Părea de neconceput, cu ceva timp în urmă, ca operatorii să promoveze terminale Dual SIM (cu două cartele). Vremurile s-au schimbat iar managerii vin cu decizii îndrăzneţe.
Cosmote distribuie V1 Viper, un dual SIM-ul 3G de la compania românească Allview. Dotat cu un procesor Cortex A7, Quad Core de 1,2 GHz, Viper asigură şi o capacitate de stocare de până la 5GB, care poate fi extinsă printr-un card microSD (maximum 32GB). Memoria RAM este de 1GB.
Terminalul este echipat cu un ecran IPS de 4,7 inci, cu rezoluţie HD 1280x720 (312 ppi), cu protecţie Gorilla Glass.
Viper V1 se bazează pe platforma software Android OS – v 4.2 Jelly Bean. Şi funcţioneată în reţea HSDPA, viteză de descărcare de până la 21,6 Mbps.
Acest model este cel mai subţire terminal din oferta Allview de până acum, (dimensiuni 68,4x137,5x7,9 mm), cântărind 125 grame.
Camera foto principală are o rezoluţie 8MP, cu flash LED, smartphone-ul filmând 1080 HD.
Allview V1 Viper este disponibil în oferta Cosmote la preţuri începând cu 340 lei (TVA inclus) cu planul tarifar Smart XXL+ şi la 1.299 lei (TVA inclus) preţ “la liber”. Smart XXL + oferă, pentru 56 euro/lună, 500 minute naţionale/internaţionale zona 1, 2.000 minute în reţea, 2.000 SMS-uri în reţea, 2.000 minute către destinaţii fixe Romtelecom, 250 MMS-uri în reţea şi 3GB trafic de date
Pachetul include trei carcase de protecţie, în culori diferite.