Google a introdus o nouă opțiune pe Maps, axată pe călătorii și cumpărături. Funcția a fost creată pentru a permite utilizatorilor să găsească mai ușor produce locale și pentru a avea un program mai eficient în perioadele aglomerate, transmite Useit.
Începând de luna aceasta, Maps permite utilizatorilor să caute produse precum haine și electrocasnice.
Cu Google Maps, vor putea căuta magazine din apropierea lor care ar avea aceste produse. O astfel de opțiune e cu atât mai importantă în perioada cumpărăturilor de sărbători, scrie The Verge.
Google Maps introduce o funcție nouă, așteptată de ani întregi
Utilizatorii pot folosi Google Maps pentru a verifica disponibilitatea articolelor pe care vor să le achiziţioneze. Dar pot şi compara opţiunile de achiziţie.
Google Maps introduce o funcție nouă chiar în apropierea sărbătorilor. Cu un simplu click pe produsul dorit, aplicaţia dă indicaţii de direcţie către cel mai apropiat magazin care îl are în stoc.
Google Maps poate fi folosit astfel într-o gamă foarte variată de produse. De la electronice, alimentare şi decoraţiuni pentru casă. Google Maps mai vine cu ceva. Oferă detalii despre zilele şi orele de vârf în aeroporturi şi centrele comerciale. Dă alerte când vine vorba despre condiţii meteo nefavorabile şi anunţă întârzierile pe rutele de transport public.
Google Maps îi ajută şi pe cei care au maşini electrice, pentru că le permite planificarea opririlor de încărcare, compatibile cu priza autovehiculelor pe care deţin.
Google a introdus numeroase actualizări la nivelul Maps în acest an. În vară, Google a lansat o actualizare care ajută Google Maps să integreze mai bine funcționalitatea de a raporta incidente pe drum cu ajutorul Android Auto. Maps a oferit funcții similare de mai mulți ani. Dar raportarea incidentelor a fost exclusivă dispozitivelor mobile până la începutul acestui an.