Problema din Deltă

Convenţia privind navigaţia pe fluviul Dunărea, semnată la Belgrad în 1948, prevede ca în Delta Dunării (devenită între timp şi Rezervaţie a Biosferei, parte a patrimoniului mondial UNESCO) să existe o singură cale navigabilă: canalul Sulina. De patru ani încoace, Ucraina nesocoteşte prevederile Convenţiei şi construieşte o a doua cale navigabilă în Rezervaţie: canalul Bîstroe. Este doar una dintre cele aproximativ 20 de convenţii de mediu, tratate bilaterale şi înţelegeri internaţionale. Nimeni nu a reuşit pînă acum să oprească Ucraina din hotărîrea luată, iar navele traversează deja şi canalul Bîstroe.

Convenţia privind navigaţia pe fluviul Dunărea, semnată la Belgrad în 1948, prevede ca în Delta Dunării (devenită între timp şi Rezervaţie a Biosferei, parte a patrimoniului mondial UNESCO) să existe o singură cale navigabilă: canalul Sulina. De patru ani încoace, Ucraina nesocoteşte prevederile Convenţiei şi construieşte o a doua cale navigabilă în Rezervaţie: canalul Bîstroe. Este doar una dintre cele aproximativ 20 de convenţii de mediu, tratate bilaterale şi înţelegeri internaţionale. Nimeni nu a reuşit pînă acum să oprească Ucraina din hotărîrea luată, iar navele traversează deja şi canalul Bîstroe.

DE LA RENI LA MARE. În urmă cu aproape cinci ani, autorităţile de la Kiev anunţau că vor construi o nouă cale navigabilă în Delta Dunării. Un canal de mare adîncime care să lege Marea Neagră de portul Reni, situat în apropiere de Galaţi. Canalul este proiectat să urmeze cursul Dunării, apoi braţul Chilia al Dunării şi apoi pe Bîstroe, un canal de numai şase kilometri aflat în delta secundară a braţului Chilia. Planul ucrainenilor prevedea adîncirea şi lăţirea lui Bîstroe, construirea unui dig la gura micului canal, dragarea a 11 praguri pe braţul Chilia, astfel încît navele de mare tonaj să poată naviga fără probleme pe noul canal. Autorităţile de la Kiev îşi propuneau să-i atragă pe armatorii şi pe căpitanii de navă cu preţuri mai mici decît cele percepute de România pentru utilizarea canalului Sulina. Însă în vreme ce ţara noastră este obligată de Convenţia de la Belgrad să folosească toţi banii din taxă în investiţii pentru întreţinerea canalului Sulina, România neavînd voie să facă profit din aceste fonduri, Ucraina va băga în bugetul de stat banii din taxa de tranzit.

Comunitatea internaţională a reacţionat imediat la aflarea veştii că Ucraina va demara un proiect în Delta Dunării. O delegaţie comună a mai multor convenţii internaţionale de mediu a fost în Ucraina în decembrie 2002 pentru a vedea care sînt soluţiile pentru noul canal navigabil. Dintre cele prezentate (canalul Bîstroe, canalul Oceakov sau un canal de ecluze la nord de Dunăre), experţii internaţionali au cerut în mod imperativ Kievului să renunţe la varianta Bîstroe, considerînd că aceasta ar fi cea mai dăunătoare pentru Rezervaţia Biosferei şi monumentele naturii aflate în această parte a lumii. Ucrainenii au aprobat ideile şi propunerile experţilor, dar cîteva luni mai tîrziu au anunţat că au decis să folosească totuşi proiectul Bîstroe, care era cel mai avantajos din punct de vedere economic. Pentru aceasta, vecinii noştri au modificat, printr-un simplu act normativ emis de guvernul de la Kiev, cîteva zone strict protejate din partea lor de Deltă. Lucrările propriu-zise au început un an mai tîrziu, în primăvara lui 2004. A fost angajată o firmă germană, Moebius, iar utilaje de mare tonaj au început să sape de zor. Tot balastul de pe fundul canalului a fost aruncat pe maluri, fără să se ţină cont că acolo erau zone de cuibărit pentru numeroase specii de păsări. Zgomotul produs de "monştrii de fier" a izgonit toate animalele din zonă. Pescarii ucraineni şi cei români s-au plîns luni în şir că nu mai prind nici un peşte. În plus, calitatea apei a fost afectată, braţele şi canalele fiind extrem de tulburi. Nu în ultimul rînd, ucrainenii nu s-au dat în lături de la provocări la adresa României. Astfel, în vara lui 2004, ucrainenii şi-au "înfipt" balizele de marcaj chiar în malul românesc, fără nici o jenă. Multe balize au fost împlîntate chiar în toanele pescarilor români, astfel încît aceştia s-au văzut nevoiţi să se lege de o baliză şi să o mute cîţiva metri mai încolo pentru că nu mai puteau pescui nimic. Lucrările au fost supravegheate tot timpul de nave militare.

