x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Pentru securizare PC: NOD32 Antivirus 6

Pentru securizare PC: NOD32 Antivirus 6

15 Ian 2013   •   22:39
Pentru securizare PC: NOD32 Antivirus 6

Compania slovacă de securitate informatică, ESET, a lansat noile versiuni ale suitelor software pentru protecţie PC: Smart Security 6 şi NOD32 Antivirus 6.

Noile suite antivirus se remarcă şi prin soluţiile anti-theft (localizarea laptopurilor pierdute şi monitorizarea activităţii de pe dispozitivele pierdute sau furate; afişare pe hartă pe baza reţelelor vizibile Wi-Fi în raza cărora intră online) sau Social Media Scanner (protejarea utilizatorilor de reţele sociale în faţa conţinutului periculos, inclusiv în cadrul profilului, peretelui cu postări, mesajelor private sau fluxului de ştiri; dacă o infecţie este descoperită, o notificare soseşte prin email, astfel încat se pot lua acţiuni immediate).

De asemenea, NOD32 Antivirus 6 Scanare în stare Idle (executare scanări în profunzime atunci cand computerul nu este utilizat) sau scanare Cloud¬-powered (măreşte viteza scanărilor introducând in liste albe fişierele sigure în baza reputaţiei pe care o au acestea în baza ESET).

×
Subiecte în articol: antivirus nod32