SPV C500, cel mai mic smartphone din lume, a fost lansat ieri pe piata romaneasca. Are sistem de operare Windows si va permite sa vedeti stirile in direct. Daca il pierdeti, va puteti recupera numerele de telefon din agenda, inregistrarile audio, video sau orice informatii stocate pe telefon - folosind serviciul "Back Up".
CRISTIAN IONITA
Microsoft si Orange Romania au prezentat ieri telefonul Smartphone SPV (Sound, Pictures, Video) C500 din familia Orange Signature, avand sistem de operare Microsoft Windows Mobile si interfata in limba romana. Familia SPV este produsa de grupul Orange, in colaborare cu Microsoft. Primul model a fost lansat in octombrie 2002, fiind primul telefon inteligent (smartphone) dotat cu sistem de operare Windows. C500 este cel de-al patrulea model al familiei, fiind si cel mai avansat din punct de vedere tehnologic.
OPTIUNI. Noul model poate fi conectat la un computer printr-o conexiune bluetooth, infrarosu, sau printr-un cablu USB. Are o memorie interna dinamica de 64 MB si include un card de memorie Mini SD de 16 MB. Are instalate variantele pentru telefonul mobil ale aplicatiilor Microsoft Outlok, Internet Explorer, Windows Media Player si MSN Messenger.
Asta inseamna ca datele stocate in telefon pot fi sincronizate (copiate) cu cele din memoria unui computer. Spre exemplu, contactele sau mesajele email stocate in programul Outlook instalat pe PC-ul dumneavoastra pot fi transferate automat pe telefonul mobil si invers. De asemenea, va puteti citi mesajele email de pe Internet prin conexiunea GPRS sau EDGE si le puteti stoca in memoria telefonului.
In plus, puteti viziona programe de televiziune in direct prin video streaming sau diverse inregistrari folosind programul Pachet Video Player.
PROTECTIE. De departe, mai interesant dintre serviciile disponibile pentru SPV C500 este "Back Up". Acesta va permite sa trimiteti orice informatie stocata in telefon pentru a fi pusa la pastrare pe un server Orange. De exemplu, puteti programa telefonul sa trimita automat catre server orice numar de telefon nou introdus in agenda. In caz de pierdere a telefonului, va veti putea recupera informatiile descarcandu-le de pe serverul Orange. Pe server, informatiile dumneavoastra personale vor fi protejate printr-o parola.
Cum serviciul "Back Up" este disponibil doar pentru modelul SPV C500, va veti putea recupera datele doar cumparand un nou SPV C500. Oricum, este pentru prima data cand un asemenea serviciu este disponibil in Romania.
Probabil ca va intrebati cat de scump poate fi un telefon care stie sa "faca" toate aceste lucruri. In tara noastra, se vinde cu 289 $ (pret fara TVA). Pe langa telefon si incarcator, pachetul include cablu de date, CD-ul cu programe si un set hands free.
UTIL
"Sunt permanent la curent cu ceea ce se intampla, pot accesa email-ul, datele de contact, calendarul. Pot schimba mesaje instant, pot descarca fisiere, pot trimite si primi imagini, pot asculta muzica si pot folosi diverse accesorii" -
Silviu Hotaran,
General Manager Microsoft South East Europe
TEHNIC
|
Retea: GSM 900/1800/1900
Sistem de operare: Windows Mobile 2003
Memorie: 64 MB;
+ card Mini SD 16 MB
Camera: VGA 640 x 480 pixeli, zoom digital 4 x
Conectivitate: GPRS Class 8, WAP 2.0, Infrarosu, Bluetooth, cablu USB
Dimensiuni: 108 x 46 x 18 mm
Greutate: 100 grame
Ecran: TFT, 65 K culori
Baterie in stand-by: pana la 154 ore
Timp de vorbire: pana la 5 ore
Programe: Microsoft Pocket Internet Explorer, MSN Messenger, Microsoft Pocket Outlook, Windows Media Player
Aplicatii Orange: Back up, Downloads, Help, Homescreen, HTML 4.01
Pret: 289 dolari + TVA
|