acesta un semn? Într-adevăr, Iuliu Haţieganu i-a demonstrat mentorului său că merita această onoare. În 1918, în momentul Marii Uniri de la 1 Decembrie, Iuliu a luat parte la Marea Adunare Naţională, unde şi-a îndemnat colegii de breaslă să organizeze un congres al medicilor români ardeleni.
Evenimentul a fost prezidat de tînărul medic la 29 ianuarie 1919 la Sibiu.
Meritele sale deosebite şi viziunea lui Puryesz asupra elevului său l-au ajutat pe Iuliu Haţieganu să devină profesor de clinică medicală (disciplină al cărei studiu se bazează pe observarea directă a bolnavilor) la Universitatea din Cluj şi primul decan al Facultăţii de Medicină între 1919 şi 1920, scrie în lucrarea sus-amintită autorul Marin Florea. ASTRA. În 1929, profesorul Iuliu Haţieganu a preluat conducerea filialei clujene a Asociaţiei transilvănene pentru literatura română şi cultura poporului român (ASTRA). Aflat în fruntea acestei asociaţii, medicul a încercat să ducă la îndeplinire deviza ASTRA: "Prin încercări grele se ajunge la stele" (Per aspera ad ASTRA). El a deschis astfel calea unor evenimente sociale deosebite, organizînd astfel "o propagandă ştiinţifică intensă prin colaboratori care ştiau să deschidă uşa tainică a inimii pentru a putea intra şi aprinde luminile în labirintul întortochiat al minţii ţăranului român", scrie autorul cărţii "Vieţi dedicate omului". Cităm din aceeaşi lucrare: "În 1938, serbările ASTREI organizate la Abrud de profesorul Iuliu Haţieganu şi Ion Goia au culminat cu demonstraţii populare şi gala portului popular din Ţara Moţilor. A fost de faţă şi savantul Nicolae Iorga. Mulţi intelectuali străini de ASTRA, îndeosebi cei din vechiul regat, care au avut prilejul să vadă aceste manifestări, au declarat spontan că au asistat la cel mai reconfortant spectacol din viaţa lor".
La începutul anilor ’30, el a devenit rectorul universităţii clujene, axîndu-şi activitatea pe importanţa acordării unui rol aparte educaţiei fizice în cadrul instituţiilor de studii superioare. Convingerea sa a fost atît de puternică, încît, pentru a-i atrage pe tineri să îmbrăţişeze această idee îndrăzneaţă, a organizat conferinţe tematice, a publicat o revistă de educaţie, a construit un parc sportiv în Cluj, a angajat patru profesori de educaţie fizică. În 1935, profesorul Haţieganu scria: "S-a dovedit că educaţia fizică este cea mai bună metodă de educaţie, care sinergic contribuie la oţelirea trupului şi a sufletului, la formarea caracterului...".
MĂIESTRIE. Despre personalitatea şi profesionalismul medicului român din Cluj, medicul Octavian Fodor (membru titular al Academiei Române) avea să scrie: "(Iuliu Haţieganu, n.r.) a activat în toate genurile de cercetare ştiinţifică medico-biologică care aveau drept obiectiv interesul omului şi al societăţii. (...) A ridicat la înaltă măiestrie cercetarea clinică a cărei metodă este observaţia clinică, experimentul spontan petrecut la om şi recepţionat cu deosebită competenţă de către observator". Autor al mai multor lucrări de specialitate, publicat fiind în cele mai importante reviste tematice ale vremii din Europa, Haţieganu a rămas în memorie şi pentru aşa-numitul "Tratat elementar de semiologie şi patologie medicală". Cartea în trei volume s-a reeditat de mai multe ori pînă în zilele noastre.
Iuliu Haţieganu s-a dedicat cercetării medicale şi omului, fără a discrimina pe nici unul. Îi păsa atît de mult de semenii lui, încît acorda consultaţii gratuite tuturor românilor care aveau să calce pragul clinicii sale. Alături de unul dintre elevii săi, profesorul Ion Goia, Haţieganu a dezvoltat teoria modelului patologic al ţăranilor şi muncitorilor – aceşti pacienţi fiind internaţi preferenţial pentru că se pretau mai bine la activitatea didactică, scrie Marian Florea.
Profesorul Haţieganu a rămas în istorie pentru meritele sale de clinician şi pedagog, om de ştiinţă emerit, un maestru al culturii umaniste – se spune chiar că a învăţat de la Hipocrate iubirea de aproape şi de la Pasteur patriotismul.
Recunoaşere
Indubitabil, Iuliu Haţieganu a fost un om valoros pentru vremea sa, dar şi pentru posteritate atît pentru rolul său în clinica medicală, cît şi pentru retorica afişată ori de cîte ori avea ocazia; era un bun vorbitor, un profesor eminent, un pedagog apropiat elevilor, un om bun. Tudor Arghezi l-a numit "profesorul medicinii româneşti", iar prietenul medicului Haţieganu, Ion Goia, spunea despre amicul său: "A fost un mare medic, un mare profesor şi un mare om de ştiinţă; un organizator şi educator de imens talent... a fost pe drept cuvînt o personalitate covîrşitoare". Studenţii lui Haţieganu încercau din răsputeri să calce pe urmele marelui om (de altfel, patru dintre ei au ajuns membri ai Academiei Române şi alţi 18 au ajuns conferenţiari şi profesori). Unul dintre discipoli, Ovidiu Pecurariu, spune, în Alocuţiunea la aniversarea a 50 de ani de la absolvirea Facultăţii de Medicină din Cluj, promoţia 1924, că profesorul îşi îndemna mereu studenţii să îşi păstreze neştirbit prestigiul profesiunii.
