x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Povestea lui ac cel mic

Povestea lui ac cel mic

de Adela Cristina Teodorescu    |    23 Aug 2008   •   00:00

Nu se poate spune că istoria acelor este consemna­tă amănunţit. Şi asta dintr-un motiv simplu: aceste obiecte au fost întotdeauna prezente, din timpuri străvechi, pînă în zilele noastre, fără ca cineva să le acorde importanţă. Totuşi, de-a lungul timpului, acest obiect minusculul a trecut prin mari schimbări.



Nu se poate spune că istoria acelor este consemna­tă amănunţit. Şi asta dintr-un motiv simplu: aceste obiecte au fost întotdeauna prezente, din timpuri străvechi, pînă în zilele noastre, fără ca cineva să le acorde importanţă. Totuşi, de-a lungul timpului, acest obiect minusculul a trecut prin mari schimbări.

Cele mai vechi ace au fost găsite în cîteva aşezări preistorice din sudul Fran­ţei. Iar arheologii spun că ele sunt vechi de peste 25.000 de ani. Aflat la începuturile istoriei sale, omul a înţeles atunci că se poate folosi de pieile anima­lelor pentru a se proteja împotriva intemperiilor şi a frigului. Iniţial, el a observat că, proaspăt jupu­ite de pe "posesor", le poate lega cu ajutorul unor aşchii de os, provenite probabil tot din oasele unor alte animalelor vînate. Dar este la fel de posibil ca primele ace să fi fost confec­ţionate din spinii mai mari şi rezistenţi ai unor plante. Nu se ştie. Dar este cert că atunci s-au făcut primii paşi în domeniul croitoriei, o meserie care, peste cîteva mii de ani, avea să se preschimbe cu adevărat într-o artă. Mult mai tîrziu, ace de tipuri diferite, confecţionate din oase de peşte, lemn sau fildeş, au fost descoperite şi în cele mai vechi dintre mormintele egipte­ne, conservate din perioada antichităţii. Bineînţeles că multe dintre acestea erau cu mult mai grosolane decît cele pe care le cunoaştem astăzi şi aveau, la unul din capete, forma unui cîrlig. Asta pentru că acul era încă folosit pentru a ţine hainele "legate" între ele. Egiptenii utili­zau, de asemenea, ace lungi din bronz, cu "gămălii" ornamentate cu diverse motive artistice. Acest obicei se va regăsi, ceva mai tîrziu, şi la "eleganţii" civili­zaţiei elenistice şi ai celei roma­ne. Aceştia îşi prindeau tunicile şi mantiile cu ajutorul unor ace, adevărate bijuterii. Numite de obicei "fibule", acestea aveau capetele modelate în formă de şarpe sau cu motive abstracte.

 REZISTENŢĂ.
Oamenii de ştiinţă susţin că perfecţionarea acelor de cusut din aliaje de fier, în special cele din oţel, a fost făcută de neguţătorii arabi din perioada dinastiei Abasside (750-1258 d.Hr.), în aceleaşi mari centre în care se manufacturau armele şi alte obiecte confecţionate din metal. Damascul, cunoscut mai ales pentru celebrele sale săbii, era unul dintre acele centre. Tot în acea perioadă, arabii au dezvoltat şi tehnica suturilor chirurgicale, acest popor remarcîndu-se prin cunoştinţele medicale deosebite pe care le deţinea. Ulterior, o dovadă a utilizării primelor ace în scop medical este publicarea enciclopediei medicale "Al-Tasrif" cu ilustraţii, care, în secolul al X-lea d.Hr., conţinea un capitol întreg dedicat operaţiilor chirurgicale.  

 RĂSPÎNDIRE. Tehnica manufacturării acelor din metal a fost adusă în Europa tot de poporul arab. Dar, iniţial, ei au păstrat secretele "tehnologiei" de confecţionare a acestora. Cu toate acestea europenii au aflat, pînă la urmă, cum se fac acele "scule" mărunte.Dar asta s-a petrecut abia în a doua jumătate a secolului al XVII-lea. Ulterior, englezii au devenit cei mai buni manufacturieri de ace, iar faima lor i-a consacrat ca meşteri în produ­cerea manuală a acelor de cusut. Dar şi ca maeştri ai aplicării acestei tehnici pentru confecţionarea cîrligelor de pescuit. Ceva mai tîrziu, forţa de muncă manuală a trecut pe pla­nul doi. Asta s-a întîmplat însă doar o dată cu apariţia primelor maşini de confecţionat ace, care au deschis drumul produ­cerii lor pe scară industrială. În 1866, în Anglia se produceau peste 100 de milioane de ace pe an. Tot în secolul al XIX-lea, americanul Walter Hunt inventa acul de si­guranţă. Povestea spune că inventatorul, avînd nevoie urgentă de bani, a căutat să găsească rapid o soluţie pentru crearea unui obiect care să fie cerut foarte repede pe piaţă. Gîndindu-se că oamenii se înţepau frecvent în ace atunci cînd aveau nevoie să prindă diferite materiale între ele, Hunt a socotit că un ac "sigur" ar fi invenţia care i-ar aduce sigur banii necesari. Astfel, a conceput schiţa primului ac de siguranţă. "Caracteristicile distinctive ale acestui obiect nou inventat constau în crearea unui ac din metal dotat cu o închizătoare sau cîrlig, în care este forţat capătul acului", a explicat el patentul pe care l-a vîndut pentru 400 de dolari. Hunt a inventat, ulterior, şi un tip de maşină de cusut, pe care nu a patentat-o, însă, niciodată.

Mecanizarea

Primele invenţii care au declanşat "re­voluţia tehnologică", mai întîi în Anglia şi mai tîrziu în restul lumii, au fost maşinile de ţesut acţionate de forţa aburului şi ma­şinile mecanice de cusut. Iar acestea din urmă au necesitat inventarea unor ace speciale, adaptate vitezei sporite de lucru. Toa­te la un loc au adus cu ele materiale texti­le noi, precum şi tehnologii nemaiaplicate pînă atunci. Iar acestea au dus la dezvoltarea artei vestimentare care, în zilele noastre a atins culmile rafinamentului.

×
Subiecte în articol: dosarele sapiens