x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Case Modding

Case Modding

21 Sep 2006   •   00:00
Case Modding
LIFE STYLE > MODA
De la computere foarte rapide la computere foarte aratoase

Daca aveai impreasia ca a detine un computer de ultima ora este suficient pentru a fi invidiat de toti prietenii, mai gandeste-te! Acum computerele nu trebuie numai sa aiba performante bune, ci trebuie sa si arate pe masura.

Case modding-ul a aparut din dorinta impatimitilor in ale calculatoarelor de a modifica aspectul standard, bej deschis, al carcaselor. Modificarile sunt de ordin estetic, cat si de ordin practic. Activitatea de schimbare a aspectului carcaselor a ajuns la un nivel atat de avansat in unele locuri, incat se organizeaza competitii la nivel international, iar unele lucrari sunt ridicate la rangul de piese de arta.

TIPURI

Carcasele pot fi modificate in multe feluri, insa una dintre cele mai cunoscute modalitati este imprimarea cu teme variate. Acestea sunt inspirate de multe ori din jocuri PC cum ar fi Half Life, Quake, Unreal Tournament sau WOW, dar aceasta nu este o regula, caci modelele pot fi obtinute din orice imagine doriti. De asemenea, un alt mod in care carcasele pot fi personalizate este reprezentat de instalarea unor sisteme de racire sofisticate, realizate prin racire cu lichide, aer, freon, sau, pentru cei cu adevarat maniaci, chiar cu azot lichid. Aceste modificari nu servesc unui scop estetic, ci la mentinerea procesorului la o temperatura buna in timpul procesului de overclocking. Pentru a imbunatati imaginea carcaselor exista o multime de metode ce pot fi folosite, cum ar fi adaugarea de leduri si tuburi colorate sau realizarea unor ferestre de plexiglas pentru a putea vedea componentele computerului.

Un alt motiv pentru modding il reprezinta dorinta utilizatorilor de a avea o unitate cat mai silentioasa. Prin alegerea materialelor potrivite pentru realizarea carcasei - plexigals, suruburi de cauciuc, sursa fara ventilator, acest lucru poate fi realizat, ajungandu-se chiar la niveluri de zgomot aproape insesizabile de urechea umana.

CARCASE PERSONALIZATE

Esentiala in realizarea unei carcase personalizate este ideea. Trebuie sa ai o imagine foarte clara despre cum va arata produsul final, pentru a sti cum sa organizezi toate elementele componente.

Pentru majoritatea celor ce vor o carcasa deosebita este suficient sa se porneasca de la o carcasa deja existenta, deoarece construirea uneia in totalitate este un proces mult mai complicat. Carcasa trebuie sa fie complet goala, sa nu contina nici o componenta hardware in timp ce lurezi la ea, deoarece acestea pot fi alterate in timpul procesului de modificare.

Pentru adaugarea unor ventilatoare suplimentare trebuie mai intai sa alegi un model care sa iti placa. Este de preferat un ventilator cat mai mare - cu cat palele sunt mai mari, cu atat raportul performante-zgomot este mai bun. Ai grija insa ca ventilatorul ales sa aiba loc in carcasa si ceva spatiu in jurul sau, pentru a putea realiza un flux de aer optim.

Daca te-ai hotarat sa plasezi ventilatorul pe carcasa, va fi necesara gaurirea acesteia pentru a-l putea fixa. Pentru a face acest lucru, cel mai bine este sa realizezi un sablon din carton cu dimensiunile ventilatorului si apoi sa il folosesti pentru a marca pe interiorul carcasei locul unde va fi gaura. Nu taia de prima data fix pe urma trasata cu ajutorul sablonului, intrucat este posibil sa faci o eroare, si astfel toata munca de pana atunci va fi in zadar. Incepi cu o gaura mai mica si avansezi usor catre margini.

FIXAREA

Dupa ce ai termiant gaura unde va fi introdus ventilatorul, trebuie date gaurile pentru fixarea lui cu suruburi. Aceste gauri pot fi date cu o bormasina si, pentru silentiozitate sporita, este bine sa folosesti suruburi de cauciuc, deoarece acestea nu produc zgomot la vibratiile carcasei.

Pentru a monta ferestre din plexiglas, procedura este aceeasi ca in cazul ventilatoarelor, doar ca acum nu mai esti limitat in ceea ce priveste forma. Plexiglasul poate fi modelat oricum doresti.

La finalizarea acestei operatiuni, mai ramane doar partea de vopsire. Aici exista mai multe posibilitati: pentru cei care nu au talent la desen, se pot pune autocolante. Exista si la noi firme care s-au specializat pe case modding si ofera astfel de servicii de lipire de autocolante pe carcase. Ideal este insa, chiar daca nu ai talentul necesar, sa gasesti pe cineva care se pricepe sa realizeze manual procesul de vopsire, deoarece acest lucru este mult mai de efect.
×