x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Sinucidere ecologică

Sinucidere ecologică

de Anca Aldea    |    15 Apr 2009   •   00:00
Sinucidere ecologică

"Revoluţia verde" i-a încărcat pe fermierii indieni cu datorii pe care nu şi le pot permite, informează, pe pagina de internet, postul naţional de radio din SUA. Lumea a treia are nevoie de hrană ieftină şi o soluţie în acest sens este imperativă, mai ales că populaţia Planetei se află în continuă şi accelerată creştere.



În anii 1960-1970, fermierii din regiunea indiană Punjab au abandonat formele tradiţionale de agricultură pentru a lua parte la un program naţional denumit "Revoluţia verde" şi susţinut de Statele Unite şi alte ţări ale lumii. "Revoluţia verde" consta în renunţarea la culturile mixte şi cultivarea pământului cu ajutorul chimicalelor, al irigaţiilor şi al seminţelor create special pentru a produce recolte bogate. Oamenii au cultivat grâu, orez şi bumbac, folosind doar seminţe create pentru a da roade bogate. Ceea ce iniţial părea un miracol s-a dovedit un vis înnegurat - noile culturi aveau nevoie de mult mai multă apă decât era asigurată, pe cale naturală, de la ploaie. Pentru a furniza hrana necesară plantelor, ţăranii au construit sisteme de irigaţie, care scoteau apa din subteran şi o aduceau la suprafaţă. au scos atât de multă apă încât autorităţile au avertizat, într-o serie de studii recente, că pânza freatică a început să se retragă uşor, uşor, la adâncimi tot mai mari. Pentru a face faţă noilor provocări - fermierii aveau nevoie de instalaţii puternice care să străpungă pământul pentru a ajunge la sursa de apă - oamenii au fost nevoiţi să se împrumute ca să aibe bani pentru achiziţionarea sistemelor necesare, dar extrem de costisitoare.

Locuitorii satului Chotia Khurd văd în fiecare zi cum "Revoluţia verde" le distruge pământurile. Mai multe studii au arătat că metodele de agricultură intensivă, pe care autorităţile le-au subvenţionat prin politici guvernamentale, erodează solul. Plantele create special pentru ca recoltele să fie bogate consumă o serie de substanţe nutritive şi necesare pentru sol - azot, fosfor, fier şi mangan. Solul devine anemic, iar pentru o ţară ai cărei locuitori se înmulţesc într-un ritm alarmant, producţia de hrană este vitală.

Este o sinucidere ecologică şi economică, susţin autorităţile locale din Punjab vorbind despre acţiunile disperate ale ţăranilor. Autorităţile ignoră însă faptul că "Revoluţia verde" a fost un miraj impus la nivel naţional, prin programe stabilite de statul indian. Statul a furnizat bani fermierilor pentru tranziţia spre o agricultură aşa-zis modernă şi i-a încurajat, în timp, să se îndatoreze la bănci pentru a-şi procura instrumentele necesare pentru a-şi lucra pământurile.

O soluţie de durată este mai mult decât necesară, comentează NRP. Problema este că nimeni nu a pus la punct deocamdată un sistem cu ajutorul căruia să fie obţinute producţii importante, dar şi să asigure un mediu înconjurător mai sănătos.

×
Subiecte în articol: verde!