MOTIVAŢII, EXPLICAŢII... Pînă la urmă, ce a determinat această înverşunare a ucrainenilor? Motivaţia oficială a Kievului a fost aceea că nu îşi mai poate permite să plătească taxele percepute de România pentru canalul Sulina. Scuza nu ţine pentru că, de la începutul anilor ’90, de cînd Ucraina este din nou stat independent, navele ucrainene nu au reprezentat decît 4% din totalul celor care au tranzitat canalul Sulina. Asta înseamnă foarte puţini bani daţi României. Cauzele neoficiale ţin de integrarea României în structurile euro-atlantice şi de pierderea de către Ucraina a influenţei geostrategice în zona Mării Negre. Kievul a şi recunoscut fără să vrea interesul politic şi militar pe care îl are în Deltă, plasînd pe la diverse reuniuni ale convenţiilor internaţionale mai multe documente pe această temă. Hîrtiile arătau clar că Ucraina şi-a pierdut influenţa în zonă în urma integrării României în Uniunea Europeană şi a acceptării sale în NATO şi că are nevoie de canal pentru a încerca să-şi recupereze "redutele". Nu în ultimul rînd, informaţii neoficiale arată că integrarea României a dus la înăsprirea controalelor în zonă, iar traficul cu armament, muniţie, substanţe radioactive sau arme ar putea avea de suferit. Un exemplu: după integrarea Poloniei în Uniunea Europeană, traficul ilegal la graniţa dintre Polonia şi Ucraina s-a redus cu 50% chiar din primul an, poliţiştii şi vameşii polonezi confiscînd tone de arme şi droguri şi anihilînd mai multe reţele de trafic de fiinţe umane.

REACŢII. Comunitatea internaţională a reacţionat vehement la decizia Ucrainei. Departamentul de Stat al Statelor Unite, cancelaria Germaniei, secretariatele convenţiilor Ramsar, Berna, Paris, UNESCO au protestat la adresa Kievului. Convenţia Ramsar chiar a decis neacordarea oricărui grant către Ucraina pînă cînd Kievul nu îşi va schimba atitudinea în chestiunea Bîstroe. A fost luată în considerare chiar acţionarea în instanţă a firmei Moebius şi au fost activate Convenţiile Aarhus (pentru accesul liber al publicului la informaţia de mediu) şi Espoo (pentru impactul de mediu în context transfrontalier). S-a format chiar o comisie de anchetă pe lîngă convenţia de la Espoo, care a recomandat Ucrainei să respecte toate convenţiile internaţionale şi să informeze România cu privire la orice acţiune întreprinsă în Delta Dunării. Cele două părţi, română şi ucraineană, se reunesc periodic, de-o parte şi de alta a braţului Chilia, pentru discuţii privind chestiunea Bîstroe.

DEZNODĂMÎNT? După valul de proteste din 2004 şi 2005, Ucraina a părut că dă înapoi. După cîştigarea alegerilor de către Viktor Iuşcenko, se părea că Delta Dunării mai are o şansă. Mai ales că şi firma Moebius îşi retrăsese utilajele, nefiind plătită de ucraineni. Iuşcenko a anunţat chiar că Bîstroe va fi abandonat. Compania de stat Delta Lotman a "preluat" proiectul, dar doar nişte declaraţii sporadice ale unor demnitari ucraineni păreau că vor mai putea readuce la viaţă proiectul. Cu toate acestea, în 2007, Kievul a anunţat că a deschis canalul navigabil, că traficul este intens şi că Ucraina deja face profit...
text: Alexandru Năstase


CE RISCĂM
Poliţia română de frontieră nu confirmă traficul intens invocat de ucraineni, dar, dacă informaţia este adevărată, Delta Dunării este în pericol. Braţul Chilia oricum prelua 60% din debitul fluviului, în noile condiţii volumul de apă s-ar putea mări. Asta înseamnă că Delta Dunării nu va mai fi irigată, ceea ce înseamnă dezastru în anii secetoşi. Deja efectele s-au văzut în 2005 şi în 2007. Biodiversitatea va fi ireversibil afectată, iar monumente ale naturii precum colonia de pelicani Roşca-Buhaiova sau Pădurea Letea ar putea deveni în curînd doar o amintire.