Poarta spre cer

Am găsit, la Horodnicul de Jos din judeţul Suceava, unul dintre cei mai pasionaţi români. Dimitrie Olenici a făcut carieră în fizică şi şi-a transformat viaţa într-un univers al cunoaşterii, al admiraţiei faţă de stele şi planete, într-un spaţiu pe care eşti invitat să-l descoperi.

Am găsit, la Horodnicul de Jos din judeţul Suceava, unul dintre cei mai pasionaţi români. Dimitrie Olenici a făcut carieră în fizică şi şi-a transformat viaţa într-un univers al cunoaşterii, al admiraţiei faţă de stele şi planete, într-un spaţiu pe care eşti invitat să-l descoperi.

"Ca pe oricare copil de la ţară, şi pe mine m-a fascinat frumuseţea cerului înstelat, însă un eveniment astronomic din copilărie îmi stăruie în minte şi acum", îşi aminteşte Dimitrie Olenici, în timp ce meştereşte ceva în spatele unui pupitru din Planetariul din Suceava.

Cometa din copilărie...
"Când aveam vreo 4-5 ani apăruse o cometă şi tata mă lua seara în braţe să-mi arate cometa în partea de răsărit. Mai târziu, când eram la gimnaziu, umblam cu tata nopţile (el era paznic de câmp în acea perioadă); culcat pe spate în căruţa cu fân admiram până spre dimineaţă cerul şi stelele căzătoare, neştiind atunci că acestea fac parte din curentul meteoric Perseide. Mai discutam împreună despre cer şi stele şi chiar despre unele legende. Visam să am un telescop”. Aşa îşi începe povestea Olenici, unul dintre cei mai pasionaţi şi mai activi astronomi din România. Nici acum nu admiră singur cerul şi Perseidele. I se alătură zeci de vizitatori din toate colţurile ţării şi din străinătate. Toţi sunt curioşi să vadă noutatea: un observator şi un planetariu privat... la sat.

Aproape de stele
Deşi este de ani buni muzeograf-astronom la Planetariul din Suceava, întotdeauna şi-a dorit să aducă stelele mai aproape, să le poată privi oricând. Şi-a pictat tavanul apartamentului pe care îl deţine în Suceava cu reprezentările mitologice ale constelaţiilor. Dar nu a fost de-ajuns. Aşa că, începând din 2006, şi-a construit propriul observator astronomic în satul său natal, Horodnicul de Jos, într-o curte uriaşă, scăldată de un heleşteu şi acoperită cu câteva straturi de legume.

În fiecare an, familia lui Olenici găzduieşte, la Horodnicul de Jos, Festivalul Perseidelor. Ospitalieri, ca toate familiile din Bucovina, Olenicii primesc cu braţele deschise zeci de vizitatori veniţi să urmărească, an de an, departe de poluarea oraşelor, ploaia de stele. Cuibăriţi în fânul proaspăt cosit, după ce admiră spectacolul ceresc, mulţi dintre participanţi refuză să mai intre în case şi-şi petrec noaptea sub aştri.

Observatorul familiei Olenici
Curtea din spatele casei lui Olenici găzduieşte astăzi un observator astronomic, construit prin strădania întregii familii. Acesta nu este singurul observator astronomic privat din România. "După ce am vizitat observatorul astronomului amator Mircea Corpordean din Comuna Baciu, de lângă Cluj, şi cel al lui Nicolae Zeidel din Piteşti, mi-am spus că nu mă las până nu-mi construiesc şi eu un mic observator astronomic particular", îşi aminteşte profesorul sucevean. Visul său a început să se materializeze în 2000, când, în zilele libere, Dimitrie Olenici, ajutat de nepotul său, lucra neîncetat la construcţia clădirii. După şase ani de muncă, zeci de ochi au putut vedea de aproape cum stălucesc stelele în Horodnicul de Jos.

