x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Pe scurt

Pe scurt

22 Iun 2007   •   00:00

NISSAN, IN CREŞTERE. Nissan Europa a inregistrat un total de vănzari de 50.083 de vehicule in luna mai 2007, o creştere de 3,6% in comparaţie cu aceeaşi lună a anului trecut. Modelul Quasqai işi continuă seria impresionantă de comenzi, atingănd pănă acum 60.000 de unităţi. In Romănia, vănzările Nissan au cunoscut faţă de perioada similară a anului trecut o creştere de aproximativ 10%, ajungănd la cifra de 1.047 de unităţi văndute.

PIAŢA ROMĂNEASCĂ. Vănzările de autoturisme noi pe piaţa romănească au crescut cu 23,4% in primele cinci luni ale acestui an, faţă de perioada similară a anului trecut, la 115.955 de unităţi, potrivit datelor Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA). Vănzările Dacia au ajuns la 37.199 unităţi, cu 6,45% mai puţin decăt anul trecut. Cota de piaţă a principalului constructor a ajuns la 32,1% in primele cinci luni.

Â

ROVIGNETĂ. Poşta Romănă vinde, incepănd din luna iunie, rovignete cu o perioadă de valabilitate mai mică de un an. Rovinietele sunt distribuite prin intermediul a 700 de oficii poştale din ţară, din care peste 500 de unităţi sunt informatizate şi permit tarifarea automată şi editarea informatică a documentelor care atestă efectuarea plăţii. Astfel, o rovignetă va putea fi achiziţionată pentru o perioadă de şapte zile, 30 de zile, trei luni, şase luni sau 12 luni.

          Â

LIDER PREMIUM. Marca de lux germană, Audi, ocupă prima poziţie in clasamentul vănzărilor premium din ţara noastră. Modelele A3, A4 si A6 fac legea in competiţia acerbă a mărcilor de lux de pe piaţa autohtonă. Lider detaşat al vănzarilor mărcii premium germane este A4, iar locul al doilea este ocupat de Q7.

×
Subiecte în articol: auto gadget