Evenimentul a avut loc la Spitalul Juaneda Miramar din Mallorca, Spania. Bebelușul este băiat și se numește Derek. El a avut 3,3 kilograme greutate la naștere. Cele două mame sunt Azahara, de 27 de ani, și Estefanía, de 30 de ani.
Purtarea fătului de două gemei a fost posibilă datorită unei proceduri inovatoare de reproducere asistată numită Invocell. În cadrul acestei proceduri, ovulul fertilizat a fost mai întâi implantat în pântecele uneia dintre mame, apoi transferat în pântecele celeilalte. Inițial, ovulul fertilizat a fost implantat în pântecele Estefaniei, sub colul uterin al acesteia, oferind un mediu natural de dezvoltare embrionului timp de 5 zile, în opoziție cu condițiile din laborator, specific procedurilor de fertilizare in vitro. După ce embrionul s-a dezvoltat, dispozitivul a fost transferat în uterul Azaharei, unde a continuat să crească pe tot parcursul sarcinii.
Această reușită medicală deschide noi perspective în domeniul fertilității, scrie spynews.ro.