Clădirea observatorului are două nivele, deşi de-afară corpul acesta parcă este împărţit în trei secţiuni, fiecare dintre ele vopsită în câte o culoare a steagului României. La intrarea în observator este un spaţiu foarte îngust – doar câţiva oameni, doi-trei, îşi pot face loc acolo. Deasupra acestei suprafaţe, care are formă de hexagon cu latura de 1,75 de metri, Olenici a construit o platformă, tot sub formă de hexagon, dar cu dimensiuni mai mici, respectiv cu latura de 1,25 de metri şi înălţimea de un metru. Peste această încăpere, profesorul a aplicat o cupolă poliedrică, cu diametrul de 2 metri. La interior există o margine mai lată cu cinci centimetri care ghidează cupola pe trei role cu diametrul de 25 de centimetri.

Dacă mergi la Horodnicul de Jos şi vezi această căsuţă înconjurată de un şanţ cu apă – pe care nepotul lui Olenici a aşezat o bărcuţă din lemn, concepţie proprie, află că aici se află unul dintre puţinele observatoare private de pe la noi din ţară.
Uşa observatorului rustic este atent tăinuită de sălcii şi străjuită de băncuţe pentru cei care vor să privească prin ocheanul magic, adică printr-un telescop sistem dobsonian cu diametrul oglinzii de 25 de centimetri şi distanţa focală de 1,25 de metri. La inaugurarea, în 2006, a instrumentului astronomic au venit mulţi oaspeţi, din cele mai îndepărtate colţuri ale lumii. Chiar şi din Australia. Sau Noua Zeelandă. Dar şi de mai aproape, din Spania, Statele Unite, Marea Britanie, Norvegia. Primul care a semnat în cartea de onoare a observatorului – pe care Olenici ne-a strecurat-o cu nerăbdare sub priviri – îi aparţine astronomului român Ovidiu Văduvescu, cel care "a tăiat panglica inaugurală a observatorului din Horodnicul de Jos".

Singurul planetariu privat funcţional
Începând cu anul acesta, oaspeţii profesorului Olenici se bucură de încă o atracţie: un planetariu amenajat chiar într-o şură modificată. Încă de la intrarea în curtea din faţă a casei familiei Olenici ne atrage atenţia o plăcuţă de deasupra unei uşi care deschide un fel de hambar construit din lemn: "Planetariu", scrie pe placa din metal, acoperită cu sticlă.

Aceasta este singura care dă de gol pasiunea profesorului horodnicean: dragostea faţă de aştri. De când a fost inaugurat planetariul (Dimitrie şi nepotul său au lucrat singuri la această minunăţie astronomică), în vara acestui an, sute de copii şi tineri de toate vârstele au privit stelele cu alţi ochi şi au aflat cele mai captivante poveşti din spatele fiecărei constelaţii. Atât profesorul, cât şi soţia sa cunosc în amănunt detaliile din spatele unui număr impresionant de corpuri cereşti. Ei se destăinuie copiilor, explicându-le, de exemplu, ce legături există între semnele zodiacale şi constelaţii. Prin amenajarea acestui planetariu rustic, profesorul Olenici a ajutat la îmbogăţirea unei viitoare generaţii de astronomi, care să continue să desluşească tainele Universului, care să ducă mai departe faima românilor aflaţi astăzi la Agenţia Spaţială Europeană sau la NASA. Încă din timpul construcţiei observatorului de la Horodnicul de Jos, în mintea profesorului se contura dorinţa creării unui planetariu. Ar fi vrut să îl construiască cu propriile mâini aşa cum a făcut cu observatorul, însă programul destul de încărcat de la oraş ducea mereu la amânarea proiectului îndrăzneţ.

