iOS 8, cea mai nouă versiune a sistemului de operare pentru dispozitivele mobile Apple va fi disponibilă utilizatorilor începând de astăzi - 17 septembrie.
Despre iOS 8, producătorii spun că s-au concentrat pe ideea unei măririi optimizării pentru fiecare dintre dispozitivele mobile Apple - iPhone, iPad şi iPod Touch.
Utilizatorii de iPhone (versiuni ulterioare 4s) şi de iPad (începând cu versiunea 2) pot iniţia descărcarea gratuită a update-ului versiunii 7 a sistemului de operare iOS. Pentru cei care vor cumpăra dispozitive iPhone 6 şi iPhone 6 Plus, ulterior acestei date, iOS 8 va fi preinstalat.
Specialiştii au identificat cinci motive pentru care iOS 8 ar merita să fie descărcat şi instalat, pe care le enumerăm mai jos.
1, Gestionarea mesajelor, într-un stil apropiat aplicaţiei WhatsApp
iOS 8 se prezintă cu o interfaţă apropiată aplicaţiei WhatsApp, care permite utilizatorilor să gestioneze mesajele grupându-le după subiect. De asemenea este permisă eliminarea unor mesajele anumitor persoane care au intervenit într-o conversaţie de grup.
O noutate tot în acest domeniu este introducerea unui semnal "Do not disturb", care va indica celor care vă trimit mesaje că vă puteţi implica într-o corespondenţă de durată. Va exista şi posibilitatea de a trimite mesaje audio şi video, care se pot autodistruge, dacă nu aveţi o altă opţine, după modelul Snapchat.
2. Health, o nouă aplicaţie de monitorizare a stării de sănătate
iOS 8 prezintă o nouă aplicaţie - Health - proiectată să ofere informaţii despre starea de sănătate şi informaţii de tip fitness. Ea poate fi interconectată cu alte aplicaţii, deja instalate, care vor permite gestionarea activităţii personale, a caloriilor consumate, a somnului şi a vitalităţii într-un singur loc.
3. O nouă tastatură, mult mai eficace
QuickType este noua tastatură prezentată de iOS 8. Introducerea textului va beneficia de un sistem de predictibilitate al cuvintelor, dependent de context. Sistemul va asimila informaţii despre modul în care scrieţi unor destinatari diferiţi - prieteni, colegi, şefi, iubite - furnizând în timp real sugestii în funcţie de contactul căruia îi este adresat mesajul. Serviciul este disponibil în mai multe limbi, în special cele de circulaţie internaţională, probabil româna nefiind inclusă deocamdată.
4. Editarea fotografiilor, un pas în plus
Aplicaţia standard destinată editării imaginilor are un update, oferind un mai bun control al luminozităţii, alinierii şi a funcţiei de crop.
Aplicaţia este interconectată cu librăria iCloud asociată contului Apple, ceea ce înseamnă că orice imagine editată pe dispozitivul Apple va fi disponibilă, prin intermediul iCloud, tuturor dispozitivelor asociate contului, chiar dacă nu mai sunt stocate local.
5. Posibilitatea de share a aplicaţiilor şi filmelor cu ceilalţi membri ai familiei
iOS 8 oferă posibilitatea constituirii unui grup familial de maxim şase persoane, care pot avea în comun a imaginilor, calendarului şi a reminder-ului. Prin aplicaţie se pot împărţi şi fişiere media - melodii de pe iTunes, filme, aplicaţii şi cărţi - atât timp cât acestea au fost cumpărate cu aceeaşi card. Este activ şi sistemul Parenting Control, copii urmând să ceară părinţilor autorizarea pentru a folosi cardul de credit comun grupului.