Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
De la fulgerele şi lava care topeau rocile, până la migăloasa tehnică a veneţienilor.
Istoricul antic Plinius (23-79 d.Hr.) povesteşte că sticla a fost descoperită de fenicienii care transportau piatră în Siria anului 5000 î.Hr., care, după ce au debarcat, şi-au aşezat oalele pe blocuri de sodă, lângă foc. Acestea s-au topit, amestecându-se cu nisipul de pe plajă şi formând o pastă lichidă opacă. Cele mai vechi obiecte confecţionate din sticlă datează din 3500 î.Hr., găsite în Egipt şi estul Mesopotamiei, unde sticla avea culoarea verde-maroniu şi era considerată produs de lux.
TEHNICĂ. Egiptenii au descoperit faptul că, atunci când pereţii unui vas de lut sunt acoperiţi de un amestec de nisip umed şi sodă, la ardere, acesta se transformă într-o peliculă subţire, numită smalţ. Ulterior, prin aceeaşi metodă, dar adăugându-se o cantitate mai mare de amestec ce producea smalţul şi alte adaosuri, precum fier sau mangan, pentru culoare, s-au obţinut mărgelele de sticlă.
Primele tehnici de suflare a sticlei sunt atribuite meşteşugarilor din Babilon şi datează din perioada cuprinsă între 27 î.Hr. şi 14 d.Hr., păstrându-se aproape neschimbate până în ziua de azi. Romanii au adus contribuţii importante pentru producţia de sticlă, ei îmbunătăţind tehnicile, ducând meşteşugul în Europa de Vest şi fiind primii care folosesc sticla în arhitectură. Foile de geam au apărut abia în secolul al XI-lea la meşteşugarii germani, care suflau o sferă de sticlă, balansând-o astfel încât să devină aproape cilindrică, apoi îi tăiau capetele şi o desfăşurau.