Ajutor american
A aflat atunci, prin intermediul prietenului său Thomas Goodey, de vânzarea unui planetariu portabil, fabricaţie japoneză, cu o capacitate de redare a unui număr de 500 de stele dintre cele aproximativ 6.000 vizibile cu ochiul liber. Vânzătorul era un astronom amator din Statele Unite şi doar simplul transport al dispozitivului l-ar fi costat 300 de dolari. Dar cu ajutorul unor prieteni stabiliţi în SUA a reuşit să primească planetariul contra sumei de 50 de dolari. După achiziţionarea sa, au început lucrările de pregătire pentru viitoarea sală a planetariului, care avea să încânte privirile a zeci de copii la festivalul anual din luna august.

Olenici şi nepotul său au acoperit pereţii şi podeaua vechii şuri cu scândură şi au trecut la construcţia cupolei cu diametrul de 4,5 metri, pe care trebuia să fie proiectate stelele. Structura din lemn a fost învelită cu un start din carton, acoperit apoi cu un strat din coli de hârtie albă.

"Festivalul de pe uliţă"
Se vede că nepoţii astronomului bucovinean sunt mândri să participe activ la festivalul de Perseide. Dacă la construcţia observatorului, şanţul a fost săpat de nepotul său Paul, care a reuşit să dea astfel o înfăţişare de basm micii căsuţe din lemn în trei culori, cupola planetariului a fost acoperită cu hârtie de nepoţelul său Claudiu. Şi nu doar rudele sunt mândre de reuşitele profesorului Olenici, ci întregul sat, care se grăbeşte să ajute cum poate mai bine la reuşita "festivalului de pe uliţă" – unii furnizează carne pentru masa oferită oaspeţilor, alţii ouă... Toată lumea ajută cum poate. Chiar şi autorităţile sunt complice şi pe întreaga perioadă a festivalului opresc iluminatul public în sat pentru a elimina problema poluării optice.

Biblioteca din planetariu
După amenajarea întregii încăperi, aici şi-au găsit locul planşe astronomice, atlase şi cărţi de astronomie, adunate de profesorul Olenici de-a lungul vieţii, din diverse colţuri ale lumii, de la librării sau de la anticari inconştienţi de comoara pe care o aveau pe rafturi. În planetariul rustic de la Horodnicul de Jos, parcă ruptă de secolul în care trăim, se află cărţulia cu primul curs de astronomie, de pe vremea când cea mai îndepărtată planetă a sistemului solar nu fusese încă descoperită. Bineînţeles că primul curs de astronomie nu putea să lipsească din colecţia profesorului de la care am aflat şi că într-un planetariu de la ţară trebuie să te îmbraci adecvat. Uniforma obligatorie: bundiţa înflorată cusută în sat, pălăria de paie şi voia-bună.

Salt în ştiinţă
Întorcându-ne la Suceava, la Planetariu, locul în care Olenici munceşte de aproape 30 de ani, am avut surpriza să descoperim un pendul Foucault mecanic, un dispozitiv care face construcţia observatorului şi a planetariului din Horodnicul de Jos să pară o joacă de copil.

Cu ajutorul pendulului, adus din Marea Britanie de prietenul Thomas Goodey şi construit după un plan bine schiţat, gândit de Olenici şi amicul englez, au loc experimente importante, care ar putea schimba legile fizicii. Primele experimente cu pendul Foucault din România au fost realizate la Iaşi în timpul eclipsei de Soare din 15 februarie 1961 de către Gheorghe Jeverdan, Gheorghe Il. Rusu şi Virgil Antonescu.

Olenici a reluat aceste experimente cu un pendul Foucault cu lungimea de 14,75 de metri pentru a observa modificările perioadei de oscilaţie a pendulului în timpul eclipsei totale de Soare din 11 august 1999. În timpul experimentului s-a constatat o micşorare a perioadei de oscilaţie a pendulului asemănătoare celei constatate de profesorii săi în 1961. În timpul altor evenimente astronomice, cum ar fi eclipsele de Lună, conjuncţii şi opoziţii ale planetelor, observaţiile profesorului Olenici au confirmat modificarea vitezei de rotaţie a planului de oscilaţie a unui pendul. Această modificare a fost descoperită pentru prima dată de Maurice Allais, laureat al Premiului Nobel, de aceea astăzi acest fenomen poartă numele "efectul Allais". În septembrie 2001, profesorul Olenici a fost invitat de Maurice Allais la Paris, la un colocviu pe probleme de anomalii în comportarea unui pendul în timpul eclipselor de Soare. Aceste oscilaţii ale pendulului Foucault nu au fost luate în considerare atunci când a fost formulată legea gravitaţională, iar ele ar putea aduce modificări acestei legi.

