x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Potopul global pare imposibil de prevenit, cred expertii!

Potopul global pare imposibil de prevenit, cred expertii!

21 Feb 2018   •   10:34
Potopul global pare imposibil de prevenit, cred expertii!

Respectarea angajamentele asumate voluntar prin Acordul de la Paris privind schimbările climatice, semnat de 197 de naţiuni, nu va stăvili creşterea nivelul apelor mărilor şi oceanelor cu 0,7 - 1,2 metri până în anul 2300, arata un ultim studiu ştiinţific pe aceasta tema.

 

''Mai mult, din cauza inertiei sistemului, este puţin probabil ca nivelul apelor să se stabilizeze după 2300, chiar si in conditiile in care temperaturile sunt menţinute sub 2 grade Celsius'', asa cum cere Acordul de la Paris, scriu autorii lucrarii in revista Nature Communications.

În plus, la fiecare cinci ani de întârziere în atingerea obiectivului ''de zero emisii'' de dioxid de carbon la nivel global după 2020, nivelul existent va creste cu alţi 20 centimetri de apă. Concluziile studiului se bazează pe un noi simulări efectuate de cercetători de la Universitatea din Melbourne din Australia şi de la Institutul de Cercetare a Impactului Climatic din Potsdam, Germania.

Rezultatele au demonstrat că emisiile din următoarele decenii vor avea o influenţă puternică asupra nivelurilor apelor mărilor şi oceanelor în următoarele secole, notează autorii. Creşterea nivelului apelor, o mărire a volumului oceanelor lumii, este cauzată de mai mulţi factori atribuiţi schimbărilor climatice la nivel global - expansiunea termală a oceanelor, topirea calotelor glaciare şi a gheţarilor. AGERPRES

×