x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Premieră mondială: Smart Tab III în România

Premieră mondială: Smart Tab III în România

de Alexandru Radescu    |    12 Sep 2013   •   14:04
Premieră mondială: Smart Tab III în România

Cea mai nouă tabletă de la gigantul Lenovo, Smart Tab III (de 10 inci) s-a lansat azi în premieră mondială pe pieţele din Germania şi România, prin intermediul operatorului Vodafone.

Echipată cu sistem de operare Android 4.2.2, procesor QuadCore 1,2GHz, memorie RAM 1GB, Smart Tab III se vinde la preţuri care încep de la 182 de euro (TVA inclus), cu abonamentul Internet Tab Plus. Rezoluţia display-ului este de 1200x800p.

La liber, preţul de achiziţie este de 299 euro (TVA inclus).

Pe lângă ecosistemul dezvoltat de Google în jurul platformei Android, tableta mai oferă camere foto de 5MP şi 0,3MP, o capacitate internă de stocare de 16GB.

De asemenea, clienţii operatorului pot achiziţiona Smart Tab III şi în rate egale, de 10 euro/lună, alături de abonamentul Internet Tab Plus 12 euro.

În perioada următoare, Vodafone va lansa şi versiunea Smart Tab III de 7 inci.

Potrivit reprezentanţilor Vodafone România, tabletele Lenovo (Smart Tab - sub brandul operatorului) reprezintă 90% din totalul tabletelor vândute de compania telecom.

În ceea ce priveşte piaţa de tablete din România, oficialii Lenovo estimează un maximum de 400.000 unităţi până la sfârşitul anului. Raportul tablete WiFi/cu conectare operator este de 70%/30%.

 

 

 

 

 

 

×