Pendulul Olenici-Goodey
Cum numărul cercetătorii care studiază aceste probleme este mic, aceştia se consultă adesea între ei şi realizează experimente împreună. La fel s-a ntâmplat şi cu Thomas J. Goodey din Marea Britanie, care a aflat de pe internet despre pasiunea profesorului Olenici şi a decis, în 2004, să facă un drum până în nordul României pentru a-l întâlni pe pasionatul om de ştiinţă român. Pe Goodey l-am întâlnit şi noi la Planetariul din Suceava, unde venise pentru o scurtă perioadă de timp pentru realizarea unor experimente de rutină cu pendulul Foucault mecanic.

Venit tocmai din Rochester pentru nişte experimente de rutină, britanicul ne-a povestit că actualul pendul Foucault – un con uriaş din metal şi greoi – este o variantă mai modernă, inspirată din neaoşul pendul manual construit de profesorul Olenici. "Acest dispozitiv efectuează în mod repetat aceeaşi mişcare. Ceea ce dorim noi să observăm este dacă uneori se comportă puţin diferit. Pendulul se comportă diferit numai în urma unei influenţe externe. Este un aparat extrem de sensibil", explică cercetătorul britanic. Diferenţa dintre cele două dispozitive este precizia mai mare a celui mecanic şi bineînţeles preţul. Dacă pendulul manual a costat doar 500 de dolari, cel mecanic, realizat în Marea Britanie, a costat aproximativ 30.000. "Cât o maşină decentă", spune Goodey, pe ton de glumă. Apoi, îi revine tonul serios: această maşinărie – pendulul – este mai sănătoasă pentru minte decât o maşină. Din respect pentru "inspiraţia sa", cum îl numeşte Thomas Goodey pe profesorul Olenici, a decis să transporte dispozitivul la Suceava şi să călătorească el ocazional pentru a realiza experimentele cu pendulul Foucault.

Propriul Univers
Planetariul din Suceava este într-adevăr mai complex decât cel din Horodnic, însă ceea ce contează mai mult este darul omului de a povesti, iar atunci când are stelele deasupra capului, pasiunea profesorului Olenici pentru astronomie îl transformă în cel mai iscusit dintre povestitori. Ştie atâtea legende despre aştri încât poate istorisi despre ei ore încontinuu. Observatorul din Horodnic este fereastra pe care Dimitrie Olenici o deschide spre cer atunci când copiii şi cer să le arate Luna, stelele, planetele sau meteoriţii. "Universul" astronomic de la Horodnic este hotarul la care se întâlnesc, din când în când, copilul de zece ani care visa să aibă cândva un telescop şi cercetătorul care realizează experimente cu pendulul Foucault.


VISUL
Pasiunea omului de ştiinţă Dimitrie Olenici i se citeşte în priviri. Vorbeşte fluent despre orice fenomen astronomic – este absolvent de fizică, înţelege uşor toate aspectele din domeniu. Lecţia de astronomie pe care ne-a ţinut-o la Planetariul din Suceava (model ZKP2) – unde există cea mai mare sală de planetariu din România, cu o capacitate de 80 de locuri – ne-a făcut o scurtă introducere în lumea minunată a cerului, a constelaţiilor, a Polului Nord. Intenţia lăudabilă a profesorului bucovinean – de a populariza astronomia prin mijloace proprii – reuşeşte să aducă la Horodnicul de Jos zeci de tineri, copii, profesori amatori de astronomie.