x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget HTC One – metalul revine la putere

HTC One – metalul revine la putere

de Alexandru Radescu    |    14 Mar 2013   •   20:34
HTC One – metalul revine la putere

One, noua vedetă din portofoliul HTC, a fost prezentat oficial în România în această seară. Smartphone-ul, cu procesor Quad-core 1.7 GHz Krait 300, Android v4.1.2 şi funcţional în reţele 4G, va intra în oferta operatorilor din a doua parte a lunii aprilie, au precizat reprezentanţii companiei taiwaneze.

Pentru One, producătorul a optat pentru un ecran de pornire “live”, în interfaţa Sense v5, numit BlinkFeed: conţinutul preferat este transmis în timp real pe un singur ecran, ceea ce aminteşte într-o anumită măsură şi de hub-urile de pe Windows Phone.

Ecranul este de 4,7 inci (12 cm), cu tehnologie Super LCD3 şi Corning Gorilla Glass 2. Nu are card de memorie, ci doar internă (32/64GB) iar RAM-ul este de 2GB.

Carcasa este complet metalică, ceea ce îi va bucura pe vechii utilizatori de Desire HD, de exemplu. Există şi două difuzoare duale stereo frontale, cu amplificatoare încorporate, care oferă un sunet cu mai multă claritate, la un volum mai puternic, cu distorsiuni reduse. spre deosebire de orice alt smartphone. Cu această ocazie, HTC scoate în evidenţă BoomSound, existând preinstaltă şi o aplicaţie de karaoke.

Pentru camera foto de la One s-a inventat termenul “ultra pixel”. Senzorul este de 4MP, dar mult mai luminos (captează cu 300 % mai multă lumină). One filmează la 1080p@30fps, cu posibilitatea de captură foto în timpul filmării.

Bateria este Li-Po 2300 mAh iar smartphone-ul cântăreşte 146 de grame. Pe piaţa din Germania, poate fi achiziţionat la liber la preţ de 660 euro.

×
Subiecte în articol: htc htc one x